Implicarea Managerului în Soluționarea Conflictelor

Managementul oricărei organizaţii presupune într-o mare măsură şi gestionarea dezacordurilor. Grupurile în organizaţii au roluri diferite, scopuri diferite, abilităţi diferite, aşa cum le au şi indivizii. Îmbinarea acestor dezacorduri într-un întreg coerent constituie sarcina principală a managementului. Într-adevăr, conflictele pot exista la nivel intrapersonal, interpersonal, intergrup, la nivelul organizaţiei sau al mediului de funcţionare al organizaţiei. Pot apărea între persoane/grupuri corelate în vreun fel, care fie urmăresc obiective diferite, apără valori diferite, au interese opuse sau divergente (cel puţin în aparenţă), fie urmăresc acelaşi obiectiv, dar pe căi diferite sau în mod competitiv.

Conflictele apar în toate mediile profesionale. Sursele de conflict sunt nenumărate şi depind de mulţi factori: personalitatea fiecăruia, cultura organizaţională, obiectivele, profilul şi dimensiunile companiei. Tratate corespunzator, situaţiile conflictuale care apar între membrii echipei vor duce la o rezolvare creativă a problemelor şi la o aprofundare a relaţiilor dintre aceştia, cu efect pe termen lung. Conflictul este o componentă inevitabilă, dar firească, a relaţiilor interumane. Astăzi, el este privit mai degrabă ca un punct de plecare pentru a ajunge la cooperare şi ca un compromis între părţile implicate. Conflictul poate constitui un stimul important al creativităţii în găsirea celei mai bune soluţii la problema care l-a generat. Privit ca atare şi gestionat corect, conflictul se poate transforma dintr-un eveniment cu potenţial distructiv, într-unul cu potenţial constructiv.

Un conflict între grupuri poate apărea numai atunci când acestea diferă între ele, dar sunt dependente unele de celelalte.

O gestionare eficientă a conflictelor implică respectul pentru demnitatea individului şi o atitudine de tip eu câştig, tu câştigi. Intervenţia liderului de echipă în reprimarea sau înăbuşirea conflictului poate declanşa oamenilor săi un registru de stări şi emoţii negative: aceştia vor manifesta dezinteres faţă de problemele ivite, vor fi refractari la schimbul de informaţii, vor fi încordaţi, iritaţi, tensionaţi şi în alertă permanentă faţă de presupusa rea-voinţă a celorlalţi.

Comunicarea defectuoasă este principala sursă de conflict. Conflictele între membrii echipei sunt cel mai adesea declanşate de modul lor de a comunica: cu superioritate, ironic, agresiv. În cele mai multe cazuri, conflictele încep de la un schimb de păreri contradictorii pe o temă profesională şi pot degenera în atacuri de ordin personal.

Managerul trebuie să se implice în medierea părţilor atunci când conflictul a fost declanşat în public, existând riscul să genereze conflicte în lanţ. De exemplu, dacă şefii de departamente se ceartă, există un mare risc ca şi subalternii lor să declanşeze conflicte; astfel, conflictul şefilor se transformă într-un conflict generalizat între departamente. Modul de abordare a conflictului depinde de mulţi factori: de persoanele implicate, de poziţia lor ierarhică, de circumstanţe, de subiectul care a generat conflictul, de numărul de martori. În orice caz, managerul nu va crea o alianţă cu una dintre părţi şi va căuta să soluţioneze conflictul imediat.

Există două tipuri majore de conflicte. Primul tip este cel în care disputa se axează pe rezolvarea problemelor, pe idei etc. Managerii experimentaţi recunosc efectul pozitiv al acestora asupra echipei şi companiei, deoarece permit libera exprimare de opinii, stimulează creativitatea membrilor şi duc la decizii şi acţiuni mai bune, pe care participanţii se vor simţi angrenaţi, nu forţaţi, să le îndeplinească.