Manipularea

INTRODUCERE

Domeniul de studiu al culturii organizaţionale are o istorie relativ recentă, termenul a început să fie utilizat pe larg în anii '80 ai secolului al XX-lea. Interesul faţă de cultura organizaţională se explică prin faptul că la etapa actuală comunitatea mondială este marcată de asemenea procese de anvergură ca globalizarea economiei şi informatizarea societăţii, ceea ce a condus la apariţia unor noi forme şi metode de organizare a activităţii umane. Ritmul schimbărilor tehnologice impun noi cerinţe faţă de practicile organizaţiilor şi oamenii care activează în cadrul lor. În aceste condiţii, organizaţia economică se centrează mai mult pe cunoştinţe şi comunicare decât pe control şi ierarhie administrativă. Noile tehnologii presupun poziţionarea potenţialului uman pe primul plan, fiind reconsiderată şi tehnologia organizaţională, în structura căreia există nu numai norme şi reguli formale, dar şi proceduri informale.

Cunoaşterea de către personal a legilor, normelor şi a procedurilor informale creează condiţii pentru realizarea anumitor verigi din lanţul tehnologic. Totalitatea valorilor, procedeelor, normelor de comportament, acceptate într-o organizaţie ca bază comună de acţiune, ajunge o dominantă a gândirii colective a grupului uman, prin intermediul căreia el îşi rezolvă problemele de adaptare la mediul extern şi de integrare internă.

CAPITOLUL I.

MANIPULAREA

1.1. Ce reprezintă manipularea

Manipularea este o acţiune de a determina un actor social (o persoană, un grup, o colectivitate) să gândească şi să acţioneze într-un mod compatibil cu interesele iniţiatorului.

Prin manipulare se înţelege acţiunea de a influenta prin mijloace specifice opinia publica, astfel încât persoanele manipulate sa aibă impresia ca acţionează conform ideilor si intereselor proprii. În realitate însă ele preiau o părere (argumentare, idei ,evaluare) care nu le aparţine, ci le-a fost indusă prin diferite mijloace.

Într-o exegeza recentă manipularea este definită ca ''actiune de a determina un actor social (persoană, grup, colectivitate) să gândească şi să acţioneze într-un mod compatibil cu interesele iniţiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici de persuasiune care distorsionează intenţionat adevărul, lăsând însă impresia libertăţii de gândire şi de decizie. Spre deosebire de influenţa de tipul convingerii raţionale, prin manipulare nu se urmăreşte înţelegerea mai corectă şi mai profundă a situaţiei, ci inocularea unei inţelegeri convenabile, recurgându-se atât la inducerea în eroare cu argumente falsificate, cât şi la apelul la palierele non-raţionale. Intenţiile reale ale celui care transmite mesajul rămân insesizabile primitorului acestuia''. Diversificarea permanentă a surselor de concepere şi difuzare de mesaje a condus la o practică manipulativă care are la bază coduri precise, dar identificabile numai de ''profesionişti'' şi total inaccesibile celor neiniţiaţi în acest domeniu. Unul din scopurile fundamentale ale comunicării este de a convinge receptorul (receptorii) mesajului de o anumită opinie şi de a-i întări sau de a-i modifica în acest fel atitudinile. Dacă un emiţător doreşte să schimbe o atitudine altei persoane, el va trebui să identifice factorii procesului de comunicare care pot produce această schimbare. Mesajul care işi propune să provoace o schimbare de atitudine la receptor se numeşte mesaj persuasiv.

Manipularea mai poartă şi numele de ‚violenţă simbolică’. Nu suntem bătuţi, bruscaţi, forţaţi să credem sau să facem ceva. Cunoscându-ni-se felul de a fi, specificul vârstei sau alte particularităţi, putem fi determinaţi să credem ceea ce o persoană sau un grup de persoane și-a propus să ne facă să credem. Dacă am fi întrebaţi cine ne-a influenţat, am răspunde cu mândrie că nimeni. Pe asta mizează şi cei care ne manipulează. Pe hotărârea noastră de a nu ne lăsa „duşi de nas”, de a crede ceea ce vrem noi să credem. Din nefericire însă, în manipulare suntem aduşi în situaţia de a vrea ceea ce au hotărât alţii că trebuie, astfel încât ei să-şi atingă scopurile.