Politici și strategii de dezvoltare

1. Noţiunea integrare derivă din limba latină în care cuvintele integro, integrare,integratio-integrationis, au sensul de a renova, a restabili, a întregi, a completa adică a pune la un loc mai multe părţi într-un tot unitar, elementele constitutive devenind părţi integrante ale întregului.

Integrarea reprezintă în sens general, ajustarea reciproca a elementelor constitutive ale unui sistem,permiţându-i acestuia să formeze un nou echilibru sau combinarea părţilor dintr-un întreg în procesul de atingere a stadiului de uniune, iar uniunea este un rezultat din combinarea unor părţi sau a unor membri. In sens economic, termenul integrare reprezintă legăturile stabilite in cadrul unei activităţi economice între diferitele compartimente ale unei firme sau între firme diferite care participă, în cadrul unui flux tehnologic, la obţinerea unui produs (2)

Caracteristicile procesului de integrare Pe plan economic, integrarea este considerată ca fiind cea mai potrivită strategie prin care se pot înlătura obstacolele artificiale, pentru asigurarea unei cooperări optime, inclusiv prin elemente de coordonare şi unificare. Aplicarea unei astfel de strategii implică următoarele direcţii de acţiune: - o anumită delegare de autoritate de la unităţile locale-zonale către unităţile naţionale-internaţionale de decizie; - creşterea gradului de interacţiune din partea unităţilor naţionale-zonale; - eliminarea-înlăturarea unor atitutidini negative din partea unor lideri politici faţă de instituţiile internaţionale de decizie. Conceptul de integrare prezintă două componente: - integrare negativă care constă în desfiinţarea obstacolelor privind includerea unei anumite politici în ansamblul politicii generale; - integrare pozitivă care constă în intervenţii privind coordonarea şi armonizarea politicilor cu scopul de a îmbunătăţii procesul de dezvoltare generală.

Integrarea economică apare ca un proces declanşat prin integrare negativă care se reglează prin integrare pozitivă şi se poate analiza atât ca proces cât şi ca stare. Ca proces, integrarea se caracterizează prin aceea că este politică în susţinerea căreia nu există solidaritate deplină ceea ce impune preocupări continue de coordonare, prin utilizarea unor instrumente adecvate astfel ca dinamismul vieţii economice să fie permanent în sens de integrare. Aceasta necesită aplicarea unor măsuri precizate prin strategii, care să elimine discriminările economice între diverse regiuni. Considerată ca o stare, integrarea presupune lipsa oricăror discriminări privind evoluţia economiilor. Find inclusă în noţiunea de politică integrarea urmăreşte dirijarea şi administrarea unităţilor sociale, economice şi politice în special acolo unde sunt dezacorduri, folosind procedee adecvate, definite prin strategii specifice.

2. Mecanismele integrării Realizarea integrării la diverse nivele şi sectoare de activitate se face prin următoarele mecanisme: - integrarea prin piaţă, bazat pe jocul liber al legilor de piaţă, mecanism considerat ca fiind insuficient pentru asigurarea unei dezvoltări pe termen lung; - integrarea prin investiţii, care constă în crearea de spaţii de producţie care depăşesc limitele naţionale; - integrarea instituţională care constă în intervenţii publice acolo unde legile pieţei oferă posibilitatea unei dezvoltări autonome; - integrare prin realizarea zonei de liber schimb prin eliminarea taxelor vamale şi a restircţiilor cantitative privind comerţul; - integrare prin realizarea uniunii vamale, prin constituirea unui tarif vamal comun faţă de ţările terţe; - integrare prin organizarea pieţei commune, prin eliminarea restricţiilor de deplasare a mărfurilor, a capitalului şi a persoanelor. Pin aceste mecanisme se produce o integrare totală în care diversele economii formează o nouă entitate economică mai echilibrată şi sunt create premizele pentru integrare teritorială care constă în fuziunea progresivă a economiilor naţionale şi regionale pe toate planurile.

3. Priorităţi ale Cadrului naţional strategic s-a făcut pornind de la funcţiile spaţiului rural şi ale agriculturii româneşti, necesitatea dezvoltării accelerate a acestora, noul parteneriat între Europa şi fermieri, conform reformei PAC pentru perioada 2014-2020, astfel: - obţinerea producţiei agricole viabile pentru securitatea alimentară naţională şi care să garanteze siguranţa alimentară a populaţiei; - dublarea randamentelor agricole din deceniul 2000-2010; - dublarea valorii producţiei vegetale şi animale faţă de cea din 2010; - triplarea valorii producţiei agroalimentare procesate faţă de cea din 2010; - asigurarea integrală a necesarul intern de produse alimentare de calitate îmbunătăţită şi a unui excedent faţă de consumul alimentar intern, disponibil pentru export; - asigurarea echilibrului ecologic durabil pe termen lung al spaţiului rural prin investiţii publice, public-private sau private în lucrări de infrastructură de protecţie şi echipare a teritoriului (sisteme de irigaţii, perdele de protecţie, 26 sisteme hidro-ameliorative de protecţie, împădurirea terenurilor degradate şi defrişate etc.); - conservarea şi protejarea resurselor naturale regenerabile (solul, aerul, apa, biodiversitatea) şi utilizarea durabilă a resurselor naturale agricole, în primul rând a solului, conservarea biodiversităşii, aplicarea politicilor de atenuare a efectelor schimbărilor climatice; - compatibilizarea sistemului naţional de învăţământ şi cercetare ştiinţifică cu cel european, asigurarea unui parteneriat durabil al acestuia cu sistemul agroalimentar românesc; - dezvoltarea teritorială echilibrată a economiei rurale agricole, extinderea IMM-urilor rurale şi creşterea gradului de ocupare prin susţinerea cu preponderenţă a populaţiei rurale active; - echilibrarea balanţei alimentare (şi de plăţi) româneşti şi creşterea exporturilor agroalimentare româneşti; - restrângerea zonelor rurale defavorizate şi a sărăciei rurale severe..