Cuprins
- I. Descrierea organizaţiei 3
- II. Conceptul de “etică” in Managementul Resurselor Umane din administ
Extras din proiect
Cap.1. Descrierea organizaţiei
Primăria municipiului Botoşani, autoritate a Administraţiei publice locale, în îndeplinirea atribuţiilor stabilite prin Legea Administraţiei publice locale nr. 215 / 2001, cu modificările şi completările ulterioare, este o structură funcţională cu activitate permanentă constituită din Primar, Viceprimari, Secretarul unităţii administrativ teritoriale şi aparatul de specialitate al Primarului. Întreaga activitate a Primăriei este organizată şi condusă de către primar. Funcţia de primar este o funcţie tradiţională în administraţia locală. Primarul este autoritatea executivă aleasă potrivit legii pe o perioadă de 4 ani care poate fi prelungit în condiţii de război sau de catastrofă prin lege organică.
Structura organizatorică şi numărul de posturi se stabileşte prin hotărâri ale consiliului Local, cu respectarea prevederilor legale. Aparatul propriu de specialitate al Consiliului Local, este organizat pe direcţii, compartimente, servicii şi birouri. Conducerea direcţiilor, serviciilor, birourilor se realizează prin directori executivi, respectiv şefi de servicii şi birouri, care reprezintă instituţia în rapotul cu terţii numai pe baza împuternicirilor acordate de primar prin fişa postului. În îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, compartimentele întocmesc rapoarte, studii, referate, programe de prognoză, pe care le supun spre aprobare executivului Primăriei. Directorii şi şefii de compartimente asigură conducerea operativă şi răspund de sarcinile pe care le transmit personalului din subordine. Între compartimentele din cadrul primăriei există relaţii de colaborare în vederea soluţionării problemelor curente ale colectivităţii.
Autorităţile administraţiei publice locale au iniţiativă şi hotărăsc, cu respectarea legii în probleme de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi publice.
Cap.2. Conceptul de “etică” in Managementul Resurselor Umane din administraţia publică
Cuvantul “etica” provine din grcescul „ethos” si inseamna caracter, in sensul de „mod format prin obisnuinta, obicei”. Etica se aplica la caracterul unei persoane, si vizeaza moralitatea deciziilor si actiunilor in toate circumstantele .
Etica nu este un concept nou, dar intotdeauna va ramane o problema. Ea reprezinta teoria sau stiinta unei forme specifice de conduita umana, a comportamentului moral al oamenilor in societate.
Etica se preocupa cu cauzele actiunilor noastre si ne spune ceea ce avem de facut, nu ne indica cum sa facem, deoarece ea se invata din practica „Competenta etica sta sub semnul cunoasterii”
În mod curent, administraţia publică, în accepţiunea sa de corp profesional işi realizează activitatea şi sarcinile ce îi revin printr-un personal constituit eterogen, în resursele umane nu formează decât o parte, într-adevăr numeroasă, dar şi cea mai importantă a acestei categorii.
Administratia publica, pentru a fi permanenta si continua si pentru a aduce prosperitate oamenilor, trebuie sa se bazeze pe o practica a eticii. Asa cum precizeaza Loebbecke, „comportamentul etic este necesar pentru ca o societate sa functionez de o maniera ordonata”
Resursele din administratia publica sunt o necesitate, intrucat in lipsa lor am trai in haos, fara anumite reguli si principii morale.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Probleme Etice in Managementul Resurselor Umane din Administratia Publica.docx