Sistemul de Drept

1.1 Conceptul sistemului de drept

Sistemul dreptului ca structură internă a dreptului. Dreptul dintr-un stat se prezintă ca un sistem structurat potrivit anumitor criterii, determinate de unele cerinţe obiective, principale.

Dreptul dintr-un stat ni se înfăţişează nu ca o simplă sumă aritmetică dată de totalitatea normelor juridice în vigoare, ci ca un ansamblu al acestora, structurate, organizate într-un sistem pe baza anumitor principii.

În cadrul acestei unităţi a dreptului, normele juridice se repartizează însă, după diferite criterii, în anumite grupe distincte cunoscute sub denumirea de instituţii juridice şi ramuri de drept.

Prin urmare, sistemul de drept reprezintă structura internă a dreptului dintr-un stat, prin care se realizează unitatea normelor juridice şi gruparea lor în anumite părţi interdependente – ramuri şi instituţii juridice.

Sistemul dreptului stă la baza sistematizării legislaţiei în ambele forme: încorporarea şi codificarea. Cunoaşterea sistemului dreptului contribuie, totodată, la perfecţionarea aplicării şi interpretării dreptului, atrăgând atenţia asupra legăturilor şi interdependenţei dintre diferitele norme şi instituţii juridice.

Criteriile de constituire a sistemului de drept.

O problemă fundamentală pentru studiul sistemului dreptului este aceea a stabilirii criteriilor care stau la baza diviziunii dreptului în părţi interdependente – ramuri şi instituţii. Acestea sunt, în principal, urmatoarele: obiectul reglementării juridice şi metoda de reglementare.

Majoritatea autorilor sunt de acord că la baza împărţirii sistemului de drept în ramuri trebuie să stea caracterul relaţiilor sociale, reglementate de o grupă de norme de drept. Cu alte cuvinte, împărţirea pe ramuri trebuie să pornească de la obiectul reglementării juridice ca un criteriu principal, fundamental.

Alături de criteriul obiectului, nu ne putem însa lipsi de metoda pe care statul o alege pentru reglementarea diferitelor categorii de relaţii sociale, şi care fac ca anumite norme, deşi cu un obiect comun, să se separe într-o ramură aparte. Prin metodă se are în vedere modul în care statul acţionează asupra unor relaţii sociale. Astfel, unii autori au distins metoda egalităţii juridice a subiectelor sau metoda reglementării autonome, metoda autoritară, metoda recomandării etc.

Obiectul reglementării (specificul relaţiilor sociale) reprezintă criteriul obiectiv de formare a ramurii de drept, iar metoda – criteriul subiectiv, determinat de voinţa legiuitorului.

Ramura de drept.

Pornind de la cele de mai sus, ramura de drept poate fi definită ca un ansamblu distinct de norme juridice legate organic între ele, care reglementează relaţii sociale ce au acelaşi specific, folosind aceeaşi metodă sau acelaşi complex de metode.

Ramurile de drept nu sunt izolate unele de altele, ci se găsesc într-o stransă interdependenţă. În general, ramura de drept reprezintă unitatea mai multor instituţii juridice legate strans între ele prin obiectul lor şi prin anumite principii şi metode comune.

Instituţia juridică cuprinde normele juridice care reglementează o anumită grupă unitară de relaţii sociale, instaurând astfel o categorie aparte de raporturi juridice. ÎIn cadrul instituţiei contractelor distingem numeroase alte instituţii cum sunt cele ale contractului de locaţiune, de furnizare etc.

Cercetarea sistemului de drept necesită întelegerea interacţiunii între părţile componente ale sistemului de drept, a dinamicii lor, a legitătilor interne.

Complexitatea ramurilor de drept se manifestă prin faptul că, în cadrul unora dintre ele, mai multe instituţii se pot grupa ca o subramură care poate face obiectul unei reglementări juridice distincte în formă de cod, regulament etc.

Apariţia şi existenţa paralelă a lui jus civilis şi jus gentium a presupus extinderea comerţului şi un amestec al diferitelor popoare. Chiar împărţirea în drept public şi drept privat devine posibilă şi necesară numai după ce se destramă comunităţile familiare şi ia proporţie dezvoltarea proprietăţii private.

Creşterea influenţei sociale şi politice a bisericii în cadrul orânduirii feudale determină punerea bazelor dreptului canonic.

Dezvoltarea producţiei de mărfuri şi a comerţului, precum şi apariţia unor legi legată de această dezvoltare constituie premisa naşterii dreptului civil, ca şi a dreptului comercial. O dată ce au capătat o amploare deosebită şi o conturare distinctă – s-a simţit nevoia de a se desprinde intr-o ramură distinctă normele ce reglementează relaţiile financiare, apărând astfel ramura dreptului financiar.

Obiectul reglementării juridice

În legătură cu obiectul reglementării juridice trebuie subliniată importanţa pe care o are o grupă mai largă de relaţii sociale, strâns legate între ele prin trăsături specifice, proprii, precum şi caracterul pe care-l are reglementarea juridică a acestor relaţii. Datorită varietăţii relaţiilor sociale, caracterul reglementării juridice, însăşi relaţia juridică are trăsături specifice care relevă existenţa de sine stătătoare a unor categorii distincte de norme juridice, care întrunesc trăsăturile unei ramuri distincte de drept. Deci, criteriul esenţial al distincţiunii diferitelor categorii de norme juridice îl constituie sfera de relaţii sociale care fac obiectul reglementării juridice.

Metoda reglementării juridice

Criteriul metodei reglementării juridice completează acele argumente care ne permit să întelegem mai bine distincţiunea dintre diferite categorii de norme juridice. În sistemul dreptului, s-au cunoscut şi se cunosc diferite metode de reglementare juridică. Aşa, de pildă, se întâlneşte frecvent metoda autoritarismului, metoda care presupune organizarea şi reglementarea autoritară a raporturilor sociale de către organele de stat competente. De asemenea, se cunoaşte metoda autonomismului, în reglementarea unor relaţii sociale. O asemenea metodă de regăseşte, în primul rând, în sistemul contractual la baza încheierii contractului punându-se autonomia de voinţă.

Principiile dreptului

Principiile dreptului concură şi ele, într-o anumită măsură, la completarea tabloului general al criteriilor ce stau la baza distincţiunii normelor juridice pe ramuri. Aşa, de pildă, principiul repartiţiei după muncă este strâns legat de reglementarea raporturilor sociale de muncă, deci îşi găseşte concretizare, în primul rând, în dreptul muncii. Principiul legalităţii îşi găseşte concretizare în mai multe ramuri ale dreptului, dar aplicarea lui prezintă o importanţă deosebită pentru ramura organizării instanţelor judecătoresti, influenţând elaborarea şi realizarea unor norme juridice specifice organelor de stat respective.