Extras din proiect
Importanţa muncii
Munca ocupă cea mai mare parte a timpului pentru cei mai mulţi dintre noi. Prin urmare nu este deloc de mirare faptul că mai mult de jumătate dintre romani (56%) consideră că munca este foarte importantă in viaţa lor. Dintre lucrurile evaluate, doar familia ocupă un loc mai important (86%), iar religia se situează foarte aproape (54%). Timpul liber, prietenii şi mai ales politica sunt lucruri care, pentru mulţi dintre noi, sunt relativ mai puţin importante.
Situarea muncii pe poziţia secundă, după familie, nu este specifică Romaniei. În ultimii 20 de ani, in multe dintre ţările Europei, munca ocupă aceeaşi poziţie. Însă, raportat la situaţia din celelalte ţări, ponderea romanilor care apreciază că munca este foarte importantă in viaţa lor este peste medie. Astfel, intr-un clasament al ţărilor după acest criteriu, Romania ocupă locul 19 din 46.
Lucruri foarte importante în viaţă (%)
Studiu de caz
SILETINA IMPEX SRL
SC SILETINA IMPEX SRL, infiintata in anul 1992 porneste la drum cu 2 microbuze. Pe parcursul anilor numarul masinilor s-a marit substantial. In prezent societatea dispune de un numar de peste 100 vehicole de transport persoane licentiate. Principala activitate a operatorului de transport SC SILETINA IMPEX SRL este transportul urban si suburban de calatori, precum si inchirierea de autocare in trafic intern si international prin curse speciale ocazionale. Numarul angajatilor fiind in anul 2008 de peste 550 persoane.
Localitatea: Targu Mures
Adresă: Str. Bega nr.2
Tel: +4-0265-269.077
Fax: +4-0365-814.023
Web: www.siletina.ro
Preview document
Conținut arhivă zip
- Etica la Locul de Munca.doc