Avantajul Competitiv

Competitivitatea înseamna, în stiinta economicã, modul în care mediul economic “îsi administreaza totalitatea competentelor pentru atingerea prosperitatii”, “generând, proportional, mai multã bunãstare decât competitorii”. Un sistem competitiv îsi aseaza bazele pe sisteme de productie care genereaza avantaje competitive si structuri si resurse specifice capabile sa genereze competente distinctive. Ca urmare, avantajele si competentele distinctive ale actorilor economici vor constitui factori decisivi pentru succesul competitiv al firmei, indiferent de dimensiuni. (Warf B., „Competitive Advantage." Encyclopedia of Human Geography. 2006. SAGE Publications. 4 Sep. 2009 ; Bell Chip R., Manageri si mentori, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2009, p.9, citat de Cismas L., Stan L.-M., 2009)

Conceptul de avantaj competitiv, cu o viziune dinamică şi microeconomică, scoate în evidenţă faptul că evoluţia succesului şi specializarea economiilor depinde, în primul rând, de gradul de competitivitate al firmelor pe piaţa naţională şi internaţională, de evoluţia şi profilul firmelor, de asimilarea progresului tehnic şi mai puţin, de existenţa resurselor naturale.

Avantajele competitive în dezvoltarea economică rezultă dintr-un sistem de condiţii din ale căror dimensiuni şi intercondiţionări cantitative şi calitativ – structurale rezultă nivelul de competitivitate. Noul concept se sprijină explicit pe patru piloni:

a) firma şi nu ramura sau economia naţională;

b) competiţia între firme;

c) mediul economic favorabil;

d) politicile adecvate, active şi direcţionate aplicate de către firme şi guverne.

Pentru a avea o interpretare corectă a conceptului de avantaj competitiv trebuie luaţi în considerare toţi cei patru piloni în strânsă interdependenţă. Numai aşa ei formează şi se manifestă ca „diamant al lui Porter”.

Modelul Porter prezintă certe avantaje:

a) este dinamic. Conform acestui model, prosperitatea este creată, nu moştenită. Dotarea cu factori de producţie naturali sau moştenirea unui nivel de prosperitate economică nu reprezintă o garanţie şi nici o condiţie a competitivităţii.

b) este cuprinzător. Modelele tradiţionale includ, mai ales, condiţii legate de factori de producţie. Principalele modele concurente din domeniul avantajului competitiv, opun viziuni bazate pe elemente ce ţin de ofertă, celor bazate pe elemente ale cererii. Modelul Porter include atât factori din sfera ofertei (tehnologie, dotare cu factori), cât şi factori din sfera cererii (dimensiunea şi caracteristicile cererii).

c) discerne dimensiunea geografică a factorilor competitivi, ceea ce dă posibilitatea să fie incluse în analiză elemente ale „diamantului” care se manifestă la nivel regional, naţional sau transfrontalier. Diverşi factori care influenţează competitivitatea pot fi identificaţi în dimensiunea lor geografică reală. Factorii sau cererea „internă” ca elemente ale diamantului competitiv pot fi identificaţi, în unele cazuri ca ţări membre UE, ca resurse la nivel transfrontalier, după caz, având în vedere libertatea de circulaţie şi gradul de interconectivitate al multor dintre aceste economii.