Dezvoltarea Resurselor Umane

I. CONCEPTUL DE RESURSE UMANE

- PREZENTARE GENERALA -

Conceptul de resurse umane asa cum este perceput astazi prin prisma Managementului Resurselor Umane a parcurs mai multe etape în dezvoltarea, întelegerea, adaptarea si aplicarea sa pe întreaga perioada a evolutiei societatii omenesti.

Pornind de la factorii de productie astfel cum au fost definiti, analizati si tratati în literatura de specialitate si în economia politica pe baza teoriilor celor mai vechi scoli si reprezentanti ai economiei politice clasice, post clasice si moderne, remarcam cu usurinta faptul ca munca si pamântul au fost primii doi factori, de productie, ca factori originari sau primari ai productiei, mai târziu aparând si capitalul, ca factor derivat al productiei.

Munca, factor originar, primar de productie reprezinta activitatea umana specifica, manuala sau intelectuala prin care oamenii îsi folosesc aptitudinile, cunostintele si experienta pentru producerea bunurilor necesare satisfacerii trebuintelor lor imediate si de perspectiva.

Astfel, Adam Smith parintele economiei politice arata ca munca este sursa tuturor bogatiilor societatii, sursa unica a avutiei nationale.

În orice conditii de timp si spatiu, activitatea economica implica în mod obiectiv factorul munca, menit sa valorizeze sistematic resursele naturale, de productie si monetare în interesul sau.

Ca si ceilalti factori de productie, factorul munca se obtine prin intermediul pietei muncii care se constituie într-un subsistem al economiei cu piata concurentiala.

În teoria traditionala a întreprinderii, factorul munca, salariatii, erau priviti prin prisma modului în care acestia executau în mod disciplinat anumite operatii prestabilite, puneau în miscare masini si dispozitive tehnologice sau îndeplineau anumite activitati. Asa au aparut si conceptele folosite si astazi de forta de munca sau chiar mâna de lucru, interesând în principal capacitatea oamenilor de a pune în opera conform regulilor, deciziile conducatorilor.

Conceptul de forta de munca, reprezinta astfel, totalitatea aptitudinilor fizice si intelectuale pe care omul le utilizeaza în procesul obtinerii bunurilor si serviciilor.

Asa a aparut împartirea muncii în munca productiva (creatoare de bunuri materiale) si munca neproductiva (sfera serviciilor) respectiv delimitarea personalului în personal productiv si personal neproductiv.

Conceptul de forta de munca a fost folosit întotdeauna la singular si de asemenea ca ansamblul (masa). Niciodata individual, cu personalitate, nevoi, comportament si viziuni specifice, nu a intrat în obiectivele conducatorilor.

Odata cu trecerea la economia capitalista în tarile dezvoltate din punct de vedere economic, urmare transformarilor calitative determinate de progresul stiintific si tehnic sporeste tot mai mult rolul factorului munca si pot fi puse în evidenta prin analiza lui, planurile cantitativ, structural si calitativ.

Sub raport cantitativ munca (forta de munca, resursele umane) trebuie analizata în primul rând în legatura cu populatia, cu factorul demografic în general.

Populatia si economia unei tari nu evolueaza independent una de cealalta. Prin numar, structura, nivel de instruire si stare de sanatate populatia influenteaza permanent desfasurarea activitatii economice iar nivelul dezvoltarii economiei, influenteaza principalele fenomene demografice si implicit, dinamica dar mai ales structura populatiei. Potentialul economic al tarii se afla în legatura directa cu persoanele care au capacitate de munca.

Calitatea factorului munca se afla în strânsa relatie de dependenta atât cu nivelul de cultura generala si instruire profesionala, cât si cu nivelul de dezvoltare economica a tarii.

Am asistat treptat la trecerea de la efortul fizic preponderent la afirmarea tot mai puternica a eforturilor intelectuale. Prin modernizarea, automatizarea, informatizarea productiei, locul si rolul “omului” în economie s-a schimbat radical, munca creativa devenind astfel factorul determinant al vietii economice.

În conceptul anglo-saxon al evolutiei economice a întreprinderii, factorul uman este considerat ca fiind esential în activitatea desfasurata fapt care îl situeaza în prim-planul celor 5 M: MEN, MONEY, MERCHANDISE, MATERIALS, MARKET, astfel:

- Men - reprezinta potentialul uman precum si aspecte privind asigurarea cantitativa si calitativa a acestuia;

- Money - reprezinta problematica multipla si complexa a activitatii financiare;

- Merchandise - defineste cantitatea si calitatea materiilor si materialelor, inclusive aspecte legate de evaluarea acestora;

- Materials - se refera la nivelul tehnologiei, fiabilitatea si performantele activelor fixe, inclusiv evaluarea acestora din punct de vedere cantitativ dar si calitativ;

- Market - reprezinta diagnosticul pozitiei de piata, distributia productiei si a serviciilor. În conceptul modern al economiei se apreciaza cresterea semnificativa a rolului resurselor umane în asigurarea de înalte performante ale activitatii.

Resursele umane reprezinta, asa cum au reusit sa demonstreze Wright Mc Mahon si Mc Wiliams, acele resurse ale firmei care îndeplinesc criteriile de a fi sursa principala de asigurare a competitivitatii.

Resursele umane constituie un potential uman-economic deosebit, care trebuie înteles, motivat si antrenat în realizarea obiectivelor organizationale.

Resursele umane reprezinta una din cele mai importante investitii ale unei organizatii (sector). Investitia în oameni fiind cea mai sigura, garantând supravietuirea organizatiei.

În noua societate informationala, capitalul uman, a înlocuit si înlocuieste treptat capitalul financiar ca resursa strategica.