Globalizare și Regionalizare

Termenul de globalizare este de origine anglo-saxonă. S-au dat diferite definiţii globalizării, nici una însă satisfăcătoare. Este şi greu să defineşti un fenomen confuz şi atât de complex, fiecare autor evidenţiind o anumită latura sau dimensiune a sa. De exemplu Elmar Altvaler considera că „... procesul de surmontare al graniţelor apărute de-a lungul istoriei. Ea devine astfel sinonimă cu eroziunea (dar nu şi cu dispariţia) suveranităţii statelor naţionale şi se înfăţişează ca o ‚detaşare’ a economiei de piaţă faţă de normele morale şi legăturile instituţionalizate dintre societăţi ...“. George Soros a încercat să dea o definiţie preponderent economică, astfel el afirmă că “globalizarea reprezintă mişcarea liberă a capitalului însoţită de dominaţia crescândă a pieţelor financiare globale şi a corporaţiilor multinaţionale asupra economiilor naţionale.”

Unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de ştiinţă, care a consacrat o bună parte din lucrările sale problemelor globalizării, este fără îndoială John H. Dunning. Acesta adopta un ton optimist cu privire la globalizarea economică. De la început el atrage atenţia asupra faptului că fenomenul globalizării reprezintă un stadiu calitativ complet diferit în comparaţie cu stadiile internaţionalizării. De asemeni, el susţine că globalizarea a produs transformări structurale în întreaga economie mondială, care , nu numai că se deosebesc radical de cele trecute, dar constituie şi o mare promisiune pentru viitor.

În această privinţă sunt de remarcat profundele schimbări intervenite în domeniul tehnologiilor de producţie care, au pus bazele unei puternice creşteri economice aşezate pe cunoştinţele şi experienţa de care omenirea nu a dispus nicicând în trecut. S-au creat astfel, condiţiile transferului neîngrădit al unui impresionant volum de câteva productive în alte state, în cadrul unui sistem economic, politic şi instituţional favorabil producerii unor bunuri şi servicii pe care oamenii le doresc.

Globalizarea prin proporţiile ei a schimbat baza şi perspectiva vieţii economice şi o dată cu aceasta modul nostru de a gândi şi acţiona. Ea poate fi considerată ca o schimbare fundamentală în istoria omenirii. Având implicaţii globale, ea a determinat redefinirea posibilităţilor şi limitelor noastre de a acţiona la nivel local.

Thomas L. Friedman descrie cu lux de amănunte viteza cu care s-a extins comerţul electronic, avalanşa de informaţii noi şi mijloacele tehnice moderne care dau posibilitatea indivizilor şi companiilor economice să se deplaseze în jurul globului mai repede şi mai ieftin. Richard W. Oliver avertiza în una dintre cărţile sale ca “ în viitorul apropiat, cunoştinţele tehnice şi ştiinţifice vor exploda de-a lungul întregului glob, astfel încât vor depăşi orice predicţie economică.

Una dintre forţele globalizării este considera a fi cazul tarilor aflate în curs de dezvoltare. Existenţa unui sistem multilateral eficient, bazat pe reguli precise a jucat un rol determinant în susţinerea comerţului mondial, în cadrul căruia statele aflate în curs de dezvoltare ocupa un loc important. Într-unul dintre rapoartele sale anuale, Banca Mondială considera că “ integrarea tarilor aflate în curs de dezvoltare în economia mondială reprezintă cea mai mare oportunitate de a-şi ridica bunăstarea pe termen lung.” De altfel, nu numai Banca Mondială susţine necesitatea acestui gen de integrare, ci o bună parte din economiştii care au întreţinut acest curent de opinie în literatura de specialitate. Ei sunt convinşi că economia globală este cea care îi va diferenţia performerii economici buni de cei slabi.

Din păcate, corul celor care sunt împotriva globalizării devine din ce în ce mai puternic. Globalizarea – afirma unii – creează o lume a învingătorilor şi a perdanţilor. Pe lângă fata pozitivă a ei, exista şi una negativă, considerată a fi mult mai pronunţată. Acest lucru l-a determinat pe John Naisbitt să vorbească despre aşa-numitul “paradox global”.

Cu siguranţă nimeni nu neagă importanţă covârşitoare a globalizării în toate compartimentele vieţii economice şi sociale ale omenirii. Unii nu ezita să o compare cu cea mai mare transformare pe care a cunoscut-o lumea de la revoluţia industrială încoace.Numeroşi observatori ai vieţii economice internaţionale considera că ea este întreţinută în mod artificial întocmai de cei ce beneficiază de pe urma ei şi mai puţin de cei care au înregistrat pierderi, sau au fost pur şi simplu marginalizaţi.

Unii consideră că avem de-a face cu un “colonialism corporatist”, care vizează ţările cele mai sărace şi pe saracii din ţările bogate. Globalizarea înseamnă occidentalizare. Nevoia pentru un comerţ liber, care să stimuleze creşterea economică, nevoia pentru piaţa liberă nerestricţionata, absenţa unor reguli guvernamentale clare, vocaţia pentru consum şi pledoaria agresivă pentru un model unic al dezvoltării

În multe state în dezvoltare s-au înregistrat progrese economice care probabil că nu ar fi avut loc fără atragerea de ISD, deci fără aportul firmelor multinaţionale. Cu toate acestea proporţia dintre cei bogaţi şi cei săraci s-a adâncit. Conform datelor statistice, valoarea activelor deţinute de cei mai bogaţi 200 oameni din lume s-a dublat în decursul a numai 4 ani de zile, respectiv între 1994 şi 1998.

Cum era firesc au apărut şi atitudinile anti-globalizare, atât sub forma manifestaţiilor de stradă, cât şi sub forma analizelor critice efectuate de oamenii de ştiinţă. Se apreciază că pentru ţările sărace globalizarea înseamnă: amplificarea inegalităţilor, exploatarea fără discernământ a bogăţiilor naturale, creşterea şomajului, lipsa controlului local în raport cu activitatea firmelor multinaţionale cu consecinţe negative directe asupra suveranităţii naţionale.

Dezvoltarea relaţiilor economice pe plan mondial şi crearea unui mediu de afaceri internaţional s-au realizat pe seama unor mari procese: creşterea comerţului mondial, dezvoltarea rapidă a investiţiilor în străinătate, intensificarea relaţiilor financiare, activitatea societăţilor multinaţionale.

Statul, conceput ca principal nivel de guvernare, traversează o perioadă de criză, fiind obligat să-şi reconsidere rolul. El nu mai reprezintă singurul cadru pentru rezolvarea problemelor care afectează societatea. Statul providenţă apărut după cel de al doilea război mondial, într-un moment în care se punea problema reconstrucţiei şi relansării economice, era sinonim cu asigurarea unei bunăstări, a prosperităţi generalizate. Acest concept este criticat în prezent în contextul accenturii crizei economice, creşterii şomajului, creşterii taxelor şi impozitelor.

Pe fondul accentuării procesului de globalizare statele sunt considerate, pe de o parte, prea mici pentru a face faţă problemelor care apar la nivel global – economice, de securitate, politică monetară, etc. fapt ce duce la crearea de organizaţii suprastatale (de ex. Uniunea Europeană), iar pe de altă parte ele sunt considerate prea mari pentru a răspunde în mod eficient la problemele cetăţenilor şi cărora li se pot găsi soluţii eficiente mai ales la nivel regional sau local. Pentru a înţelege mişcările care au loc în prezent în plan regional trebuie să facem diferenţa între regionalism şi regionalizare.