Cuprins
- 1. Definiția și clasificarea tratatelor 3
- 2. Încheierea și elementele tratatelor 3
- 3. Elaborarea, negocierea, autentificarea tratatelor 4
- 4. Intrare în vigoare a tratatelor 5
- 5. Rezervele la tratate 6
- 6. Respectarea și aplicarea tratatelor de către statele părți 7
- 7. Încheierea tratatelor în România 7
- 8. Modificarea tratatelor 8
- 9. Încetarea și suspendarea aplicării tratatelor 9
- 10. Nulitatea tratatelor 9
- 11. Interpretarea tratatelor 10
- 12. Bibliografie 11
Extras din referat
1. Definiția și clasificarea tratatelor
Dreptul tratatelor ca ramură a dreptului internațional reprezintă totalitatea normelor convenționale și cutumiare, ce reglementează ordinea de încheiere, acțiune și încetare a tratatelor internaționale. Aceasta este una dintre cele mai vechi și mai importante ramuri ale dreptului internațional. Tratatul este cel mai utilizat instrument juridic de reglementare în relațiile internaționale contemporane. Tratatul poate fi difinit ca un acord de voință încheia potrivit normelor de drept internașional, între subiecte ale acestuia. Principalele izvoare ale dreptului tratatelor sunt: Convenția de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din 23 mai 1969 și Convenția de la Viena cu privire la dreptul tratatelor încheiate între state și organizații internaționale sau între organizații internaționale din 21 martie 1986. Definiția legală a tratatului internațional se află în art.2 alin. 1 al Convenției de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor: este un acord internațional încheiat între state în form scrisă și guvernat de dreptul internațional, fie că este consemnat într-un instrument sau în mai multe instrumente conexe și oricare ar fi denumirea lor particulară. După cum vedem, această definiție are mai degrabă un caracter funcțional, procedural, fără însă a se raporta la conținutul și trăsăturile de fond ale acestui act juridic internațional. Ambele convenții constată totodată menținerea cutumei în calitate de izvor al dreptului tratatelor, confirmând că problemele ce nu și-au găsit rezolvare prin dispozițiile acestor convenții, vor continua să fie guvernate de dreptul internațional cutumiar. tratatul internațional este, așadar, acordul de voință intervenit între subiecte ce au capacitate de a îl încheia în mod valabil cu intenția de a stabili raporturi juridice în conformitate cu dreptul internațional.
Clasificarea tratatelor se face după mai multe criterii:
a. după efectele tratatelor față de terți se disting: tratate-legi și tratate-contact.
b. după criteriul numărului subiectelor se distng :tratate bilaterale și tratate multilaterale.
c. după aplicarea criteriului calității subiectelor este determinat: tratate între state, tratate între state și organizații internaționale și tratate între organizații internaționale.
d. după obiectului tratatului sunt: tratate politice, militare, economice, culturale, etc.
e. după criteriul aplicării în timp pot fi: cu termen sau nelimitete în timp.
f. după criteriul aplicăii în spațiul sunt: tratate universale și tratate regionale.
g. după cum lasă posibilitatea aderării ulterioare se disting: tratate închise și tratate deschise.
h. după criteriul formei sunt: tratate propriu-zise și tratate în formă simplificată.
i. după conformitatea lorcu normele de drept internațional ele pot fi: licite sau ilicite.
2. Încheierea și elementele tratatelor
Odată îndeplinite anumite condiții de fond și de formă pentru încheierea tratatelor, aceasta poate avea loc, urmând cele patru etape tradiționale: negocierea, semnarea, exprimarea consimțământul statelor de a fi obligat prin tratat și intrarea lor în vigoare.
Elementele tratatelor internaționale se împart în esențiale și accesorii. Elementele esențiale, la rândul lor, sunt: părțile contractante; acordul de voință al părților; obiectul și scopul tratatului. Părțile contractante ale tratatului trebuie să fie, în toate cazurile, state, organizații internaționale interguvernamentale sau alte entități cărora le este caracteristică calitatea de subiect de drept internațional. Acordul de voință a părților trebuie să fie rezultatul voinței lor liber exprimată, neafectată prin vicii de consimțământ. Obiectul tratatului îl reprezintă drepturile și obligațiile părților create prin normele stabilite de tratat. Obiectul trebuie să fie licit din punctul de vedere al dreptului internațional și realizabil. Pentru a fi licit, este necesar ca obiectul unui tratat să nu vină în contradicție cu o normă imperativă de drept internațional, adică cu o normă de la care nu se admite nici o derogare. În strânsă legătură cu obiectul se află scopul tratatului, care reprezintă obiectivele urmărite de părțile contractante prin încheierea tratatului. Elementele accesorii ale tratatului sunt termenul și condiția. Termenul este un eveniment viitor și sigur, de care depinde intrarea în vigoare sau încetarea efectelor unui tratat. Termenul la împlinirea căruia un tratat intră în vigoare se numește suspensiv, iar la împlinirea căruia tratatul își stinge efectele se numește rezolutoriu. Condiția este un eveniment viitor și nesigur de care depinde începerea sau încetarea executării obligațiilor prevăzute de tratat. Condiția la fel poate fi suspensivă sau rezolutorie.
În privința formei tratatelor, Convenția din 1969 se face referire doar la acordurile încheiată în forma scrisă.
Bibliografie
- Bianca Selejan-Guțan, Laura-Maria Crăciunean, Drept internațional public, Ediția a 2-a, Ed. Hamangiu, 2014
- A. Burian, D. Popescu, A. Kapustin, L. Timcenco, Drept internațional public, Ediția a 3-a, Chișinău 2009
- Convenția de la Viena cu privire la Dreptul Tratatelor, Încheiată la Viena la 23 mai 1969, Publicată în ediția oficială a Monitorului Oficial „Tratate Internaționale”.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Reguli privind interpretarea tratatelor internationale.docx