Management Strategic

I. TRĂSĂTURILE MANAGEMENTULUI STRATEGIC

Managementul strategic reprezintă în mai multe privinţe o îmbogăţire a conceptului de planificare strategică. Orice decizie, exceptându-le pe cele operaţionale, este evaluată prin prisma consecinţelor strategice. Dacă în planificarea strategică, reflexia strategică implică doar mediul înconjurător al firmei, în cazul managementului strategic i se adaugă mediul intern – organizaţie, cultură, putere. Managementul strategic reflectă imediat orice modificarea generată de un eveniment important deosebit, spre deosebire de planificarea strategică care este neadaptivă la această modificare. În plus, managementul strategic antrenează nu doar direcţia generală sau partea superioară a ierarhiei (“top management”), ci şi persoanele de la nivelurile inferioare şi operaţionale, responsabile de implementarea strategiilor. Procesul decizional este relativ descentralizat şi diferă de planul de acţiune impus de planificarea într-o schemă rigidă de sus în jos pe cale ierarhică. Trăsăturile managementului strategic sunt următoarele:

1. Caracterul tridimensional

Relevând realitatea complexă care este întreprinderea modernă (agent de producţie şi centru de profit, spaţiu politic şi organism marcat, cel mai adesea de o puternică identitate şi cultură proprie, dar şi sistem dinamic complex, deschis către mediul înconjurător) şi importantele responsabilităţi ce-i revin acesteia (economice, sociale, ecologice, de creativitate şi progres etc.), mulţi dintre promotorii managementului strategic (Thiétart, 1990,şi Martinet, 1983), în consonanţă cu viziunea lor integratoare şi dinamică privind strategia întreprinderii, opinează, mai mult sau mai puţin explicit, dar pe bună dreptate, că procesul de formulare şi implementare a acesteia, managementul strategic, în general, este un proces tridimensional şi anume:

- raţional şi analitic (dimensiunea economică)

- socio-politic (dimensiunea umană)

- birocratic (dimensiunea organizaţională).

Dimensiunea economică a procesului de formulare a strategiei firmei presupune o succesiune de etape având drept scop esenţial găsirea în mod progresiv şi iterativ a unei compatibilităţi între, pe de o parte, resursele, competenţele şi caracteristicile interne ale firmei, iar pe de altă parte, strategiile de adoptat faţă de concurenţă şi, în sfârşit, mediul economic, social, politic şi tehnologic. Acest demers se axează sistematic în jurul a trei întrebări fundamentale: Care este situaţia firmei- Ce vrea ea- Ce va face-

Dimensiunea socio-politică a managementului strategic este o dimensiune pe care managementul strategic încearcă să o integreze în raţionament.

Importanţa atribuită procesului socio-politic de formulare a strategiei rezidă, în fapt, în recunoaşterea în ultimul timp, de către specialiştii în management, a întreprinderii ca sistem politic, deci atât ca spaţiu de exercitare a puterii cât şi ca agent, ca unitate dispunând de putere în raport cu mediul înconjurător, precum şi a impactului deloc neglijabil al raporturilor de putere şi presiunilor social-politice interne şi/sau externe asupra funcţionării întreprinderii.

Cererea formulată de personalul firmei privind o mai bună informare sau participare la luarea deciziilor, presiunile exercitate de diferite grupuri de toate felurile (sindicate, ecologişti, stat etc.) precum şi jocul personal al membrilor firmei sau al diferitelor grupuri informale îşi vor pune amprenta asupra realizării efective a strategiei

În consecinţă, demersul de formulare a strategiei va trebui să ţină cont de acest aspect, dimensiunea “politică“ (care are în vedere persoana sau grupul cu influenţă asupra demersului strategic şi pe are îi vom numi “stakeholderi”, în comparaţie cu cea “economică“, care are în vedere aspectele formale analitice, obiective ale mediului şi firmei, aspecte considerate ca fiind neutre), ca şi cea precedentă, se axează pe răspunsurile la patru întrebări fundamentale: Care sunt stakeholderii în prezent- Ce pot aceştia face- Ce se poate face cu sau împotriva lor- Ce se decide a face?

Dimensiunea organizaţională este constituită din ansamblul persoanelor şi compartimentelor întreprinderii, încadrate într-o configuraţie concretă, precum şi din totalitatea relaţiilor stabilite între acestea în vederea realizării obiectivelor organizaţiei, structura organizatorică integrează în mod coerent elementele umane care se regăsesc în sistemul conducător şi condus şi contribuie la definirea rolurilor şi statutului acestora. În interiorul acestui spaţiu organizat există şi se produce o cultură organizaţională formată dintr-un ansamblu de valori, norme, simboluri, ritualuri şi ceremonii pe care individul le interiorizează şi faţă de care el îşi raportează în mod conştient comportamentul. Acest sistem cultural are un rol important în omogenizarea condiţiei personale întărind sistemul de norme şi reguli impuse de structura organizatorică şi de configuraţia puterii.