Personalitatea - Dimensiunile și Calitățile Psihice

Capitolul 1. Personalitatea - Dimensiunile şi calităţile psihice

Activitatea dintr-o companie de publicitate presupune un contact direct şi permanent cu clientul.

De aceea o componentă deosebit de importantă a calităţii serviciilor unei companii de publicitate o reprezintă personalitatea şi comportamentul personalului, cel care creează în final mulţumirea şi satisfacţia clientului.

1.1 Stabilirea dimensiunilor personalităţii

Pentru a demonstra importanţa rolului pe care îl joacă personalitatea umană în companiile de publicitate, este necesară ilustrarea dimensiunilor personalităţii. Dimensiunile personalităţii sunt întâlnite în literatura de specialitate şi sub denumirea de laturi, componente ale personalităţii.

În psihologie există mai multe modalităţi de a soluţiona această problemă. Una dintre ele se referă la luarea în calitate de criteriu al stabilirii acestor dimensiuni a vieţii psihice. Se iau în considerare afectivitatea, motivaţia şi cogniţia, astfel că personalitatea are o latură intelectuală, una afectivă şi o latură motivaţională la care se adaugă şi latura acţională ca fiind sistemul de deprinderi ale personalităţii.

Principalul pericol al acesteia era al suprapunerii personalităţii peste celelalte componente ale vieţii psihice. În momentul în care s-a considerat că personalitatea se referă la o serie de însuşiri psihice, psihologii au încercat să depisteze asemenea însuşiri psihice. S-a postulat existenţa a trei dimensiuni ale personalităţii:

1. temperamentală, care ne furnizează informaţii cu privire la firea omului;

2. aptitudinală, referitoare la disponibilităţile omului;

3. caracterială, referitoare la modul de comportare, relaţionare a omului în planul vieţii sociale.

Această modalitate a existat multă vreme şi este cunoscută sub denumirea de ,,structura tripartită” (G. W. Allport, 1991). Pe măsură ce obiectul psihologiei a suportat modificări, s-au adus noi modalităţi de stabilire a acestor dimensiuni, cum ar fi alegerea unui criteriu care să ofere cele mai multe explicaţii ale personalităţii.

Obiectul psihologiei reprezintă acţiunea omului concret sau omul concret care acţionează. Activitatea este mijlocul prin intermediul căruia e modelată personalitatea. Prin analogie cu caracteristicile activităţii sunt stabilite dimensiunile personalităţii. Activitatea presupune o bază energetică, acest lucru intrând chiar în definirea activităţii. Prin analogie cu această bază energetică la nivelul personalităţii apare dimensiunea dinamico-energetică a Personalităţii, aceasta fiind constituită din temperament.

Activitatea presupune o serie de elemente intrinseci ei: actele, mişcările, acestea fiind fundamentele constituante care asigură activitatea ca stare. Astfel, de aici rezultă dimensiunea instrumentală a Personalităţii care e constituită din aptitudini şi capacităţi.

Activitatea presupune o notă definitorie pe axa motivaţie – scop. Prin analogie cu această axă la nivelul personalităţii apare dimensiunea relaţională a personalităţii, dimensiunea valorică, dimensiunea de reglare a personalităţii, aceasta fiind constituită din caracter.

Activitatea are o anumită finalitate, pe de o parte adaptativă, aceasta punându-ne în acord cu mediul, prin analogie în planul personalităţii rezultând dimensiunea rezolutivă constituită din inteligenţă, iar pe de altă parte transformativă, aceasta nu se limitează la reproducerea ei realizând modificări. Astfel, se vorbeşte despre dimensiunea transformativ-creatoare-constructivă, constituită din creativitate.

1.2 Temperamentul – Latura dinamico - energetică a personalităţii

Această latură a personalităţii este dinamică deoarece ne furnizează informaţii referitoare la cât de iute sau lent este un individ, cât de accelerată este viaţa lui psihică. Este energetică deoarece depinde de cantitatea de energie pe care o deţine un individ şi de cum e ea consumată, de aici rezultând diferenţele comportamentale.

În cele ce urmează sunt prezentaţi indicatori sau criterii de recunoaştere a temperamentului.

Temperamentul reprezintă dimensiunea personalităţii care intră cel mai de timpuriu în funcţiune (de la naştere), se exprimă cel mai pregnant în conduitele individului; de aceea nu sunt necesare metodele de depistare a temperamentului. Este suficient să observăm conduitele subiectului. (M. Zlate, 2000).

În ceea ce priveşte indicatorii de recunoaştere a temperamentului pe care Departamentul de resurse umane din cadrul companiei de publicitate trebuie să îi aibă în vedere sunt: intensitatea trăirilor psihice, durata trăirilor psihice, ritmul trăirilor psihice, viteza cu care se manifestă, vivacitatea, modul de intrare, persistenţă şi de ieşire, tempoul vieţii psihice, egalitatea sau inegalitatea manifestărilor comportamentale, adaptabilitatea la situaţiile noi. Toţi aceşti indicatori temperamentali cu condiţia să fie respectate:

- este necesar ca ei să se manifeste nu doar în unul sau altul dintre procesele psihice ale individului ci în absolut toate;

- aceştia trebuie să aibă o manifestare relativ stabilă, trebuie să caracterizeze persoana respectivă pe durate mai mari de timp.

Conceptul de ,,tip” sau ,,tipuri comportamentale” este definit astfel: ,,Tipul este o dispoziţie psihică dominantă de natură neutrală proprie unui grup de oameni în mod comparativ fără ca acest grup să se distingă strict de alte grupuri” (William Stern, după Şt. Zisulescu, 1978). Important este faptul că nu numărul acestor dispoziţii contează ci cum sunt ele structurate.

Caracterul general: tipul conţine o serie de trăsături comune care sunt întâlnite la mai mulţi indivizi: A treia caracteristică a tipului este că această organizare trebuie să fie interior consistentă astfel încât să tindă a se manifesta împreună.

Clasificarea temperamentului se realizează în funcţie de numărul de dimensiuni pe care le cuprind tipologiile respective:

a) tipologiile unidimensionale – criteriul de la care porneşte clasificarea este o anumită substanţă care există în organism şi care îşi pune amprenta asupra fizionomiei, bolilor de natură somatică a subiectului;

b) tipologiile bidimensionale ce presupun două dimensiuni. Acestea asociază criteriul psihologic cu criterii de altă natură: tipologii psihofiziologice, psihosociale, psihopatologice (M. Zlate, 2000).