Politica educațională a Uniunii Europene

Partea I – Politica educationala a UE

1. Concepte de baza privind politica educationala

a) Primi pasi in cooperarea europeana in domeniul educatiei

Politica in domeniile educatiei si formarii personale face obiectul procedurii de codecizie. In conformitate cu principiul subsidiaritatii, aceasta politica tine in principal de competenta statelor membre. UE a adoptat, insa, o serie de programe de anvergura europeana si internationala pentru a promova schimburile, mobilitatea si intelegerea reciproca.

In Tratatul de la Roma nu s-a abordat pe larg tema educatiei. Tratatul prevedea doar, la articolul 3, ca statele membre trebuie sa contribuie la o educatie si o formare de calitate. Abia in Tratatul de la Maastricht a fost inclusa o trimitere cuprinzatoare la contributia Comunitatii in domeniul educatiei. De atunci, in domeniul educatiei se aplica procedura de codecizie, iar prin Tratatul de la Amsterdam aceasta procedura a fost extinsa si la formarea profesionala.

In Carta drepturilor fundamentale se afirma: „Orice persoana are dreptul la educatie, precum si la accesul la formare profesionala si formare continua” (articolul 14), precum si „Orice persoana are dreptul la munca si dreptul de a exercita o ocupatie aleasa sau acceptata in mod liber” (articolul 15).

Potrivit principiului subsidiaritatii, orice stat membru poarta intreaga raspundere pentru forma si continutul sistemului sau de educatie generala si profesionala. Actele de armonizare a dispozitiilor legale si de reglementare ale statului membru sunt excluse din sfera de aplicare a articolelor 149 si 150.

Tratatul de la Lisabona nu prevede in domeniul politicii de educatie si formare profesionala niciun fel de schimbari esentiale. Rolul Uniunii in aceste domenii este definit astfel: „Uniunea este competenta sa desfasoare actiuni de sprijinire, de coordonare sau completare a actiunii statelor membre” (articolul 6). O noua „clauza sociala” orizontala garanteaza ca Uniunea tine seama in definirea si punerea in aplicare a politicilor sale, printre altele, de „un nivel ridicat de educatie [si] de formare profesionala” (articolul 9). In plus, ar trebui subliniat faptul ca prin intrarea in vigoare a tratatului, Carta drepturilor fundamentale dobandeste caracter juridic obligatoriu (articolul 6).

b) Obiectivele si principiile politicii in domeniul educatiei

A. Obiective in conformitate cu Tratatul CE

UE contribuie la dezvoltarea unei educatii de inalt nivel calitativ promovand cooperarea dintre statele membre si sprijinind si completand in caz de nevoie activitatea statelor membre.

Obiectivele strategice pe termen lung ale politicilor UE de educatie si formare sunt:

• invatarea pe tot parcursul vietii si mobilizarea studentilor

• imbunatatirea calitatii si eficientei sistemelor de educatie si de formare profesionala

• promovarea echitatii, a coeziunii sociale si a cetateniei active

• sporirea creativitatii si a inovarii, inclusiv a spiritului antreprenorial, in toate nivelurile de educare si formare.

B. Prioritatile actuale

Pentru a realiza obiectivul de la Lisabona de a face ca Uniunea sa devina economia bazata pe cunoastere cea mai competitiva si mai dinamica din lume, sefii de state sau de guverne au cerut in anul 2000 „nu numai o transformare profunda a economiei europene, ci si un program ambitios de modernizare a sistemelor de asistenta sociala si de educatie”.

In consecinta, Consiliul si Comisia au adoptat un program de lucru pe 10 ani, intitulat „Educatie si formare 2010” (2002/C 142/01). Obiectivele acestuia sunt, printre altele, imbunatatirea calitatii sistemelor de educatie si accesul la educatie pentru toti, precum si deschiderea sistemelor de educatie pentru oamenii din intreaga lume. Programul constituie un cadru strategic nou si coerent, care integreaza toate actiunile din domeniul educatiei si formarii profesionale de pe plan european. El va fi aplicat in practica prin metoda deschisa de coordonare, prin intermediul careia se stabilesc obiective comune care vor fi transpuse in politicile nationale.

De la aprobarea programului de lucru, experti din 31 de tari europene, din partea organizatiilor internationale si institutiilor UE se reunesc regulat in grupuri de lucru, pentru ca prin schimburi de informatii privind bunele practici, prin calatorii de studii sau prin evaluari reciproce sa realizeze transpunerea obiectivelor respective pe plan national. Cu sprijinul Grupului de lucru permanent privind criteriile de referinta si indicatorii, care a fost creat de Comisie in 2002, sunt dezvoltati indicatori si se formuleaza criterii de referinta (benchmarks), pentru a putea masura progresele realizate in atingerea obiectivelor.