Cuprins
- Definirea si sfera de aplicare. 4
- Organizarea generala a organizarii contabilitatii veniturilor .
- Contabilitatea veniturilor privind cifra de afaceri . 4
- Contabilitatea veniturilor din variatia stocurilor. 5
- Contabilitatea veniturilor din productia de imobilizari. 6
- Contabilitatea veniturilor din subventii de exploatare. 6
- Contabilitatea altor venituri din exploatare. 8
- Contabilitatea veniturilor financiare . 9
- Contabilitatea veniturilor din provizioane, ajustari pentru depreciere si pierdere de valoare . 10
Extras din referat
CONTABILITATEA VENITURILOR
DEFINIREA ŞI SFERA DE APLICARE
Percepţia unitară a veniturilor permite includerea în sfera sa de cuprindere atât a sumelor sau valorilor încasate sau de încasat în nume propriu din activităţi curente, cât şi a câştigurilor din orice alte surse. Dacă avem în vedere activităţile curente, acestea le vizează pe cele ce se desfăşoară de entitate, potrivit obiectului său de activitate, precum şi activităţile conexe acestora. În aceeaşi ordine de idei, câştigurile se referă la creşterile de beneficii economice care pot apărea sau nu ca fiind obţinute din activitatea curentă şi în consecinţă au aceeaşi natură cu această activitate. Veniturile din activităţi curente provin din vânzări atât de bunuri mobile şi bunuri imobile pentru care s-a transferat dreptul de proprietate, cât şi din servicii prestate şi lucrări executate, precum şi din comisioane, din dobânzi şi dividende primite ş.a.
În situaţia contractelor de mandat sau de comision sau a sumelor ce se colectează în numele unor terţi, sunt considerate venituri numai comisioanele cuvenite pentru operaţiile efectuate, deci nu se includ în venituri sumele în funcţie de care acestea se calculează.
În ceea ce priveşte veniturile se reţine şi faptul că nu sunt influenţate, în sensul că nu cuprind sumele ce reprezintă reduceri comerciale (rabaturi, remize, risturnuri, sconturi ş.a.) pe care, în anumite situaţii, le acordă vânzătorii în legătură cu tranzacţiile efectuate.
Delimitarea veniturilor după natura lor, în sensul naturii activităţilor care le generează, ca şi în cazul cheltuielilor, permite delimitarea lor în mai multe categorii şi anume:
• venituri din exploatare;
• venituri financiare;
Totodată, este delimitată şi categoria veniturilor din provizioane şi ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare, venituri care prezintă particularitatea că se constituie numai prin operaţii contabile de diminuare sau anulare a sumelor de aceeaşi natură înregistrate anterior, fără angajarea unor operaţii de încasare.
În ceea ce priveşte organizarea contabilităţii, cele 3 categorii de venituri amintite sunt luate în considerare, fiind stabilite cinci grupe de conturi pentru veniturile din exploatare, care au structură eterogenă, şi câte o singură grupă de conturi pentru fiecare din celelalte 2 categorii de venituri, aşa cum se prezintă în continuare.
Veniturile din exploatare se referă la diversitatea activităţilor economice ce se realizează în cadrul entităţii.
Veniturile financiare se referă la realizările de această natură provenite din
imobilizări financiare, investiţii financiare pe termen scurt, investiţii financiare cedate, diferenţe de curs valutar, dobânzi, sconturi obtinute şi din alte venituri financiare.
Veniturile din provizioane şi ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare se constituie prin diminuarea sau anularea sumelor de această natură înregistrate anterior, fiind delimitate grupe pentru venituri din provizioane si ajustari pentru depreciere sau pierdere de valoare.
ORGANIZAREA GENERALĂ A CONTABILITĂŢII VENITURILOR
Aspectul definitoriu regăsit în cazul cheltuielilor, şi anume utilizarea unei contabilităţi de angajamente, poate fi identificat şi pentru venituri, în sensul că înregistrarea lor în conturi se realizează în momentul constatării, indiferent de momentul încasării.
Totodată, se menţionează că veniturile, în marea majoritate a lor, au constituit obiectul unor înregistrări în contabilitate cu prilejul prezentării celorlalte clase de conturi, în mod implicit sau explicit, considerent pentru care, în cadrul acestui capitol, se vor restrânge operaţiunile privind analiza conturilor şi exemplificarea contabilizării operaţiilor economice aferente, avându-se în vedere criteriul didactic, precum şi sistematizarea problematicii în cauză, inclusiv anumite clarificări.
Operaţiile economice care privesc veniturile se înregistrează în contabilitate pe baza unor documente justificative specifice în care sunt consemnate, dintre care se amintesc cele utilizate în mod curent.
• Factura, pentru toate operaţiile privind livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, cu decontare, de regulă, ulterioară.
• Factura externă INVOICE, în cazul operaţiilor de export ţi a livrărilor intracomunitare, document ce se ataşează la factura fiscală.
• Raportul fiscal zilnic, utilizat de toate unităţile comerciale cu amănuntul.
• Bonul fiscal cod PETROM, în cazul vânzării cu amănuntul a produselor petroliere.
• Avizul de însoţire, pentru situaţiile legale, când factura aferentă bunurilor livrate se întocmeşte ulterior, în cazul trimiterii de valori materiale pentru prelucrare la terţi ş.a.
• Extrasul de cont, în cazul încasării unor venituri direct în conturile deschise la bănci, cum este cazul dobânzii cuvenite pentru disponibilul din cont ş.a.
• Inventarul şi Procesul verbal de inventariere, pentru plusurile în gestiunea casieriei şi a tuturor minusurilor imputabile care afectează inclusiv veniturile.
• Documente specifice (exemplu: facturi adecvate) pentru anumite categorii de venituri, cum sunt cele care privesc livrările de curent electric, cele de prestări servicii de poştă, telefon, telegraf ş.a.
• Bonul de predare, transfer, restituire, care serveşte, printre altele, pentru predarea la magazie a produselor finite sau a semifabricatelor etc.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Contabilitatea veniturilor.doc