Armonizare vs competiție în politica fiscală a țărilor membre ale UE

1. Prezentare a Uniunii Europene si scurt istoric

Declaraţia din 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman sta la baza actului de naştere a Comunităţilor Europene care prezenta un plan pus la punct împreună cu Jean Monnet, pe atunci comisar al planului de modernizare a Franţei de după război.

"Declaraţia Schuman" a devenit realitate la 18 aprilie 1951 prin semnarea, la Paris, de către şase ţări fondatoare (Franţa, R. F. Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg) a "Tratatului instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului" (CECO), care a intrat în vigoare la 23 iulie 1952.

Primele succese ale CECO precum şi avantajele pe care le-ar fi presupus continuarea operei de unificare europeană au determinat miniştrii de externe ai celor şase ţări fondatoare să opteze pentru a continua procesul de integrare în domeniul economic, unde pasiunile naţionale erau mai puţin intense şi deci şansele de găsire a unui teren de interese comune erau mai mari. Conferinţa de la Messina, din 1955, a încredinţat unei comisii prezidate de ministrul belgian de externe Paul Henry Spaak, sarcina studierii posibilităţii unei integrări progresive în acest domeniu. Raportul prezentat de acesta în 1956 a servit drept bază de negociere a Tratatului Comunităţii Europene a Energiei Atomice (CEEA) şi Tratatului Comunităţii Economice Europene (CEE). Semnate în martie 1956 de către cele şase state membre ale CECO, aceste tratate intrand in vigoare în vigoare la 1 ianuarie 1958.

Succesele înregistrate de cooperarea celor şase în cadrul CEE au condus la integrări succesive ale urmatoarelor state:

• 1973 Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie

• 1981 Grecia.

• 1986 Spania şi a Portugalia

• 1995 Austria , Finlanda şi Suedia

• 2004 Malta, Cipru şi 8 state din fostul bloc comunist ( Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria)

Uniunea Europeană are astăzi 27 state membre. Cel de-al cincilea val s-a incheiat odată cu aderarea României şi Bulgariei, care a avut loc la 1 ianuarie 2007. Turcia şi Croaţia sunt ţări candidate cu care negocierile de aderare tocmai au început.

Principalele obiective ale Uniunii Europene sunt:

- promovarea progresului economic şi social (piaţa unică a fost instituită în 1993, iar moneda unică a fost lansată în 1999);

- să afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internaţională (prin ajutor umanitar pentru ţările nemembre, o politică externă şi de securitate comună, implicare în rezolvarea crizelor internaţionale, poziţii comune în cadrul organizaţiilor internaţionale);

- să instituie cetăţenia europeană (care nu înlocuieşte cetăţenia naţională dar o completează, conferind un număr de drepturi civile şi politice cetăţenilor europeni);

- să dezvolte o zona de libertate, securitate şi justiţie (legată de funcţionarea pieţei interne şi în particular de libera circulaţie a persoanelor);

- să existe şi să se consolideze în baza dreptului comunitar (corpul legislaţiei adoptate de către instituţiile europene, împreună cu tratatele fondatoare);

2. Competitia fiscala in tarile membre ale Uniunii Europene

Globalizarea împleteşte economiile naţionale care sunt separate printr-o singură economie mondială. Acesta este rezultatul creşterii fluxurilor de investitii si comerciale, a mobilităţii forţei de muncă şi a transferurilor rapide de tehnologie. Dereglerea pieţelor financiare, reducerea barierele în calea comerţului şi în calea investiţiilor şi reducerea costurilor comunicaţiilor şi a transporturilor au stimulat aceste tendinţe.