Persoana și Lucrarea Duhului Sfânt în Cele Două Testamente

Învăţătura ortodoxă mărturiseşte că Dumnezeu cel Unul în Fiinţă este întreit în Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Cele trei Persoane sunt egale şi consubstanţiale. Ele deosebindu-Se întreolaltă numai prin însuşirile Lor personale. Discuţiile din secolul al IV-lea privitoare la dumnezeirea Duhului Sfânt au rămas într-un context soteriologic, existenţial. Lucrarea Duhului Sfânt conferă „viaţă în Hristos” şi astfel Duhul nu poate fi creatură, El este de o fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul.

„Aşa cum atunci când cineva ţinând de capătul unui lanţ trage după sine şi celălalt capăt, tot aşa şi Duhul Îl trage atât pe Fiul cât şi pe Tatăl după Sine” – afirmă Sfântul Vasile cel Mare . Toate actele majore ale lui Dumnezeu sunt acte trinitare, iar rolul deosebit al Duhului Sfânt este de a face „primul contact”, urmat apoi existenţial de o revelare a Fiului şi prin El a Tatălui. Fiinţa personală a Duhului rămâne tainic ascunsă, chiar dacă El este activ la fiecare pas al lucrării dumnezeieşti: creaţie, răscumpărare, desăvârşire finală. Existenţa personală a Duhului Sfânt rămâne o taină, este o existenţă „kenotică” şi a cărei plinire constă în evidenţierea stăpâniei Logosului în creaţie şi în istoria mântuirii. În El „se desăvârşeşte plenitudinea unităţii în diversitate, a diversităţii în unitate” , iar Sfântul Atanasie spune că în El „Treimea îşi află desăvârşirea” .

Energiile divine reprezintă un alt mod al existenţei lui Dumnezeu. Prin mijlocirea energiilor Dumnezeu străluceşte în Iubire, Înţelepciune şi Viaţă. Deşi ele sunt comune tuturor Persoanelor divine, Sfântul Duh este împărţitorul lor prin excelenţă, fiind „Ipostasul manifestării, Persoana prin care noi Îl cunoaştem pe Dumnezeu Cel întreit” .

În viaţa Bisericii, ca şi în aceea a fiecărui creştin, echilibrul între Hristologie şi pneumatologie este esenţial atât pentru menţinerea credinţei cât şi pentru viaţa spirituală creştină.

Sfântul Duh în Treime

După învăţătura ortodoxă, Sfântul Duh purcede din Tatăl şi străluceşte din Fiul. După Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Duh care purcede de la Tatăl spre Fiul şi străluceşte din Fiul spre Tatăl, nu Îl luminează numai pe Fiul în faţa Tatălui, ci reprezintă şi bucuria Tatălui pentru Fiul şi bucuria Fiului Pentru Tatăl. În această bucurie constă strălucirea Lui .

Duhul nu aduce în noi numai o lumină teoretică ci o lumină care îmbrăţişează inima noastră pentru Fiul şi pentru Tatăl. Referindu-se la lumina lui Dumnezeu adusă de Sfântul Duh, Mântuitorul Hristos afirmă: „Nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi” (Matei 20,20), iar Sfântul Apostol Pavel scria: „Tot astfel Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm aşa cum trebuie ci Duhul Însuşi se roagă pentru noi cu suspine negrăite” (Rom 8,26).

În toate privinţele Duhul Sfânt Îşi păstrează rolul de a Treia Persoană în Treime. Sfântul Atanasie scrie: „Domnul a spus că Duhul este „Duhul Adevărului” indicând prin aceasta faptul că în El Treimea îşi găseşte desăvârşirea” .

Fiecare lucrare este realizată de Cei Trei: este bucuria şi strălucirea comună, dar fiecare Persoană înfăptuieşte lucrarea comună în modul în care Îi este proprie. În Duhul fiecare lucrare îşi atinge scopul său pentru că desăvârşita comuniune în Dumnezeu, care există nu numai în fiinţa comună dar şi în fiecare lucrare se manifestă şi se înfăptuieşte în Cea de-a Treia Persoană.