Managementul Viitorului

Aspecte introductive

În structura lucrării de faţă am discutat pe larg despre cum a evoluat şi s-a impus în societate ceea ce numim „management” pe parcursul a peste un secol, respectiv începând cu 1900 şi până în prezent; am adus în discuţie, succesiv, opiniile unor gânditori precum Taylor, Fayol, Maslow sau Weber, însă şi lucrări mai recente precum cele scrise de Toffler, Drucker, de Bono, Peters sau Waterman; în egală măsură, ne-am străduit să reflectăm/accentuăm maniera în care optica şi gândirea a unor astfel de analişti a influenţat şi influenţează practica afacerilor. La momentul actual, adică la începutul secolului XXI, survin întrebări precum: „În ce direcţie se îndreaptă astăzi teoria managementului?”; „Care vor fi următoarele modele/construcţii ce se vor dezvolta pe acest domeniu?”.

De la Taylor şi Fayol la Maynard şi Mehrtens

Pe măsură ce competiţia globală se accentuează tot mai mult, pe măsură ce UE sub forma unui Stat Federal European se impune ca un actor global alături de SUA sau Japonia, diverşi leaderi de opinie, inclusiv teoreticieni în management, amplifică problematica curentă cu privire la direcţiile strategice de dezvoltare a unei ţări/regiuni. Între astfel de abordări teoretice şi direcţii sugerate se acceptă tot mai mult ideea că instituţia managementului joacă un rol esenţial atât la nivel microeconomic cât şi la nivel macroeconomic; în fapt, succesele obţinute de către companii se reflectă imediat în plan macroeconomic şi în nivelul de trai al cetăţenilor, ceea ce justifică „mixajul” între cele două viziuni.

Mari gânditori precum Alvin Toffler, Peter Drucker sau alţi analişti precum Maynard, Mehrtens, Buckingham, Coffman, Harrington & Harrington, Tom Brown, Mintzberg, Anderson, Fukuyama, Dertouzos, Korten, Certo, Dessler, Huczynski şi Buchanan etc. încearcă, explicit sau nu, să sugereze răspunsuri la anumite întrebări fundamentale:

- Cum va fi structurată corporaţia/compania din următoarele două/trei decenii?; Care vor fi practicile zilnice de afaceri în viitor? Cum se vor construi şi funcţiona echipele de management în viitor? Ce rol vor juca reţelele de computere în afacerile de mâine? Care va fi nivelul de conştiinţă al salariatului în 2050? Cum va putea fi el motivat?

- Care va fi tipul de management aplicat de corporaţia viitorului?; Care vor fi modelele/teoriile ce vor sta la baza acestui management aplicat?; Care va fi locul componentei etice în afaceri? Cum va fi soluţionată problematica protejării mediului înconjurător? Ce influenţe vor induce diferenţele culturale între ţări/naţiuni în practica afacerilor din viitor? Cât de mult se va accentua procesul de globalizare peste două decenii?

În ceea ce priveşte tipul şi structura organizatorică a corporaţiei din viitor, dacă ţinem seama de aspectele invocate în prima parte a lucrării, respectiv interdependenţa dintre funcţia de planificare şi cea de organizare în management, atunci trebuie să reiterăm ideea privind conexiunea dintre misiune, obiective, strategie şi dimensiunea/structura organizaţiei. Aşadar putem „creiona” structura firmei din viitor numai în măsura în care vom anticipa constrângerile/restricţiile ce vor surveni în definirea misiunii acestui tip de firmă. Aproape toate opiniile analiştilor autorizaţi înclină spre ideea că problematica actuală a mediului înconjurător va condiţiona direct succesul/prosperitatea firmei din viitor, deci mediul va deveni o componentă obligatorie în definirea misiunii oricărei firme/organizaţie. Astfel, chestiuni precum mediul, încălzirea globală, stratul de ozon, tehnologiile ecologice, exploatarea oceanului planetar etc. vor deveni tot atâtea condiţionări/oportunităţi pentru afacerile din viitor; fără îndoială, spune Toffler, trebuie să negociem între avantajele economice imediate şi sănătatea socială şi ecologică pe termen lung. În sensul invocat, analiştii sugerează direcţii/oportunităţi pentru oamenii de afaceri ce gândesc în perspectivă, direcţii ce pot fi avute în vedere inclusiv de către firmele româneşti. Pe măsură ce aceste firme se vor confrunta cu competiţia dură de pe piaţa comunitară, adică spaţiul UE, ele vor fi obligate să îşi dezvolte gândirea strategică pentru a supravieţui. Adiacent, afacerile de mâine, în măsura în care sunt „gândite” drept proiecte de succes, proiecte care să conducă la câştigători în competiţia globală, vor trebui în mod obligatoriu să recurgă masiv la exploatarea reţelelor de computere, comunicarea wireless şi procesarea cunoştinţelor ca resursă distinctă.

Pentru a înţelege mai bine impactul economic al Pieţei Informaţionale în viitor, Dertouzos a recurs la evaluări extrem de riguroase; consecinţele viitoare cu privire la valoarea informaţiei conduc înspre descoperiri tulburătoare, spune el; pe de o parte, cantitatea mare de „info-deşeuri” va fi tot mai greu de gestionat în viitor; pe de altă parte, se va accentua prăpastia dintre „bogaţi” şi „săraci” la nivel global dacă nu se va face nimic pentru a opri acest trend.