Extras din proiect
1. Prezentarea generaă a magazinului – SensiBlu
Sensiblu este cea mai mare reţea de farmacii sub acelaşi brand din România, fiind singura cu acoperire naţională. Prezentă în toate localităţile de peste 50.000 de locuitori, reţeaua numără peste 210 de farmacii. Prima farmacie Sensiblu a fost deschisă în 1997 şi a introdus în România conceptul de farmacie deschisă dedicată sănătăţii şi frumuseţii: health and beauty pharmacy.
De peste 10 ani, inovaţia a fost motorul dezvoltării companiei, din dorinţa de a le oferi clienţilor cele mai bune produse şi servicii. Sensiblu sunt primii care au introdus sistemul de fidelizare a clienţilor în farmacii, primii care au atins 100, respectiv 200 de farmacii, primii care au atras un milion de clienţi fideli (carduri de fidelitate active), primii care au dezvoltat un brand propriu dermocosmetic, şi lista poate continua.
Sensiblu este unul dintre cele mai valoroase branduri din România: în 2005 ocupa locul 5 în topul celor mai valoroase branduri româneşti, iar în 2006 i s-a decernat titlul de Superbrand în România.
Misiunea companiei este aceea de a contribui alături de partenerii lor la creşterea calităţii vieţii oamenilor, printr-o gamă largă de produse, prin servicii şi sfaturi profesioniste, într-un mod plăcut şi accesibil.
Cei de la Sensiblu şi-au propus să fie permanent un model de referinţă în domeniul frumuseţii şi al sănătăţii, prima opţiune a clienţilor şi a partenerilor, precum şi angajatorul preferat de către profesionişti, crescând continuu valoarea companiei.
Valorile Sensiblu
Obiectivul principal al Sensiblu este acela de a oferi clienţilor servicii de cea mai înaltă calitate şi de a trata cu respect drepturile individuale ale acestora. De aceea, au încercat să cultive o relaţie constanta cu clienţii, astfel încat să poată răspunde în cel mai bun mod cerinţelor lor şi chiar să le anticipeze dorinţele.
Responsabilitate
În cadrul companiei se doreşte să se atingă standarde înalte de performanţă şi responsabilitate în activitatea desfăşurată, iar principiile şi valorile sunt aplicate atât în relaţia cu clienţii cât şi în cea cu partenerii de afaceri. Se acordă autonomie şi putere de decizie angajaţilor, dezvoltându-se spiritul de echipa şi flexibilitate în toate activităţile.
Performanţa
Scopul Sensiblu este acela de a crea o companie valoroasa, iar prin această acţiune se doreşte creşterea şi dezvoltarea, pentru a crea noi oportunităţi de angajare, precum şi de a minimiza riscurile atât pentru investitori, cât şi pentru angajaţii companiei.
Calitatea
Sensiblu îşi concentrează eforturile spre creşterea continuă a calităţii serviciilor pe care le oferă clienţilor şi pacienţilor companiei, ridicând standardele de calitate şi performanţă pe piaţa farmaceutică românească.
Creativitatea
Creativitatea necesita inovare în tot ceea ce se întreprinde. Chiar dacă schimbarea nu este un proces uşor, şi poate implica disconfortul de a ne mişca în zone neumblate, eforturile de pionierat sunt întotdeauna răsplatite de satisfacţia clienţilor şi a pacienţilor.
Implicarea în comunitate
Conducerea Sensiblu doreşte să păstreze standarde etice şi sociale înalte în relaţia companiei cu comunitatea de afaceri, societatea civilă şi autorităţile. Astfel, se vor dezvolta în continuare parteneriate public-private în toate zonele sociale unde contribuţia Sensiblu este necesară, considerând că dialogul, cooperarea şi concilierea sunt cele mai bune metode de rezolvare a oricăror dificultăţi. De aceea, se doreşte în continuare implementarea programelor sociale corporatiste cât şi prin intermediul Fundaţiei Sensiblu.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Tehnici de Comunicare - Sensiblu.doc