Organismele de Suveranitate Națională - Parlamentul României

1. Scurt istoric

Regulamentul organic, legea cvasi-constituțională promulgată în 1831-1832 de către autoritățile imperiale rusești în Țara Românească și Moldova, a constituit fundamentul instituției parlamentare în Principatele Române. Constituția din 1866 a definit funcționarea Parlamentului în concordanță cu modul de organizare de tip liberal, modern, de influență franceză, întemeiat pe standarde ale democrației constituționale europene . Declarația de independență a României din 9 mai 1877 și actele de unire de la sfârșitul Primului Război Mondial au fost printre cele mai importante documente adoptate de Parlament în istoria României moderne. Prin Constituția din 1948 Parlamentul a fost reorganizat ca o adunare unicamerală - Marea Adunare Națională - organism legislativ unicameral în perioada 1947-1989, subordonat total puterii comuniste. În urma Revoluției din Decembrie 1989, România a adoptat noua Constituție (anul 1991) iar Parlamentul a fost restabilit ca organism bicameral de bază al regimului democratic pluripartid, devenind organul reprezentativ al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării . Astfel, Camera deputațior și Senatul au puteri egale, fiind alese prin vot, pentru un mandat de 4 ani.

De-a lungul anilor s-au vehiculat opinii pro și contra atât pentru parlamentul bicameral cât și pentru cel unicameral.

Pe de o parte, prin prezența a două camere și implicit a unui număr mai mare de membri, se consideră că parlamentul bicameral va realiza o reprezentare mai apropiată de voința poporului, a claselor și grupărilor sociale, a forțelor politice din societate, înlăturând posibilitatea subordonării fie față de forța social-politică majoritară, fie față de executiv sau de șeful statului. În felul acesta, s-ar diminua posibilitatea instaurării dictaturii sau a unui regim totalitar. Sistemul bicameral ar permite o dezbatere mai amplă a proiectelor legislative, fapt cu efecte pozitive asupra calității actului legislativ, însă poate genera și opoziții atât între cele două Camere componente cât și între acestea și executiv, precum și o eventuală respingere de către cameră a unui proiect legislativ sau imposibilitatea medierii între cele două camere fapt ce ar crea tensiuni în viața social-politică. Numărul mare al membrilor parlamentului bicameral ar genera o creștere a efortului financiar pentru întreținerea și funcționarea sa, depășind posibilitățile economice ale societăților mici și mijlocii și având efecte negative pentru politica de dezvoltare a acestor societăți.

Pe de altă parte, parlamentul unicameral asigură rapiditate, fluiditate, cursivitate activității legislative, fiind util și eficient societăților care trec de la un sistem politic la altul, unde există o mare nevoie de reformare și restaurare legislativă. Acesta necesită mai puține cheltuieli pentru întreținerea și funcționarea sa, insă nu constituie o reprezentare prea fidelă a voinței poporului, întrucât prin numărul redus al membrilor săi, devine restrictiv/ limitativ. Modelul de parlament unicameral deschide posibilitatea de subordonare sau de dominare a sa de către forța politică care deține majoritatea sau de executiv, șeful statului având oportunitatea de a-si impune mai ușor propria strategie politică, fapt ce ar putea crea premisele instaurării despotismului sau a dictaturii.

2. Votul și alegerile

Cetățenii români cu capacitate de exercitiu deplină, care au împlinit vârsta de 18 ani și nu au fost condamnați prin hotărâre judecătorească definitivă, au dreptul de vot și de a fi aleși, indiferent de rasă, sex, naționalitate, origine etnică, limbă vorbită, religie, opinie politică, avere sau origine social . Toți alegătorii vor fi înscriși în Registrul electoral, un sistem informatic național de înregistrare și actualizare a datelor de identificare a cetățenilor români cu drept de vot și a informațiilor privind arondarea acestora la secțiile de votare . Fiecare alegător are dreptul la un vot, votul fiecărui cetățean fiind egal cu al altui cetățean. Votul reprezintă un drept, nu o obligație juridică și prin urmare alegătorul nu este sancționat dacă hotărăște să nu voteze. De asemenea, alegătorul nu poate fi obligat să dezvăluie cu cine a votat întrucât legislația prevede faptul că ”violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepsește cu amendă” iar ”dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secției de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă și interzicerea exercitării unor drepturi” . Exercitarea votului în numele altui cetățean decât titularul este interzisă. Astfel, observăm faptul că votul are un caracter universal, egal, liber, direct și secret.

O persoană poate fi aleasă într-o funcție publică (deputat, senator, sef de stat sau alte organe representative) daca are drept de vot și dacă îndeplinește condițiile stabilite prin art. 37 din Constituție, în care se cere îndeplinirea cumulativă și a condițiilor cerute de art. 16 (3). Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetățenia română și domiciliul în țară. O alta condiție constituțională pentru a fi ales este ca persoanei să nu îi fie interzisă asocierea în partide politice potrivit art. 40 (3): nu pot face parte din partide politice judecătorii Curții Constituționale, avocații poporului, magistrații, membrii activi ai armatei, politiștii și alte categorii de funcționari publici stabilite de lege.