Comunicarea - o perspectivă fundamental umană

COMUNICAREA – O PERSPECTIVA FUNDAMENTAL UMANA

1.1. Comunicarea interuman si formele ei

În explicitarea acestei aserţiuni vom ţine cont nu doar de faptul cã omul şi sistemele sociale nu ar exista fãrã comunicare, dar şi de implicaţiile unei abordãri diferenţiate.

Dacã ne-am imagina cã omul poate fi conceput ca un organism complet lipsit de capacitãţi de comunicare, am putea realiza aproape concomitent absurditatea acestei supoziţii autiste: subiectul uman nu ar fi capabil sã participe şi sã se priceapã sã devinã membru al unei asociaţii sau organizaţii sociale.

Dacã am încerca sã definim concepte cum ar fi: „individ social", „sistem social", „societate", am descoperi cã factorul decisiv ar fi prezenta sau absenţa dispoziţiei spre comunicare a participanţilor la sistemul respectiv. Pentru o persoanã membrã a unei societãţi sau uniuni particulare, a unui sistem social sau grup, criteriul fundamental al comunicãrii este dacã acel membru poate fi „centrat" (focalizat) pe cunoaşterea importanţei sistemului de comunicare. Cu alte cuvinte, subiectul ar trebui sã dispunã de capacitãţi de a se angaja în activitatea de comunicare cu alţi membri ai grupului.

Dorinţa fireascã de a câştiga aceastã capacitate, perspicacitate de a ne înţelege pe noi înşine şi pe colegii noştri ca indivizi umani este similarã efortului pe care îl face societatea - ca sistem social - de a ne înconjura, de a ne proteja prin adoptarea unei perspective comunicaţionale şi necesitatea de dezvoltare a teoriei privind comunicarea interumanã.

Într-o perspectivã istoricã, teoriile privind comunicarea, au la bazã înţelegerea societãţii ca non-staticã, în dezvoltare, cu numeroase schimbãri dependente în timp de relaţiile economice.

Perspectiva comunicaţionalã şi teoriile privind comunicarea sunt necesare pentru a concepe societatea ca fiind bazatã pe comunicare şi interacţiune. Perspectivele importante ale societãţii: comunicaţionalã, istoricã, economicã nu se suplinesc ori se înlocuiesc una pe alta, ele nu sunt reciproc exclusive ori competitive.

Înţelegerea istoricã vizeazã încercarea de a reconstitui perceperea comunicãrii şi a sistemelor interacţionale care au existat de-a lungul diferitelor epoci social-istorice. De aceea, ţinem sã arãtãm cã motivul sublinierilor din perspectivã istoricã are la bazã înţelegerea sistemelor de comunicare interumanã ca obiect al schimbãrilor într-o societate, al modificãrilor sociale. Ca atare, dezvoltarea limbajului scris, arta tipãriturilor, ori televiziunea - toate demonstreazã cum schimbãrile în sistemele de comunicare pot promova şi susţine schimbãri sociale extraordinare. Societatea umanã nu poate fi înţeleasã şi ilustratã în dezvoltarea ei doar din perspectiva comunicãrii, dupã cum, omiterea ori neglijarea acestei perspective ar duce în mod necesar la o înţelegere inadecvatã.

Comunicarea este doar arma cu care încercăm să combatem teama de singurătate şi izolarea anormală în care ne-am afundat. Dacă aceasta se realizează excesiv, în ultima perioadă, prin intermediul PC-ului, al internetului -sau chiar al unui simplu blog-, însă ea vine să ridice o serie de bariere aşezate între exponenţii societăţii, înseamnă că îşi face datoria şi este binevenită. Este dovada faptului că dorim şi încercăm din răsputeri să trecem peste anumite limitări şi bariere aşezate involuntar între noi. Este un pas înainte, înspre vindecare. Să sperăm că, într-un timp relativ scurt, vom învăţa să emitem opinii şi doleanţe, fără un efort colosal, chiar puşi faţă în faţă cu interlocutorul.