Cercetarea la fața locului

I. NOȚIUNEA ȘI IMPORTANȚA CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI

Momentul de referință al apariției noii științe judiciare se situează în urmă cu un secol, fondatorul ei fiind socotit cunoscutul judecător de instrucție austriac și profesor de Drept penal, Hans Gross. El avea să editeze, în 1893, “Manualul judecătorului de instrucție”, reeditat în scurt timp sub denumirea “Manualul judecătorului de instrucție în sistemul criminalisticii”

Procedeul probator, denumit în Codul de procedură penală cercetarea la fața locului - cunoscut în legislațiile occidentale și ca cercetarea scenei infracțiunii sau scena crimei, cum este cazul sistemului judiciar de tip anglo - saxon, ori american - reprezintă actul de debut al investigațiilor în fapte de periculozitate deosebită: omucideri, violuri sau tâlhării urmate de moartea victimei, distrugeri, catastrofe sau accidente grave, infracțiuni din domeniul crimei organizate ș.a.

Legiuitorul român reglementează cercetarea la fața locului în cadrul art. 192 din Codul de Procedură Penală, ca fiind activitatea desfășurată de către organul de urmărire penală sau instanța de judecată, atunci când este necesar să se facă constatări cu privire la situația locului săvârșirii infracțiunii, să se descopere și să se fixeze urmele infracțiunii, să se stabilească poziția și starea mijloacelor materiale de probă și împrejurările în care a fost săvârșită infracțiunea .

„Cercetarea la fața locului se înscrie printre activitățile de bază ce contribuie în mod substanțial la aflarea adevărului în cauză, de ea depinzând în mod substanțial lămurirea problemelor referitoare la faptele și împrejurările acesteia, inclusiv cu privire la persoana făptuitorului” .

„Nu de puține ori, această activitate se constituie în unica modalitate de obținere a probelor și mijloacelor materiale de probă, cel puțin în prima fază a cercetărilor” .

Etimologic, a cerceta provine din latinescul "circitare" și semnifică a examina, a observa, a studia, a investiga, a se informa.

Importanța acestui act procedural este relevată prin obiectul său complex, unde se arată că cercetarea la fața locului se efectuează atunci când este necesar să se facă constatări cu privire la situația locului săvârșirii infracțiunii, să se descopere și să se fixeze urmele infracțiunii, să se stabilească poziția și starea mijloacelor materiale de probă și împrejurările în care infracțiunea a fost săvârșită.

Sintagma „fața locului" reprezintă nu numai locul propriu-zis unde s-a comis infracțiunea, ci și zonele mai apropiate sau alte locuri, din care se pot desprinde date referitoare la pregătirile, comiterea și urmările faptei, inclusiv căile de acces și de retragere ale autorului din câmpul infracțional.

Locul săvârșirii faptei este cel mai bogat în urme sau date referitoare la infracțiune și la autorul acesteia, astfel că de modul în care se efectuează întreaga cercetare, căutare și ridicare a urmelor sau a probelor materiale, ca și fixarea rezultatelor, va depinde, într-o mare măsură, soluționarea cazului, identificarea autorului, precum și a celorlalți participanți la comiterea faptei penale.

1.1. Necesitatea efectuării activității de cercetare la fața locului

Potrivit normei juridice cadru, cuprinsă în art. 192 alin. 1 din Codul de Procedură Penală, organele judiciare, analizând considerente ce țin de utilitatea, necesitatea și oportunitatea efectuării unei activități, pot decide să se deplaseze în cadrul sistemului de referință spațial - unul sau mai multe - pe care se găsesc urmele și mijloacele materiale de probă, unde se desfășoară activitatea de cercetare la fața locului în vederea :

- examinării locului faptei și fixării procesuale a celor descoperite;

- căutarea, descoperirea, fixarea, ridicarea, examinarea și interpretarea urmelor, elaborarea și verificarea de versiuni cu privire la natura infracțiunii comise, la numărul și identitatea făptuitorilor, precum și la aspecte ce țin de loc, timp, natura activităților desfășurate de făptuitori, metode și mijloace folosite, mobil, scop, urmările survenite ca rezultat al săvârșirii infracțiunilor;

- stabilirea locurilor de unde se putea percepe, în total sau în parte, activitatea desfășurată de către făptuitori;

- identificarea martorilor oculari, a persoanelor vătămate, a altor persoane care cunosc date despre săvârșirea infracțiunii și, în unele cazuri, chiar a făptuitorilor;

- luarea unor măsuri de limitare a pagubelor, determinare a cauzelor, condițiilor și împrejurărilor ce au determinat sau favorizat săvârșirea infracțiunii și a măsurilor de prevenire care se impun, atât în legătură cu activitatea ilicită desfășurată cât și cu privire la apariția de noi consecințe .