Alinierea economică a României la standardele UE

INTRODUCERE

Dupa revolutia din 1989 obiectivul Romaniei era, si este si astazi, sa faca parte din organizatiile Euro-Atlantice (Uniunea Europeana si NATO). Dupa multi ani de asteptare pentru a deveni „o parte din Europa” Romania vede luminina de la capatul tunelului: 2002 a adus primirea Romaniei in NATO. In ceea ce priveste aderarea la U.E. ziarul The Economist a scris in editia din 4 septembrie 2002: „Din cauza saraciei si coruptiei Romania va trebui sa astepte pina in anul 2012 ca sa fie admisa.”

La intilnirea de la Bruxelles (septembrie 2002) s-au formulat mai multe idei printre acestea membrii au declarat ca multe tari ex-comuniste vor adera la Uniunea Europeana in 2004 sau 2005 dar Romania va trebui sa astepte pina in 2007 pentru a face posibila admiterea Rominiei in U.E., acestea au inceput sa-si schimbe toate standardele conform celor ale tarilor europene. Dar mai trebuie sa se faca schimbari in procentajul oamenilor care lucreaza in diferite domenii ale economiei.

Deoarece 2/3 din exporturile romanesti se orienteaza inspre Comunitatea Europeana, noua moneda – EURO – va aduce avantaje economiei romanesti. Pana la introducerea monedei europene, valuta folosita de catre firmele romanesti era dolarul SUA. Euro va reduce costurile pe care le suportau firmele rominesti din cauza schimbului valutar. Si noua valuta va economisi timp deoarece firmele nu vor mai pierde timpul analizind care valuta este stabila si care fluctueaza.

1. Scurt istoric al Uniunii Economice si Monetare

Uniunea Europeana este rezultatul eforturilor depuse incepand din anii 1950 de catre promotorii Europei Comunitare. Ea reprezinta cea mai avansata organizatie de integrare multilaterala, avand posibilitatea de actiune atat in domeniul economic, social si politic, cat si in domeniul drepturilor omului si al relatiilor externe ale celor 15 state membre.

Tratatul de la Paris din 1951 a intemeiat Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO), iar tratatul de la Roma din 1957 Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA), constituind impreuna Comunitatile Europene. Tratatul de la Roma a fost modificat in 1986, prin semnarea Acordului Unic European, si in 1991, prin semnarea Tratatului asupra Uniunii, adoptat la Maastricht.

Toate aceste acte din 1951, 1957, 1986 si 1991 constituie baza constitutionala a ceea ce numim, in prezent, Uniunea Europeana (UE), stabilind intre statele membre legaturi juridice care merg dincolo de relatiile contractuale intre statele suverane.

Potrivit tratatului de la Roma (1957) si a dispozitiilor adoptate ulterior de catre institutiile sale, Uniunea Europeana urma sa se realizeze treptat, pe etape, mai intai sub forma unei uniuni vamale si apoi a unei uniuni economice si monetare, implicand, in prima etapa, asigurarea liberei circulatii a marfurilor, iar in a doua etapa libera circulatie a capitalurilor, serviciilor, fortei de munca si adoptarea monedei unice in teritoriul comunitatii. Intr-o etapa viitoare se prevedea si realizarea uniunii politice a tarilor membre.

In conceptia Tratatului de la Roma, uniunea economica si monetara implica pe langa unificarea politicilor economice generale si sociale ale tarilor membre si o convertibilitate reciproca totala si ireversibila a monedelor tarilor membre si apoi punerea in circulatie a unei monede unice. Prevederile referitoare la uniunea economica si monetara aveau un caracter general, sarcina concretizarii lor revenind organelor comunitare create ulterior. Se aprecia ca Uniunea vamala este o realizare prea fragila, singura nefiind in masura sa sustina edificarea pietei unice si a altor obiective cuprinse in tratat, fapt ce impunea ca uniunea economica sa treaca printr-o uniune monetara.

Daca pana in 1970 nu s-au intreprins masuri pe linia realizarii uniunii monetare, deteriorarea situatiei monetare pe plan international, precum si masurile luate de SUA pe linia intaririi dolarului american pe piata internationala, au relansat discutiile tarilor comunitare pentru integrarea monetara in cadrul comunitatii prin stabilirea unei identitati monetare proprii in raport cu dolarul. In acest sens, Acordul de la Washington-Smithsonian Agreement – din 1971, restabilea o oarecare ordine in relatiile monetare dintre dolar si monedele europene, fixand noi raporturi privind ratele de schimb, sub forma de paritati. S-a convenit ca monedele tarilor din Comunitatea Europeana sa oscileze in jurul unei marje de 2,25% peste si sub paritatea dolarului, fata de 9% cat era in acel moment.

Deteriorarea continua a situatiei economice si sociale din tarile Uniunii Europene, tulburarile monetare produse pe pietele de schimb, au diminuat, pentru un timp, interesul realizarii Uniunii Monetare. Deci, Planul Werner (1970) {care prevedea realizarea intr-o perioada de 10 ani, in doua etape, a unei uniuni economice si monetare avand ca obiective: asigurarea convertibilitatii depline a monedelor tarilor membre, eliminarea marjelor de fluctuatie a cursurilor valutare si introducerea unei monede unice} n-a putut fi aplicat, singurele realizari mai importante fiind crearea la 24 aprilie 1972 a dispozitivului ,,sarpelui monetar” si infiintarea in aprilie 1973 a Fondului European de Cooperare Monetara (FECOM) care sa se ocupe de finantarea europeana.