Managementul strategic al producției în contextul economiei bazate pe cunoaștere

1.Introducere

Majoritatea organizatiilor incearca sa elaboreze si sa implementeze strategii pentru atingerea obiectivelor pe termen lung.

Prezentarea strategiei organizatiei,alaturi de misiunea si obiectivele sale reprezinta un plan strategic al organizatiei.

Pentru elaborarea si aplicarea acestei strategii un rol important il detine un anumit aspect al functiei de previziune numit management strategic.

Indiferent de forma juridica sub care se poate prezenta o firma, managementul strategic modern al productiei industriale situeaza pe un prim plan elaborarea unor strategii economice adecvate care sa permita realizarea obiectivelor propuse in conditiile existentei unei puternice competitii pe piata interna si externa.

Asa cum a fost prezentat, managementul strategic reprezinta un program general de actiune si de angajare a resurselor si accentelor pentru realizarea unor obiective cuprinzatoare.

Multe dintre organizatiile de afaceri de mare succes din zilele noastre continua sa supravietuiasca pentru ca cu multi ani in urma ele au stiut sa ofere produse potrivite la timpul potrivit.

Aceste organizatii au ajuns pe locul pe care il detin azi pentru ca au adoptat in trecut decizii importante.bazate pe intelepciune,stiinta sau sansa.Managerii de azi stiu, ca nici un asemenea mod de adoptare a deciziilor critice nu este sufficient pentru a orienta destinul organizatiilor mari in conditiile unui mediu in permanenta miscare,cum este cel actual, ei stiu ca in asemenea conditii trebuie sa practice un management strategic.

Managementul strategic preia planificarea , indrumarea, dirijarea,organizarea,controlul deciziilor strategice si a modalitatilor strategice de actiune

2.Concepte-cheie tratate: strategie,management strategic, productie

3. Managementul strategic este cel mai dificil de realizat pentru ca într-o situatie de criza economica, cum este cea prezenta în lume si în România în momentul de fata, factorii de incertitudine se regasesc în principal pe piata si afecteaza relatiile dintre organizatie si mediul sau. Criza economica actuala genereaza prin amploarea ei un efect de domino, aducând în prim plan problema nu a posibilitatii de a lovi o organizatie ci a momentului când o va face în mod inevitabil. Iata de ce orice management strategic de criza trebuie întâi sa anticipeze acest moment din clipa în care se stie ca s-a declansat si abia apoi sa ofere solutii de trecere a acestei perioade de o maniera eficienta.

Situatia agentilor economici din Romania este vulnerabila economic. Criza economica din tara duce la o confruntare permanenta între organele statale si întreprinderi, caracterizata prin lipsa concordarii legislatiei, politicii fiscale cu necesitatile agentilor, concentrarea proceselor decizionale, implementarea partiala a proiectelor de sustinerea business-ului mic si mijlociu, care creeaza situatii de instabilitate fara a lua în consideratie influenta factorilor economiei de piata – a concurentei, cererii si ofertei.

Cum pot firmele sa raspunda din punct de vedere strategic în aceste conditii de piata ? Nu exista o reteta unica. Trebuie doar o mai atenta analiza a pietei si mai multa precautie în corelarea strategiei cu resursele de care firma dispune. În ceea ce priveste politica de produs firmele ar trebui sa opereze într-o prima faza o strategie de sourcing. Aceasta este un proces de achizitii institutionalizat care evalueaza si îmbunatateste continuu activitatea de achizitii a organizatiei. Pasii pentru implementarea de strategic sourcing, pe lânga cei obisnuiti ai activitatii de achizitie sunt: - dezvoltarea unei strategii de sourcing personalizata în scopul de a minimiza costurile si riscul afacerii; - negocierea cu furnizorii (produse, calitate, preturi, termene de livrare, termene de plata, conditii generale); - introducerea unei noii metodologii de achizitii bazata pe eficienta resurselor; - monitorizarea si controlul rezultatelor si reluarea procesului daca trebuie. Ulterior trebuie demarata o analiza a portofoliilor de produse care sa determine rentabilitatea lor si capacitatea de crestere a cotei lor de piaNa. Pe o piata cu o crestere în scadere, constanta sau în declin experimentele de noi produse sunt riscante, iar produsele cu randamente scazute trebuie abandonate, nefiind recomandate investitii pentru revigorarea lor. Trebuie exploatat ceea ce este usor vandabil, usor de dezvoltat. În plus, brandurile consacrate nu trebuie uzate nici fizic si nici moral ca « motoare » pentru produse slab competitive, deoarece ele trebuie sa susNina bunul mers al activitatii. Criza este asemeni unui deal pe care o masina trebuie sa-l urce: demarajul avut nu te ajuta sa urci toata panta daca ea este abrupta si de lunga întindere si pentru a face fata trebuie sa treci într-o treapta inferioara de viteza si sa turezi motorul, sa accelerezi. Asa trebuie conceputa si strategia de produs a unei firme: sa-si limiteze gama la produsele puternic competitive si sa canalizeze resursele de care dispune pentru cresterea cotei de piata a acestora. Consideram ca este gresit sa reduci investitiile, proiectele de dezvoltare a afacerii. Din contra « pedala de acceleratie » trebuie apasata pâna la capat, însa trebuie atent cântarite aceste investitii, planurile de dezvoltare a produselor si trebuie centrate eforturile catre produsele cu potential de crestere mai mare sau egal cu cel al domeniului de activitate.

Punctul central al strategiei de produs într-o perioada de criza trebuie sa fie clientul. Implicarea clientulului în proiectarea si structurarea gamei de produse consideram ca va fi o mutare câstigatoare pe termen mediu si lung. În perioadele de criza vor pierde acele organizatii care cred ca «ele stiu cel mai bine ce trebuie sa vânda si cum si nu consumatorul» si vor supravietui cele care vor învata sa-si asculte clientii. Consumatorii, mai ales în perioade de criza devin mai prudenti, se informeaza mai mult cauta alternative. Timpul ofertantilor care cred ca detin o piata larga de desfacere a apus. Piata devine tot mai fragmentata, concurenta se delocalizeaza, valoarea devine un concept tot mai relativ, încrederea nu mai constituie o garantie si singurul element care mai