Motivarea Resurselor Umane

CAPITOLUL I

MOTIVAŢIA

Resursele umane sunt primele resurse strategice ale unei organizaţii ( societate comercială, instituţie, asociaţie, etc), în noua societate informaţională capitalul uman înlocuind capitalul financiar ca resursă strategică.

Oamenii sunt cea mai importantă categorie de active dintr-o întreprindere şi totodată, singurul activ care poate să acţioneze împotriva scopurilor organizaţiei. Drept urmare, efortul de a cunoaşte mecanismele care stau la baza comportamentelor salariaţilor nu este greu de înţeles.

Resursele umane sunt unice în ceea ce priveşte potenţialele lor de creştere şi dezvoltare, în capacitatea lor de a-şi cunoaşte şi învinge propriile limite.

Succesul unei organizaţii, gradul de competitivitate al acesteia, pornesc de la premisa că oamenii sunt bunul cel mai de preţ al organizaţiei. Resursele umane constituie un potenţial uman deosebit care trebuie înteles, motivat şi implicat cât mai deplin în realizarea obiectivelor organizaţiei. Pentru aceasta, deciziile manageriale din domeniul resurselor umane trebuie adaptate întotdeauna personalităţii şi trăsăturilor angajaţilor. Legătura dintre teoria motivaţională şi practica managerială este vitală pentru reuşita în management.

Motivaţia este starea interioară care determină o persoană să acţioneze într-o modalitate care asigură îndeplinirea anumitor obiective . Altfel spus, motivaţia explică de ce oamenii acţionează în maniera în care acţionează. Cu cât un manager înţelege mai bine comportamentul subordonaţilor, cu atât mai capabil va fi acest manager să influenţeze comportamentul lor pentru ca acesta să devină mai concordant cu îndeplinirea obiectivelor organizaţiei. În esenţă intrucât productivitatea este rezultatul comportamentului membrilor organizaţiei, motivarea membrilor organizaţiei este elementul esenţial pentru îndeplinirea obiectivelor organizaţiei.

Pentru a înţelege motivarea, managerii trebuie întâi să înţeleagă motivele pentru care indivizii se comportă într-un anume fel şi pentru care au anumite reacţii în situaţii ameninţătoare sau prin care se încearcă influenţarea. Motivarea este un proces intern, iar nu un imperativ care poate fi impus din exterior .

Managerii trebuie să înţeleagă strategiile de motivare, modul în care acestea au succes sau eşuează pe baza modului în care reuşesc să influenţeze motivaţiile interne ale angajaţilor. Teoriile nevoilor umane furnizează o privire de detaliu asupra a ceea ce înseamnă motivarea. După părerea lui Maslow, anumite nevoi interne sunt situate mai aproape de baza unei ierarhii personale decât altele, iar oamenii urmăresc satisfacerea unor nevoi de pe nivele mai ridicate doar în momentul satisfacerii nevoilor de bază. Prin urmare, managerii trebuie să ofere căi către împlinirea de sine, sau în caz contrar angajaţii lor vor rămâne nemotivaţi.

Strategiile motivaţionale sunt împărţite în două categorii: influenţarea directă şi ajustările situaţionale. Teoria motivaţională a lui Herzberg este utilă în înţelegerea acestor din urmă strategii; el afirmă că salariul şi beneficiile au drept efect inducerea satisfacţiei, iar nu a motivării. Motivarea este legată de sentimente mai adânci de creştere şi dezvoltare. Creşterea participării poate ajuta la creşterea nivelului de motivare al angajaţilor.

Managerii sunt în permanenţă preocupaţi de modul în care îşi pot motiva (influenţa) oamenii să lucreze mai bine, plecându-se de la ideea că un manager poate lua măsuri care vor avea un efect asupra cantităţii şi calităţii performanţelor angajaţilor. De exemplu, un manager poate fi preocupat de cum să îşi determine angajaţii să producă mai mult, poate fi interesat să determine o creştere a calităţii muncii lor, sau să îi convingă să petreacă mai puţin timp recreându-se şi mai mult timp gândindu-se la munca şi la carierele lor.

Puterea de a-şi schimba comportamentul aparţine persoanei al cărui comportament încearcă să îl modifice conducerea; motivarea este deci un proces care se desfăşoară în interiorul unei persoane. Problema managerului este să găsească o strategie prin care să intre în contact cu starea interioară a angajatului, determinându-l să fie motivat, să acţioneze sub impulsul propriilor sentimente . Deşi managerii se întrebă adesea cum pot motiva pe cineva, nu ei sunt cei care îi motivează pe subalterni. Oamenii sunt motivaţi sau demotivaţi în funcţie de starea lor interioară. În încercarea managerilor de a influenţa această stare interioară, cea mai potrivită abordare este aceea de a încerca să influenţeze motivarea oamenilor.

Pentru a funcţiona şi a fi viabile într-o lume competitivă, organizaţiile trebuie să îşi motiveze oamenii aplicând următoarele lucruri:

1. Să se alăture organizaţiei şi să rămână în ea.

2. Să îndeplinească sarcinile pentru care au fost angajaţi.

3. Să adopte un comportament creativ, spontan şi inovativ.