Personalitatea lui Francisco Franco

Francisco Franco, pe numele sau intreg Francisco Paulino Hermenegildo Teodulo Franco y Bahamonde s-a nascut in data de 4 decembrie 1892 in Ferrol, Spania. Tatal sau , Nicolas Franco y Salgado-Araujo, lucra pentru Marina Spaniola iar mama sa, Maria del Pilar Bahamonde Pardo y de Andrade, provenea dintr-o familie cu o lunga linie de conectii navale si era descendenta a familiei regale portugheze .A avut doi frati , Nicolas ofiter de marina si diplomat si Ramon , un aviator care a fost urat de catre multi dintre sustinatorii lui Francisco Franco, si surorile Maria del Pilar si Maria de la Paz .Cu toate ca tatal lui Francisco ar fi vrut ca fiul sau sa se alature Marinei Spaniole si sa-i urmeze exemplul, el a decis in schimb sa se alature Armatei.

In 1907, s-a inscris la Academia de Infanterie din Toledo, absolvind in 1910. Dupa absolvire, a fost repartizat ca locotenent in Armata Spaniola. Dupa doi ani de stationare in Spania, a fost trimis in Maroc, unde se desfasura un razboi intre spanioli si tribul Rif. In 1916, Franco a suferit rani grave in timpul unei lupte cu indigenii din El Biutz. A fost ca urmare promovat la gradul de maior si a devenit cel mai tanar ofiter din Armata Spaniola. In 1917, a fost transferat inapoi in Spania, unde a ramas pentru urmatorii ani. In 1920, s-a alaturat Legiunii Straine Spaniole unde a deservit sub comanda Locotenent Colonelului Jose Millan Astray drept al doilea la comanda al acestuia.

Legiunea a fost imediat trimisa in Nordul Africii pentru a asista in razboiul marocan. Dupa ce a condus un mars de trei zile, Legiunea a consolidat apararea coloniei spaniole Melilla impotriva rebelilor indigeni. In 1923, a fost promovat de la locotenent colonel la gradul de colonel si i s-a dat comanda intregii Legiuni.

In 1923, Franco a intalnit o femeie pe nume Maria del Carmen Polo y Martinez Valdes, pe care a luat-o de sotie si impreuna au avut o fiica Maria del Carmen in 1926. Cavaler de onoare la nunta i-a fost Regele Alfonso al XIII-lea, aratand stransele relatii pe care le avea cu Monarhia Spaniola. Dupa nunta, s-a intors in Africa, conducand o forta de invazie spaniola ce a debarcat la Alhucemas. Aceasta invazie, coincizand cu o invazie franceza a Marocului de sud, a reprezentat asaltul final necesar pentru rasturnarea Republicii Rif-ului si instaurarea dominatiei spaniole si franceze asupra Marocului. In 1926, Franco a fost promovat la gradul de general, devenind cel mai tanar promovat la acest grad din Spania. In 1928, a fost numit director al Academiei Militare Unite din Zaragoza, ce servea drept institutie de antrenament pentru cadeti militari. A ramas aici pana cand Academia a fost inchisa dupa revolutia care a instaurat a doua Republica Spaniola. Franco a tinut un discurs de ramas bun cadetilor ce parea sa critice noul guvern fapt ce a rezultat in punerea sa sub supraveghere. In 5 februarie 1932, i s-a dat in sfarsit comanda altor trupe spaniole in orasul La Coruna. In 17 februarie 1933, i s-a dat comanda Insulelor Baleare in Mediterana. In 5 octombrie 1934, in intreaga tara a erupt o rascoala revolutionara, castigand un puternic cap de pod in orasul Asturias. Franco a primit sarcina de a zdrobii rebeliunea in Asturias, folosind Armata Spaniola din Africa.

Luptele au durat doua saptamani dar in final a reusit zdrobirea rebelilor.

In 19 mai 1935, a fost numit Sef al Statului Major General, obtinand astfel cel mai mare grad militar din Spania.

Alegerile din 1936 au adus la putere in Spania o coalitie de partide de stanga cunoscuta sub numele de “Frontul Popular”, in care un rol important il jucau comunistii, anarhistii si socialistii revolutionari. Guvernul rezultat din aceste alegeri a inceput sa ia o serie de masuri cu caracter marxist ce au provocat reactia de opozitie a multor sectoare ale societatii spaniole, cum ar fi Biserica Catolica, Falangistii si Carlistii precum si un numar important de reprezentanti ai fortelor armate spaniole.

La sfarsitul secolului al XIX, Spania era o monarhie constitutională, cu o suprafată de aproximativ 500.000 km., majoritatea în Peninsula Iberica şi cu o populatie de circa 18,5 milioane de locuitori. In comparatie cu alte state europene, Spania oferea imaginea unei tari ce inregistra serioase intarzieri în dezvoltarea economica si in modernizarea structurilor sociale.

Slabiciunile Spaniei secolului al XIX-lea nu provin din decadenta secolului al XVIII-lea. Ele constau in imposibilitatea de a se adapta la o crestere demografica constanta. Populatia Spaniei a crescut de la 11 milioane locuitori in 1808, la 15,5 milioane in 1857, la 18, 5 milioane în 1900 şi la 24 milioane in 1935. Spania a ajuns in secolul XX la o densitate critica, care necesita un nou stadiu tehnic şi economic. Mare putere coloniala inca din secolul al XVI-lea, Spania a pierdut la sfarsitul secolului al XIX-lea ultimele sale colonii, mai precis Cuba in urma rascoalei din 1895, precum si Puerto Rico şi Filipine în urma razboiului cu S.U.A. din 1898.

Spania mai detinea doar un cap de pod în Maroc, disputat insa de razboinicii berberi, si cateva teritorii africane ceva mai la sud. In 1936 Spania ajunsese tot mai divizata, alunecand in ritm rapid spre razboi civil. Lovitura militara este declansata in noaptea de 17 spre 18 iulie, in Marocul spaniol. Se extinde repede, cuprinzand Sevilla, Andaluzia orientala, prelungindu-se în Navarra, Asturia şi Galicia. Ea a avut la origine ideea de rasturnare a guvernului si nu a sistemului republican. Militarii doreau restabilirea ordinii amenintată de extremismul revolutionar si de sovaielile guvernului legal printr-un pronunciamento, lovitura de stat militara specifică în lumea iberica.