Strategii publice privind serviciile de prestații sociale în România

CAPITOLUL I. PRESTAȚIILE SOCIALE ÎN ROMÂNIA ȘI IMPLICAȚIILE ACESTORA

Prestațiile sociale reprezintă o formă de sprijin financiar care răspunde unei largi game de nevoi sociale și privesc atât drepturi universale (spre exemplu: alocația de stat pentru copii), cât și prestațiile care se adresează doar invizilor sau familiilor aflate într-o situație de vulnerabilitate, dificultate sau dependență.

Sistemul prestațiilor sociale din Romănia acopera: alocațiile familiale, ajutoarele sociale, indemnizații și facilități. Alocațiile familiale oferă un sprijin familiilor in vederea educației și întreținerii copiilor. Ajutoarele sociale se adresează indivizilor sau familiilor aflate în dificultate și respectiv ale căror venituri sunt insuficiente pentru acoperirea nevoilor minime de trai. Indemnizațiile au ca rol primordial favorizarea incluziunii sociale și asigurarea unei vieți autonome, iar indemnizațiile cu caracter reparatoriu se adresează indivizilor și, după caz, familiilor acestora, care au avut de suferit din urma unor evenimente socio-politice sau legate de calamități și catastrofe naturale, în conformitate cu prevederile legale.

Asistența socială reprezintă un ansamblu de instituții, măsuri, programe, activităti profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor, comunităților, cu probleme considerate speciale, aflate temporar în dificultate, care datorita unor conjuncturi de natura economică, socio-culturală, psihologică sau biologică nu au posibilitatea de a realiza prin eforturi și mijloace proprii, crearea unui trai decent.

Asistența socială la nivel național este definită prin Legea nr. 292/2011 privind Asistența Socială. Legea curentă definește profesia, domeniul necesar intervenției, grupurile sau populațiile țintă, precum și principiile de intervenție în cadrul asistenței sociale. Legea Asistenței Sociale, actualizată în anul 2011, este în acord cu principiile și politicii Uniunii Europene vis-a-vis de protecția socială, și privită într-un sens mai larg, cu principiile unei societăți pur democratice, bazate în mod expres pe respectul față de ființa umană și dreptule sale inalienabile.

Serviciile sociale reprezintă ansamblul de acțiuni și măsuri realizate pentru a răspunde într-un mod cât se poate de eficient nevoilor sociale, individuale, familiale sau de grup, în vederea depășirii unor situații delicate, pentru prezervarea economiei și protecției persoanei, prevenirea excluziunii și marginalizării sociale. Serviciile sociale sunt asigurate sau puse la dispoziție de către autoritățiile administrației publice locale, precum și de persoane fizice sau juridice publice ori private, în condițiile actelor normative aflate în vigoare.

Sistemul național de asistență socială reprezintă ansamblul de instituții, măsuri și acțiuni prin care statul, reprezentat de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și societatea civilă, intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale situațiilor care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităților .

Asistența socială, componentă fundamentală a sistemului național de protecție socială, include serviciile sociale și prestațiile sociale acordate în vederea dezvoltării capacităților individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creșterea calitativă a vieții și promovarea principiilor de incluziune și coeziune socială.

Obiectivele asistenței sociale au în vedere sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, mai exact în obținerea condițiilor aferente unui trai decent, prin dezvoltarea competențelor și capacităților proprii pentru o mai pronunțață funcționare socială, prin:

- servicii sociale: activități organizate, tehnici de intervenție socială, programe specializate, metode prin care să se identifice necesitățile și tipurile specifice de disfuncționalități ce survin la nivel social.

- securitate socială: este un sistem prin care se are în vedere protejarea persoanelor apte de muncă (sistemul asigurărilor sociale) cât a celor aflate în incapacitate de muncă sau sunt dezavantajați din punct de vedere social.

Obiectivul specific intervenției asistenței sociale este de a oferi un sprijin real persoanelor aflate în dificultate, în vederea obținerii unui trai decent, ajutându-i să își dezvolte propriile competențe și capacități.

Printre scopurile asistenței sociale regăsim:

- sprijinirea persoanelor sau grupurilor să identifice, să rezolve sau să reducă la minimum problemele survenite din dezechilibrele dintre ei și societate;

- identificarea ariilor potențiale de dezechilibru între persoane sau grupuri și societate pentru a preveni apariția lor;

- să identifice și să întărească potențialul persoanelor, grupurilor și comunităților aflate în nevoie.

Aceste persoane sau grupuri, pe o perioadă de timp mai scurtă sau mai îndelungată, nu pot să prezinte un trai decent fără un sprijin economic sau fără un suport fizic, social, moral, cultural venit din exterior. Acest sprijin are în vedere o perioada limitată de timp, până când persoana cu nevoie speciale își găsește resurse economice, sociale, psihologice pentru a avea un trai decent.