Extras din referat
Intr-o conceptie clasica, prin izvor de drept penal se intelege izvorul formal, adica sursa juridical a dreptului care este actul in care se gaseste exprimata vointa puterii publice. Prin prisma dreptului penal sunt recunoscute ca izvoare formale şi directe actele normative, care, prin forma şi conţinutul lor, oferă posibilitatea exprimării precise a regulilor de conduită ce sunt specifice acestei ramuri de drept.
Izvoarele dreptului penal sunt acele acte normative care, în cuprinsul lor, stabilesc faptele care constituie infracţiuni, sancţiunile ce se pot aplica, condiţiile răspunderii penale, precum şi actele normative care prevăd dispoziţii obligatorii de respectat în procesul de elaborare şi aplicare a dreptului penal.
În raport cu alte ramuri de drept, izvoarele dreptului penal sunt mai restrânse ca număr şi, fiind precis determinate, oferă posibilitatea unei delimitări şi interpretări excate a normelor juridice care aparţin dreptului penal.
În accepţiunea art. 141 Cod penal, prin prisma formei pe care pot să o îmbrace, izvoare ale dreptului penal pot fi doar legile penale.
Normele juridice penale, în primul rând cele generale, dar şi o mare parte din cele speciale, care au un grad ridicat de stablitate, sunt cuprinse în Codul penal.
Categoriile de izvoare ale dreptului penal sunt urmatoarele:
Constitutia, ce este legea fundamentala a unei tari. O importanţă deosebită pentru dreptul penal o prezintă acele dispoziţii constituţionale care vizează în mod explicit sfera de reglementare a acestei ramuri de drept cum ar fi: art. 19 (extrădarea şi expulzarea), art.53 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi), art. 23 (prezumţia de nevinovăţie).
Pentru dreptul penal prezintă un interes deosebit Titlul II, capitolele II şi III din Constituţie care consacră drepturile şi libertăţile fundamentale, precum şi îndatoririle fundamentale.
Cea mai importanta prevedere constitutionala, ca izvor de drept penal, se regaseste in art. 73 alin 3 lit h. unde este inscris ca prin lege organica se reglementeaza infractiunile, pedepsele si regimulexecutarii acestora.”Prin lege organică se reglementează: h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora; t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice. ”
Codul penal, care este cel mai important izvor al dreptului penal pentru ca reglementeaza toate institutiile de drept penal si, in acelasi timp, contine principalele incriminari ca infractiuni ale unor fapte antisociale.
Codul penal roman este structurat pe doua parti; partea generala si partea speciala.
Partea generala cuprinde opt titluri, iar dispozitiile finale sunt grupate la sfarsitul partii speciale in doua articole (art.362, si 363). Unele din titluri sunt impartite in capitole,si unele capitole sunt impartite in sectiuni. Unitatea structurala de baza este articolul, codul penal continand 363 de articole.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Izvoarele Dreptului Penal.doc