Extras din proiect
PRIVATIZAREA BCR
Stare de fapt:
Acest proiect îşi propune să analizeze modalitatea în care s-a desfăşurat procesul de privatizare al Băncii Comerciale Române – BCR , una dintre cele mai mari bănci din Centrul şi Estul Europei.
Având o însemnătate majoră pentru statul român, era de aşteptat, într-o oarecare măsură, ca procesul de privatizare al acesteia să se desfăşoare pe parcursul mai multor ani. Schimbările cu care BCR s-a confruntat şi-au făcut simţită apariţia încă din anul 1999, an în care prin Ordonanţa Guvernului României nr. 39/29 iulie 1999, Banca Română de Comerţ Exterior – BANCOREX – şi-a definitivat procesul de restructurare şi a fuzionat prin absorbţie cu BCR.
Privatizarea propriu-zisă a Băncii Comerciale Române s-a desfăşurat în două etape: prima la începutul anilor 2000, când Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi International Financial Corporation (IFC), au preluat 25 % din pachetul de acţiuni BCR, câte 12,5% fiecare. A doua etapă a constat în organizarea unei licitaţii internaţionale publice, organizate de Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului, la care au participat şapte bănci europene. În urma licitaţiei, prin achiziţionarea a 61, 8825% din pachetul de acţiuni BCR, adică echivalentul a 3,75 mild. euro, Erste Bank (Austria) a fost declarată câştigătoare . Totalul de 61,8825% însemna 36,8825% active ale statului , la care se adaugă procentul de 25% deţinute de BERD şi IFC. Valoarea cu care o acţiune a fost cumpărată a fost de 7,65 euro/acţiune.
Având în vedere cele expuse mai sus, cu scopul de a păstra calitatea ştiinţifică şi caracterul de proiect-didactic, acest studiu se va axa cu precădere pe negocierile purtate între AVAS şi Erste Bank. Prin urmare, prin referirile la „negocierile de privatizare” se va înţelege procesul de negociere corespunzător celei de-a doua faze a privatizării, dacă nu există alte trimiteri exprese.
Stadiul actual:
În momentul actual, privatizarea BCR este finalizată, Erste Bank deţinând 61,8825% din acţiuni. Restul de acţiuni sunt reprezentate de participaţiile Societăţilor de Investiţii Financiare (SIF), în valoare de 30,12%. Iniţial, angajaţii BCR deţineau 8% din acţiunile instituţiei. În decembrie 2006, însă, Erste Bank a preluat 7,2% din aceste acţiuni. Preţul stabilit pentru o acţiune a fost de 6,5 euro, din cei aproximativ 13.000 de angajaţi ai instituţiei, 12.197 au acceptat oferta acţionarului majoritar.
Cine negociază?
Părţile care au participat la negocierile propriu-zise, aşa după cum reiese şi din contractul de vânzare-cumpărare al acţiunilor BCR, au fost: (1) Agenţia de Valorificare a Activelor Statului (AVAS), în calitate de Vânzător, reprezentată de Comisia de privatizare BCR, care l-a avut ca preşedinte pe Sebastian Vlădescu; (2) BERD şi IFC, în calitate de Vânzător secund; (3) Erste Bank din Austria, în calitate de Cumpărător.
Aşa cum am precizat anterior, negocierile au fost defalcate pe două perioade. Negocierile cu BERD şi IFC au debutat la începutul anilor 2000, finalizându-se cu semnarea acordului în 2003, prin care BERD şi IFC preluau 25% din acţiunile BCR.
Cât priveşte cea de-a doua fază a negocierilor, care constituie subiectul analizei noastre, acestea au debutat la începutul anului 2005, când au fost înscrise şapte bănci europene în competiţia pentru pachetul majoritar de acţiuni al BCR. La data de 20 decembrie 2005, la sediul AVAS a fost anunţată, printr-o conferinţă de presă numele câştigătorului licitaţiei – Erste Bank. Următoarea, în ordinea ofertelor depuse se consideră a fi fost Millenium, Banca Comercială Portugheză. Contractul de vânzare-cumpărare s-a semnat în data de 21 decembrie 2005, între AVAS, în calitate de vânzător, şi Erste Bank, în calitate de cumpărător.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Privatizare BCR.doc