Măsura preventivă a controlului judiciar

I. Noțiunea de măsuri preventive.

Măsurile preventive sunt măsuri de constrângere puse la dispoziția organelor judiciare penale, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, pentru a împiedica sustragerea suspectului sau inculpatului de la urmărire penală ori de la judecată sau pentru prevenirea comiterii de către acesta a unei alte infracțiuni. Noul Cod de procedură penală prevede un număr de cinci măsuri preventive, trei fiind privative de libertate (reținerea, arestul la domiciliu și arestarea preventivă), iar alte două fiind restrictive de drepturi (controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune). Buna desfășurare a procesului penal poate fi compromisă prin ascunderea infractorului, fuga acestuia sau prin actele sale de zădărnicire a aflării adevarului. În acest sens, luarea măsurilor preventive conduce la realizarea scopului de prevenție, fie printr-o minimă atingere adusa libertății individuale a suspectului sau inculpatului.

Potrivit art. 202 alin. (4) C. proc. pen., măsurile preventive sunt:

a) Reținerea;

b) Controlul judiciar;

c) Controlul judiciar pe cauțiune;

d) Arestul la domiciliu,

e) Arestarea preventivă. Noua reglementare este în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, conferind organelor judiciare:

1. modalități suplimentare de individualizare a măsurilor preventive, în raport de:

- gradul de pericol social al infracțiunii;

- scopul măsurii;

- circumstanțele personale ale inculpatului.

2. aplicarea a două principii fundamentale - art. 202 alin. (3) N.C.p.p. N.C.p.p.:

- principiul proporționalității măsurii preventive cu gravitatea acuzației;

- principiul necesității luării măsurii pentru realizarea scopului urmărit.

II. Noțiunea de control judiciar și aspect practice privind aplicarea acestei măsuri.

Potrivit art. 202 Cod proc. pen.: „(1) Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.

(2) Nicio măsură preventivă nu poate fi dispusă, confirmată, prelungită sau menținută dacă există o cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale.

(3) Orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”.

Conform art. 211 C. proc. pen.: „(1) În cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, dacă această măsură preventivă este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1).

(2) Judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanța de judecată, în cursul judecății, poate dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1)”.

Potrivit art. 212 C. proc. pen.: „(1) Procurorul dispune citarea inculpatului aflat în stare de libertate sau aducerea inculpatului aflat în stare de reținere.

(2) Inculpatului prezent i se aduc la cunoștință, de îndată, în limba pe care o înțelege, infracțiunea de care este suspectat și motivele luării măsurii controlului judiciar.

(3) Măsura controlului judiciar poate fi luată numai după audierea inculpatului, în prezența avocatului ales ori numit din oficiu. Dispozițiile art. 209 alin. (6)-(9) se aplică în mod corespunzător.

(4) Procurorul dispune luarea măsurii controlului judiciar prin ordonanță motivată, care se comunică inculpatului”.

Conform art. 213 C. proc. pen.: „(1) Împotriva ordonanței procurorului prin care s-a luat măsura controlului judiciar, în termen de 48 de ore de la comunicare, inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond.

(2) Judecătorul de drepturi și libertăți sesizat conform alin. (1) fixează termen de soluționare în camera de consiliu și dispune citarea inculpatului.

(3) Neprezentarea inculpatului nu împiedică judecătorul de drepturi și libertăți să dispună asupra măsurii luate de procuror.

(4) Judecătorul de drepturi și libertăți îl ascultă pe inculpat atunci când acesta este prezent.

(5) Asistența juridică a inculpatului și participarea procurorului sunt obligatorii.

(6) Judecătorul de drepturi și libertăți poate revoca măsura, dacă au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează condițiile de luare a acesteia, sau poate modifica obligațiile din conținutul controlului judiciar.

(61) Încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți soluționează plângerea este definitivă.

(7) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la pronunțarea încheierii”.