Extras din proiect
Introducere
În contextul actualei economii de piaţă, firmele sunt nevoite să facă faţă unei explozii informaţionale, să se adapteze din mers noilor cerinţe şi exigenţe obiective.
Aproape fiecare progres semnificativ este rezultatul unei curajoase renunţări la modul tradiţional de a gândi.
Trăim într-o epocă în care ştiinţa se impune tot mai mult ca o forţă majoră a lumii şi asistăm la trecerea unei economii de piaţă care se conturează ca singură şi necondiţionată soluţie de redresare, dinamizare şi modernizare a economiei româneşti.
Practica şi experienţa mondială au demonstrat că iniţiativa, creativitatea, ingeniozitatea, spiritul continuu întreprinzător nu pot fii stimulate şi valorificate decât acolo unde viaţa este lăsată liberă sau mai exact sunt cunoscute respectate şi luate în considerare cerinţele legilor economice şi sociale.
O organizaţie poate dispărea foarte uşor dacă echipa de conducere îşi alege anumite scopuri şi începe să le urmărească imediat, înainte de a-şi defini misiunea şi de a-şi limpezi valorile.
O schimbare radicală ar duce la dezechilibre, pe când schimbările din mers, progresive, bazate pe optimizare sunt mai eficiente deoarece se produc cu costuri reduse şi într-un timp util.
Managerul compartimentului Stocuri ar trebui să aibă o viziune funcţionalist - structuralistă asupra fenomenelor care se manifestă în cadrul firmei, adică fiecare componentă a sistemului îndeplineşte o anumită funcţie având un rol bine definit în ansamblul sistemului.
Lucrarea de faţă îşi propune studierea posibilităţilor de optimizare a stocurilor de resurse materiale în strănsă legatură cu activitatea de aprovizionare la S.C. SEMĂNĂTOAREA S.A. BUCUREŞTI.
Lucrarea abordează o analiză asupra stocurilor şi a proceselor de aprovizionare la S.C. SEMĂNĂTOAREA S.A. BUCUREŞTI îmbinând elemente din teoria sistemului cu practica managementului firmei, concentrându-se pe latura aplicativă a subsistemului de aprovizionare, fiind structurată pe patru capitole ordonate pe logica temei.
În cadrul acestei lucrări se va face referire la întreg lanţul de aprovizionare cu precizarea că se va cerceta sistemele de stocuri şi posibilităţile de optimizare a acestora la S.C. SEMĂNĂTOARAE S.A.
Primul capitol cuprinde o prezentare succintă a S.C. SEMĂNĂTOAREA S.A. BUCUREŞTI pornind de la istoricul întreprinderii, prezentarea domeniului şi obiectului de activitate, organizarea firmei precum şi o caracterizare a mediului economico - financiar în care evoluează.
În capitolul al doilea “Analiza sistemului arovizionării cu resurse materiale la S.C. SEMĂNĂTOAREA S.A. BUCUREŞTI ” sunt abordate gradual probleme privind aprovizionarea cu materii prime şi materiale dorindu-se în acest sens ca prin cele analizate şi exprimate în acest capitol, să se aducă în prim-plan conştientizarea rolului de mare importanţăal aprovizionării în asigurarea condiţiilor materiale impuse de cerinţele economiei funcţionale de piaţă.
În capitolul al treilea “Gestiunea şi analiza economică a stocurilor de resurse materiale la S.C. SEMĂNĂTOAREA S.A. BUCUREŞTI”, am identificat unele din punctele forte, punctele slabe, ocaziile favorabile şi ameninţări ale întreprinderii din punct de vedere al stocurilor în încercarea de a scoate în evidenţă importanţa acestora în activitatea viitoare a întreprinderii.
În capitolul patru “Analiza optimizării procesului de stocare a resurselor materiale la S.C. SEMĂNĂTOAREA S.A. BUCUREŞTI” se analizează situaţia existentă şi se propune o serie de soluţii în vederea optimizării procesului de stocare printre care cele mai importante presupun prezentarea unui model optim de achiziţie cu ajutorul informaticii (JUST IN TIME). În cadrul acestui capitol am propus măsuri pentru eliminarea punctelor slabe şi am estimat efectele economice ce apar după aplicarea soluţiilor propuse.
În capitolul cinci „Concluzii” s-au evidenţiat principalele puncte slabe ale S.C. SEMĂNĂTOAREA S.A. BUCUREŞTI şi am propus soluţii de îmbunătăţire privind sistemul de gestiune a stocurilor.
CAPITOLUL I
S.C. SEMĂNĂTOAREA S.A.- BUCUREŞTI – PREZENTARE GENERALĂ
- Descrierea întreprinderii. Scurt istoric.
- Obiectul de activitate al S.C. SEMĂNĂTOAREA S.A.
- Sistemul organizatoric – funcţional
- Evoluţia economico – financiară în perioada 2005 – 2006
1.1. Descrierea întreprinderii. Scurt istoric.
Singura întreprindere constructoare de combine autopropulsate de recoltat cereale din România şi cea mai importantă din sud-estul Europei este S.C. SEMĂNĂTOAREA S.A. BUCUREŞTI, specialist consacrat în domeniul execuţiei de maşini şi echipamente pentru recoltarea culturilor de cereale păioase, floarea- soarelui, soia, semincere, orez şi porumb. Diversitatea de maşini şi utilaje agricole: combine autopropulsate, batoze, semănători, culegătoare de porumb, culegătoare de floarea-soarelui, maşini pentru recoltat furaje, instalaţii mobile pentru irigat ş.a., reflectă sfera largă pe care specialiştii din întreprindere o abordează pentru satisfacerea cerinţelor şi menţinerea încrederii beneficiarilor cei mai severi.
Prestigiul incontestabil de care se bucură, se bazează pe tradiţia şi experienţa de-a lungul anilor, dar şi pe efortul susţinut al specialiştilor pentru aplicarea celor mai noi soluţii în domeniu, în vederea realizării unor maşini de un nivel calitativ aliniat la normele internaţionale.
Combinele autopropulsate produse de S.C. SEMĂNĂTOAREA S.A. au depăşit de mult graniţele ţării:
- EUROPA: Cehia şi Slovacia, Ucraina, Albania, Germania, Spania;
- ASIA: Turcia, China, Iran, Irak, India, Pakistan, Liban;
- AFRICA: Egipt, Maroc, Sudan;
- AMERICA DE SUD: Columbia, Venezuela, Chile, Argentina, Uruguay;
- AMERICA DE NORD: Canada;
- AUSTRALIA;
- Organizarea juridică a societăţii. Forma juridică. Capitalul social.
S.C. SEMĂNĂTOAREA S.A. este persoană juridică română care se organizează şi funcţionează în conformitate cu legile române în vigoare şi cu statutul propriu prevăzut în H.G. 1224/1990. S.C. SEMĂNĂTOAREA S.A., cu sediul în Bucureşti, Splaiul Independenţei nr.319, sect.6, este înmatriculată la Registrul Comerţului sub nr.J40/1054/1991, cod fiscal R 432084J .
În structura de organizare actuală sunt cuprinse toate activităţile necesare obiectului principal, în condiţiile de continuitate, calitate şi siguranţă.
- Capitalul social al societăţii este în valoare de 280.727.000 lei. Societatea este împărţită pe acţiuni, numărul total al acţiunilor fiind de 526.012 acţiuni, iar valoarea nominală a fiecărei acţiuni este de 25 lei.
Preview document
Conținut arhivă zip
- SC Semanatoarea SA.DOC