Moneda Unică Europeană - Trecut și prezent

Decizia istorică, menită să securizeze irevocabil integrarea economică în spațiul comunitar a fost luată în mai 1998, de către conducătorii Uniunii Europene și se manifesta prin introducerea, începând cu 1 ianuarie 1999, a monedei unice europene - Euro.

Actualmente, Euro este moneda folosită zi de zi de 19 state constituind Zona Euro ( Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia,Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia și Spania. Pe lângă acestea, Euro mai este folosit cu acordul comunității în Monaco, San Marino și Vatican, iar trei alte state — Andorra, Kosovo și Muntenegru — utilizează moneda europeană fără să aibă acordul UE. Estimările arată că moneda euro este folosită zilnic de aproximativ 334 de milioane de europeni.)

Euro a devenit a doua monedă internațională, fiind folosită în 37% din schimburile valutare internaționale și constituind aproximativ un sfert din rezervele internaționale potrivit statisticilor disponibile.

Zona Euro a avut o evoluție pozitivă, iar contribuția monedei unice europene a fost una benefică, dacă ne raportăm la obiectivele majore ale unificării economice și monetare în Europa, si anume: asigurarea stabilității macroeconomice, promovarea creșterii economice și a creării de locuri de muncă, precum și intensificarea coeziunii și convergenței între statele membre.

Introducerea euro are implicații asupra fluxurilor comerciale dintre țările din zona euro și cele din exteriorul zonei și asupra fluxurilor internaționale de capital. Efectele introducerii euro asupra statelor din afara Uniunii Economice și Monetare diferă, în funcție de gradul de dezvoltare a relațiilor cu statele membre, de accesul lor la piața internațională de capital și de politica monetară și valutară promovată. Între beneficiile monedei unice se înscriu o mai mare stabilitate a politicilor de dobânzi, care au acum un punct de reper clar și preîntâmpinarea atacurilor speculative asupra monedelor naționale.

Apariția euro este gândită să aducă o adâncire a cooperării la nivel mondial, pe baza apropierii și convergențelor în politicile valutare ale liderilor economici mondiali. Probabil, acesta este unul dintre marile câștiguri ale lansării euro: conștientizarea de către puternicii lumii a riscului de a acționa de unul singur și a avantajelor pe care le aduce coordonarea demersurilor.

Istoricul monedei

Ideea unei monede comune a apărut încă din 1968, odată cu introducerea Uniunii Vamale. Realizarea Sistemului Monetar European, în 1979 și semnarea, în 1986, a Actului Unic European, care a consacrat cele patru libertăți de mișcare (a persoanelor, capitalului, serviciilor și bunurilor) au însemnat pași importanți în realizarea monedei unice europene. Tratatul de la Maastricht (semnat la data de 7 februarie 1992 și intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993) reprezintă baza legală a monedei unice. Tratatul validează Uniunea Monetară Europeană și stabilește etapele de realizare a acesteia, precum și criteriile de convergență pe care trebuie să le îndeplinească Statele Membre care vor să participe la zona Euro.

Așadar, în 1994 s-au demarat pregătirile cu scopul realizării monedei unice, care să înlocuiască monedele naționale ca monedă de cont, începând cu 1999, și fizic, din 2002. Moneda va deveni astfel una din modalitățile prin care se demonstrează că unitatea este mai puternică decît diversitatea în spațiul european, simbol al apartenenței la același sistem și punct de reper pentru orizontul unor interese comune.

În ceea ce privește alegerea denumirii, se poate aminti că autorii Tratatului de la Maastricht nu au ales un nume pentru viitoarea monedă. Este adevărat ca ECU a fost menționat de multe ori, dar lipsa de armonie din scrierea lui arată natura provizorie a acestui nume. Au existat cîteva motive obiective pentru alegerea numelui. De fapt, a existat chiar o nevoie privind:

a. accentuarea diferenței majore dintre viitoarea monedă unică europeană și rolul de punct de referință comun pe care ECU l-a jucat pînă in acel punct.

b. evitarea asimilării psihologice a unei monede slabe de către noua monedă (ECU a pierdut 40% din valoare față de marca germană între 1979 si 1995)

c. găsirea unui nume care să nu fie doar un acronim (ECU însemna ”European currency unit”) și care să nu dea naștere la dificultăți de pronunție în vreuna din limbile Comunității.

Dupa câteva luni de discuții, Consiliul European de la Madrid a decis în decembrie 1995 numele viitoarei monede - euro. Este ușor de pronunțat în toate limbile Comunității și a obținut cele mai bune rezultate în toate sondajele de opinie. Apar astfel scrieri în alfabetul latin și grecesc pe bancnote și - din motive de spațiu - numai alfabet latin pe partea comună a monedelor de 1 și 2 euro.