Inovare în Standardizare

1. Standardizarea

1.1 Scurt istoric privind activitatea de standardizare

Activitatea de standardizare este mult mai laborioasă decât ne imaginăm. Toată lumea ştie că societăţile industriale produc milioane de produse identice, însă puţini sunt cei care au observat că standardizarea înseamna mult mai mult decât standardizarea sticlelor de băuturi răcoritoare, standardizarea becurilor electrice sau a automobilelor.

Primul om care a înţeles importanţa ideii de standardizare a fost Theodore Vail, care la sfârşitul secolului trecut, a transformat firma American Telephone and Telegram într-un gigant. Lucrând ca funcţionar de poştă la căile ferate, pe la sfârşitul anilor 1860, Vail a observat că două scrisori nu ajungeau la destinaţie în mod necesar pe aceeaşi rută. Saci cu corespondenţă călătoreau între expeditor şi destinatar, deseori săptămâni sau chiar ani, înainte de a sosi la destinaţie şi din acest motiv, Vail a introdus ideea dirijării tuturor scrisorilor pentru aceeaşi localitate pe aceeaşi rută, adică standardizarea rutelor în funcţie de localitate, acest lucru conducând la revoluţionarea serviciului poştal.

Ulterior înfiinţat, AT&T a trecut la instalarea unui aparat telefonic identic în fiecare casă americană. Vail a standardizat nu numai aparatul telefonic şi toate componentele lui, ci şi metodele de lucru şi administraţia AT&T. Într-un anunţ din 1908 el a justificat încorporarea unor mici societăţi de telefoane, pledând pentru un centru al standardizării care să asigure economii în construcţia de echipamente, linii şi conductori, ca şi metodele de exploatare şi contabilizare. Acesta şi-a dat seama că pentru a reuşi în mediul de afaceri, procedeele de muncă administrativă trebuiau standardizate, împreună cu echipamentul, el fiind primul dintre marii standardizatori care au modelat societatea industrială.

Winslow Taylor, un mecanic, a considerat că munca poate fi făcută ştiinţific standardizând fazele care reveneau fiecărui muncitor. În primele decenii ale secolului nostru, Taylor a promovat conceptul existenţei a unui singur mod optim standard de a face o operaţie, un mecanism standard pentru a o efectua şi un timp standard în care să fie executată.

Înarmat cu această filosofie, el a devenit autoritatea mondială supremă în materie de management, fiind comparat pe vremea aceea şi ulterior cu Freud, Marx şi Franklin.

Printre admiratorii taylorismului s-au numărat patronii capitalişti, care erau dornici să stoarcă din muncitori ultima picătură de productivitate.

Metodele de angajare ca şi munca au fost şi acestea standardizate. Au fost folosite teste standardizate pentru a descoperi şi elimina salariaţii presupuşi nepotriviţi, mai cu seamă din administraţia de stat. Deasemenea a fost standardizată şi scara de salarizare în câte o întreagă ramură industrială, împreună cu veniturile suplimentare, orele de masă, concediile şi procedeele de rezolvare a revendicărilor.

În vederea pregătirii tineretului pentru piaţa locurilor de muncă, pedagogii au elaborat programe analitice standardizate, iar în acest sens, Binet şi Terman au conceput teste de inteligenţă standardizate.

S-au standardizat şi principiile de repartizare pe clase în şcoli, metodele de admitere şi regulile de atestare a calificării. Între timp, mijloacele de informare în masă difuzau materiale care favorizau uniformizarea, astfel că milioane de oameni citeau aceleaşi reclame, aceleaşi ştiri, aceleaşi nuvele.

Împreună cu influenţa comunicaţiilor de masă, desconsiderarea limbilor minorităţilor de către guvernele centrale au condus practic la dispariţia dialectelor locale şi regionale şi chiar la dispariţia unor limbi, ca de pildă, galeza şi alsaciana. Americana, engleza, franceza şi rusa ,,standard” au înlocuit limbile ,,nestandard”.

Diverse regiuni ale ţărilor au început să semene, căci staţii de benzină, panouri de afişare şi case identice au apărut peste tot, astfel, principiul standardizării a pătruns în toate sectoarele vieţii cotidiene.

La un nivel mai profund, civilizaţia industrială avea nevoie de greutăţi şi măsuri standardizate. Nu întâmplător, unul din primele acte ale Revoluţiei Franceze, care a deschis epoca industrialismului în Franţa, a fost o încercare de a înlocui amalgamul de unităţi de măsură, obişnuite în Europa preindustrială, cu sistemul metric şi cu un nou calendar.

Dacă producţia de masă necesita standardizarea maşinilor şi produselor, piaţa în expansiune reclama o standardizare corespunzătoare a banilor şi chiar a preţurilor. În cursul istoriei, banii au fost emişi atât de bănci, cât şi de persoane particulare şi regi. Monede bătute de particulari mai circulau şi în secolul al XIX-lea în unele regiuni din SUA, iar în Canada această practică a dăinuit până în anul 1935. Naţiunile în curs de industrializare au suprimat însă treptat toate monedele neoficiale şi au reuşit să impună o singură monedă standard.

Până în secolul al XIX-lea cumpărătorii şi vânzătorii din ţările industriale obişnuiau să se tocmească pentru fiecare obiect, după vechea tradiţie de la Cairo, însă, în 1825, un tânăr emigrant irlandez, pe nume A.T. Steward, şochează atât clienţii cât şi rivalii din New-York prin preţul fix aplicat pentru fiecare articol aflat în magazinul de galanterie pe care l-a deschis. Politica preţului fix, adică standardizarea preţurilor, l-a ajutat pe Steward să devină unul din magnaţii comerţului la aceea vreme. Indiferent de dezacordurile dintre ei, gânditorii progresişti împărtăşeau convingerea că standardizarea este eficientă.

În prezent, cei mai inteligenţi oameni de afaceri ştiu să personalizeze producţia lor, la costuri cât mai mici şi găsesc căi ingenioase de a-şi individualiza produsele şi serviciile. În cadrul populaţiei ocupate, numărul lucrătorilor care prestează munci identice devine tot mai mic, pe măsură ce creşte varietatea ocupaţiilor, iar salariile şi veniturile suplimentare încep să se diferenţieze tot mai mult de la un muncitor la altul.

Muncitorii înşişi devin diferiţi unul de altul, şi cum şi ei sunt consumatori, acest aspect se resimte pe piaţă. Consumatorii încep să aleagă nu numai în funcţie de faptul că un produs îndeplineşte o funcţie specificată, ci şi în funcţie de modul în care acest produs se încadrează în configuraţia mai largă a produselor şi serviciilor pe care ei le solicită. Aceste configuraţii, puternic individualizate, sunt pasagere, aşa cum sunt pasagere şi stilurile de viaţă şi moda. Chiar şi preţurile încep să prezinte variaţii, întrucât produsele nemaifiind identice, este firesc ca ele să se diferenţieze.

A apărut astfel destrămarea mentalităţii de masă, cu efecte benefice pentru dezvoltarea individului. În acelaşi timp are loc şi demasificarea mijloacelor de comunicare prin apariţia unui număr mare de minireviste, buletine de informare, televiziuni prin cablu etc., iar marile întreprinderi îşi înfiinţează mici sucursale în diferite oraşe din lume, care se adaptează obiceiurilor, tradiţiilor şi gusturilor din perimetru.