Principiile Dreptului Muncii

Principiile dreptului muncii

1.1 Consideratii generale

Cuvântul principiu vine de la termenul în limba latină „principium”, care înseamnă început, izvor primordial, având şi sensul de element fundamental. De asemenea, noţiunea de principiu poate avea mai multe conotaţii în diverse domenii .

Aprecierea, evaluarea actiunilor umane, din punct de vedere al criteriilor juridice, implica existenta unui sistem de idealuri juridice integrat intr-un sistem de idealuri, principii si norme universale.

Intr-o sumara si aproximativa enuntare si ordonare a principiilor dreptului, ele s-ar incadra, in linii mari, in doua categorii: categoria principiilor generale sau fundamentale, aceasa fiind sfera de cuprindere la nivelul intregului sistem al drepturilor a tuturor ramurilor acestuia, precum si cele consacrate de Constitutie; categoria principiilor de ramura .

Principiile fundamentale ale dreptului sintetizeaza si promoveaza valorile esentiale ale societatii, ele reprezinta totodata o generalizare a experientei, o sinteza a multitudinii ipostazelor realitatii, continand acele idei directoare necesare constructiei si realizarii dreptului.

Principiile generale ale dreptului nu reprezinta numai o “armatura” a gandirii juridice, ci sunt si o rezultanta a numeroaselor texte normative, o expresie a “spiritului legii”, ele nefiind exterioare dreptului pozitiv. Principiile generale constituie fundamentul principiilor de ramura, caci, plecand de la principiile generale, stiintele juridice de ramura formuleaza o serie de principii specifice. Ele reprezinta substratul dreptului pozitiv cu un rol deosebit in orientarea dreptului, studiul lor reprezentand o insemnatate deosebita, nu numai pentru a cunoaste si a intelege corect esenta dreptului in general, dar si specificitatea diverselor sale ramuri .

Spre deosebire de principiile fundamentale, care orienteaza continutul tuturor normelor juridice, motiv pentru care se numesc si principii generale, principiile specifice se refera la o anumita ramura, avand menirea sa orienteze continutul normelor acesteia, statuandu-le finalitatile corecte pe care le implica.

O buna cunoastere a unui sistem juridic, a unei ramuri de drept, nu poate sa nu porneasca de la examinarea modului in care principiile sunt reflectate in acel sistem sau in ramura respectiva. Acest aspect priveste cu certitudine si normele si institutiile dreptului muncii, ca ramura de sine statatoare a sistemului contemporan de drept romanesc.

1.2 Principii generale si principii fundamentale in dreptul muncii

Doctrina juridica, avand in vedere criteriul autoritatii principiilor , a propus sa se retina distinct principiile fundamentale, ca principii care se impun legiuitorului insusi, avand valoare constitutionala si principii generale ordinare, care nu au aceasta calitate.

Ca si in alte ramuri ale dreptului, si in dreptul muncii, intalnim idei calauzitoare, reguli fundamentale pe baza carora se esafodeaza intreaga ramura de drept .

In dreptul muncii, se intalnesc doua categorii de principii:

• Principii generale ale sistemului dreptului;

• Principii fundamentale proprii dreptului muncii.

Continutul principiilor dreptului muncii rezulta din ansamblul reglementarilor legale privind raporturile juridice de munca , avand in vedere ca dreptul la munca este un drept complex, cuprinzator, care include o serie intreaga de alte drepturi, incepand cu liberate alegerii profesiei sau ocupatiei si pana la incetarea raportului juridic de munca. Principiile dreptului, idei generale si commune pentru intreaga legislatie a muncii, privesc toate institutiile dreptului, chiar daca unele nu isi manifesta prezenta cu aceiasi intensitate in fiecare din institutiile respective . Ele pot fi principia directoare care stau la baza edificiului juridic al unei institutii (de exemplu negocierea conditiilor de munca, participarea libera la greva etc.), dar si principii corectoare care orienteaza aplicarea unei solutii juste (de exemplu, principiul bunei- credinte).

Actiunea principiilor dreptului are ca rezultat conferirea certitudinii dreptului, grantia acordata indivizilor contra imprevizibilitatii normelor coercitive si a congruentei sistemului legislative, adica concordant legilor, caracterul lor verosimil, oportunitatea lor in privinta reglementarii relatiilor sociale de munca.