Interviul - metodă de cercetare calitativă

A. Aspecte teoretice ale interviului

INTERVIUL- Practici cotidiene

Înțelegem prin interviu cea mai uzitată metodă a zilelor noastre de a evalua calitățile unui candidat în raport cu obiectivele și specificul organizației pentru care acesta a optat.

În manageria tradițională, interviul este prima și cea mai serioasă etapă prin intermediul căreia o persoană se poate remarca, este acea ,,primă impresie” care va cântări întotdeauna în ochii unui angajator pentru decizia finală. Într-o lume deosebit de dinamică și de complexă, această primă etapă esențială pentru orice instituție a cunoscut de-a lungul timpului transformări, abateri de la rigorile prestabilite, urmărindu-se fie strict competențele profesionale și capacitatea intelectuală, fie motivația, dar și alte caracteristici personale și interpersonale. Interviul ca proces este unul elaborat și bine pregătit de ambele părți, deoarece pe de o parte, cei intervievați se folosesc în mod deliberat de anumite strategii pentru a „câștiga inima celui pe care îl are în față”, încearcă să își negocieze poziția și să își manipuleze interlocutorul prin accentuarea și/sau exagerarea propriilor calități, iar pe de cealaltă parte intervievatorii trebuie să posede capacități care să stabilească un raport bun și eficient în comunicare, care să păstreze continuitatea și controlul asura discuției și care să desprindă și să noteze aspectele esențiale.

INTERVIUL- Dimensiune științifică

Privit din perspectivă științifică de către cercetătorii care fac studii utilizând metodele de cercetare calitative, interviul este înțeles mai curând precum o manieră de verificare a ipotezelor sau o manieră de a descrie științific fenomenele socioumane. Este admis că prin interviu, informația este dirijată de cel care intervievează, având cea mai mare frecvență de aplicare. Important ar mai fi aici că cercetarea calitativă prin interviu poate fi structurată, prin aplicarea interviului unui anumit număr de participanți selectați după criteriile care ne-ar ajuta în demersul cercetării, prelucrând datele cu ajutorul metodei cantitative. Înțelegem că un astfel de interviu este complet diferit, în sensul că acesta este cuprinzător și detaliat, având scopul de a facilita înțelegerea profundă a semnificațiilor răspunsurilor primite de la subiecții cercetării.

Etimologie

Herbert H. Hyman (1975, 1) afirmă într-o lucrare a sa că interviul este o metodă de cercetare calitativă universală în științele sociale. Această lucrare a fost realizată pentru a identifica principalii factori empirici determinanți ai erorilor utilizării metodei de culegere a datelor menționată și pentru evaluarea posibilităților de a minimiza efectele factorilor perturbatori.

Cuvântul „interviu”, în limba română, este un neologism preluat din limba engleză (eng. interview = întalnire, întrevedere) și este utilizat în varii domenii de activitate (științe socio-umane sau chiar jurnalistică). Termenii din limba franceză „entrevue”(întâlnire între 2 sau mai multe persoane) și „entretien”(convorbire, conversație) sunt un echivalent al termenului din limba română. Primul termen, deși, în esență, reprezintă traducerea literal a termenului anglosaxon, evidențiază un sens distinct (nuanță utilitară, de surpriză sau aranjament). (Grawitz, 0972, 629).

Precizările de natură lingvistică sunt făcute pentru că în sociologia românească s-a făcut o delimitare foarte precisă între termenul de „interviu” și cel de „convorbire”. Astfel, pornind de la etimologia cuvântului se vor putea evidenția caracteristicile definitorii ale interviului ca modalitate de cercetare.

Termenul de ”interviu” a fost impus la nivel mondial, lucru care ne oferă dreptul de a-l utiliza alături de cel de „convorbire”. Așadar, acești doi termini se vor utiliza ca având același înțeles. Din punct de vedere etimologic, interviul reprezintă întâlnirea și conversația dintre două sau mai multe persoane. Denzin (1970, 70) menționează că interviul reprezintă o conversație față în față, în urma căreia o persoană culege informații de la o altă persoană. Roger Daval menționează că interviul este mai mult decât un simplu dialog, deoarece dialogul nu are mereu scopul de obținere de informații.

Interviul de cercetare se definește ca fiind o tehnică de obținere de informații, prin adresarea de întrebări și primirea de răspunsuri, de la persoane și grupuri de oameni. Această metodă de crecetare se bazează pe comnicare verbal, presupunând întrebări și răspunsuri aidoma unui chestionar.

De menționat este faptul că spre deosebire de chestionar, unde întrebările și răspunsurile sunt scrise, la interviul implică obținerea tuturor informațiilor în mod verbal. Convorbirea este însăși elemental fundamental în ceea ce privește tehnica de desfășurare a interviului, timp în

care întrevederea nu reprezintă decât o componentă care face mai facilă transmiterea informațiilor unidirecționale (de la interviecat la interviecator sau operatorul de interviu).