Dreptul muncii internaționale

1. Conturarea dreptului internaţional al muncii.

Dreptul internaţional al muncii a apărut într-o anumită etapă istorică, ca un reflex al luptei dintre partenerii sociali. Prin urmare apariţia şi dezvoltarea acestuia nu a fost, aşa cum s-a încercat uneori să se acrediteze ideea, un fenomen spontan. Dreptul internaţional al muncii îşi are raţiuni complexe care ţin de evoluţia social-economică a societăţii, de apariţia şi dezvoltarea mişcării sindicale. Profundele transformări social-economice de după primul război mondial s-au repercutat şi asupra dreptului internaţional al muncii, amplificând eforturile spre proteguirea acestei valori de o importanţă considerabilă pentru lumea de azi - munca.

Dreptul internaţional al muncii îşi asigură finalitatea şi îşi justifică raţiunea numai în măsura în care este transpus în practică, în dreptul intern. Aşa se explică de ce, dreptul internaţional al muncii nu a condus niciodată la erodarea dreptului intern, ci, dimpotrivă, la consolidarea şi amplificarea acestuia.

Ideea unui drept internaţional al muncii a evoluat, în paralel, cu dreptul muncii şi acest lucru datorită faptului că elaborarea unor instrumente internaţionale ale muncii nu ar fi fost posibilă fără ca legislaţia muncii să se fi dezvoltat în fiecare stat, în mod independent. Cauzele care au determinat, în timp, adoptarea legislaţiilor naţionale în materia relaţiilor de muncă au impus, în egală măsură, şi ideea unor reglementări internaţionale. Ideea unei legislaţii internaţionale a muncii are o vechime considerabilă şi se consideră că ea aparţine filosofului Robert Owen. Acesta pe lângă faptul că a încercat, în propria întreprindere, să-şi materializeze ideile novatoare în materie de muncă, s-a adresat, în anul 1818, prin două memorii, suveranilor Sfintei Alianţe, solicitându-le măsuri pentru ameliorarea statutului muncitorilor. Printre precursorii acestei idei trebuie amintiţi şi francezii J .A. Blanqui, L.R. Villerme, Daniel Le Grand şi belgianul Ducpetiaux.

Dreptul internaţional al muncii nu trebuie definit pornind de la ansamblul de norme, de reguli cuprinse în principal în convenţiile O.I.M. a căror aplicare este condiţionată obligatoriu de voinţa suverană a statului. Numai în măsura în care aceste norme sunt asimilate, pe baza voinţei suverane de către statele membre, se poate afirma existenţa unui drept internaţional al muncii.

Originile dreptului internaţional al muncii se regăsesc în Convenţiile de la Berna din 1906 privind interdicţia muncii de noapte a femeilor în industrie şi utilizarea fosforului alb în industria chibriturilor, convenţii care s-au constituit în prima tentativă de uniformizare a dreptului muncii. Conferinţa de la Berna din 1906 marchează naşterea noii ramuri a dreptului internaţional - dreptul internaţional al muncii. .

Utilizarea dreptului internaţional al muncii ca instrument de protecţie al lucrătorilor din întreaga lume reprezintă o altă raţiune fundamentală a acestuia. Sunt ilustrative în acest sens rapoartele anuale ale Comisiei de experţi.

Urmând în deaproape evoluţia dreptului internaţional contemporan, şi dreptul internaţional al muncii se caracterizează prin aspecte pozitive şi aspecte negative, în raport cu confruntările pe plan mondial cu atât mai mult cu cât, în cadrul O.I.M., la masa tratativelor stau faţă în faţă, alături de reprezentanţii guvernamentali, reprezentanţii lucrătorilor şi cei ai celor care angajează.

După cel de al doilea război mondial, ca şi dreptul internaţional public, problematica dreptului internaţional al muncii urmează o linie ascendentă, procesul de definire a principiilor şi de elaborare a instrumentelor se accelerează. accentuându-se şi caracterul realist, democratic al acestora. Astfel, în contextul profundelor mutaţii din viaţa internaţională, s-a impus ca O.I.M., în prezenţa reprezentanţilor lucrătorilor, să ia atitudine împotriva colonialismului, să militeze pentru lichidarea subdezvoltării, să acţioneze în favoarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.