Cuprins
- 1. Notiune
- 2. Formele suspendarii judecatii
- 2.1. Suspendarea voluntara
- 2.2. Suspendarea legala
- 2.2.1. Suspendarea legala de drept
- 2.2.2. Suspendarea legala facultativa
- 3. Procedura suspendarii judecatii
- 4. Efectele suspendarii judecatii
Extras din referat
Suspendarea procesului civil, incident in desfasurarea judecatii in fata primei instante
1. Notiune
Suspendarea procesului civil reprezinta stoparea cursului judecatii din pricina aparitiei unor imprejurari dorite de parti, care nu mai staruie in solutionarea pricinii, sau independente de vointa lor, cand partile se afla in imposibilitate fizica sau juridica de a se prezenta la judecata.
Reglementarea suspendarii judecatii se afla legiferata in art. 242-244 c.proc.civ., existand si alte articole din Codul de procedura sau in alte acte normative cu privire la acest incident procedural.
In functie de natura imprejurarii care a determinat suspendarea, cazurile de suspendare se impart in: suspendare voluntara si suspendare legala, ultimul caz impartindu-se la randul lui in suspendare de drept sau obligatorie si suspendare facultativa sau judecatoreasca.
Notiunile de suspendare voluntara si suspendare legala nu sunt exacte deoarece, in toate situatiile, cazurile de suspendare sunt prevazute de lege, care se refera la o ,,suspendare de drept” si la posibilitatea instantei de a ,,suspenda judecata”, iar nu la o suspendare legala.
2. Formele suspendarii judecatii
2.1. Suspendarea voluntara
Suspendarea voluntara reprezinta acea oprire temporara a activitatii judiciare datorita manifestarii de vointa a partilor, care poate fi tacita sau expresa.
Pentru suspendarea voluntara, legiuitorul a prevazut doua cazuri:
1) atunci cand amandoua partile o cer ( este vorba de o vointa expresa);
2) daca niciuna din parti nu se prezinta la strigarea cauzei, desi acestea au fost legal citate si nu s-a cerut judecarea in lipsa de catre cel putin una din ele ( este vorba de o vointa prezumata).
Principiul disponibilitatii procesuale este respectat prin faptul ca suspendarea voluntara se intemeiaza pe vointa expreza sau tacita a partilor de a nu mai continua judecata.
Atunci cand ambele parti cer suspendarea, partile dispun de obiectul procesului, iar acordul lor poate avea mai multe scopuri cum ar fi: tranzactii, plati viitoare la care se obliga paratul. Daca partile nu cer suspendarea, instanta nu o poate dispune din oficiu, cum ar fi in cazul aducerii unei probe cu martori care nu au cunoscute datele de identificare.
Cand niciuna din parti nu se prezinta la termenul de judecata se considera ca suspendarea este rezultatul vointei tacite a acestora. Daca reclamantul nu se prezinta la strigarea cauzei, nu se respinge cererea ce nesustinuta, ci, daca este prezent paratul, instanta trece la judecata, dar, daca si paratul lipseste si judecarea in lipsa nu s-a cerut, instanta dispune suspendarea judecatii . Paratul care este prezent in sala de sedinta nu este obligat sa raspunda la strigarea cauzei deoarece el poate fi interesat in suspendarea acesteia, insa, daca acesta raspunde, nu mai poate cere suspendarea judecatii.
Daca cel putin una din parti cere judecarea in lipsa in scris sau oral la oricare din termenele de judecata, instanta este obligata sa judece cauza. Neprezentarea partilor atrage suspendarea judecatii daca cererea de judecare in lipsa este folosita la judecata in caile de atac sau la judecarea fondului dupa casare, aceasta trebuind sa fie introdusa in fata instantei sesizata cu judecarea caii de atac sau la instanta ce rejudeca fondul dupa casare.
Conform Noului Cod de procedura civila, problema judecarii cauzei in lipsa este reglementata clar prin dispozitia: ,, Cererea de judecata in lipsa produce efecte numai la instanta in fata careia a fost formulata”.
Pentru ambele cazuri de suspendare voluntara, judecata se reincepe prin cererea de redeschidere a judecatii facuta de una din parti, platindu-se si jumatate din taxa judiciara de timbru datorata pentru cererea a carei judecata s-a suspendat, instanta neputand repune din oficiu cauza pe rol si sa rezolve pricina in fond.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Suspendarea Judecatii.doc