Școli de management

In ciuda istoriei sale scurte, in cadrul managementului s-au conturat mai multe scoli.

Una din primele clasificari a scolilor de management a efectuat-o in 1969 Hans Schollhamer. In lucrarea sa The Comparative Management Theory Jungle delimiteaza patru scoli :

- scoala socio-economica, ce pune accent pe rolul critic al conducerii pentru cresterea economica;

- scoala ecologica, ce accentueaza influenta factorilor de mediu asupra managementului intr-o viziune transnationala;

- scoala comparatista sau behaviorista, ce se concentreaza asupra comportamentului conducatorilor in cadrul diferitelor activitati, zone, tari sau culturi;

- scoala eclectic-empirica, alcatuita din diverse abordari de management care nu prezinta caracterisici comune, dar cuprind elemente rezultate mai ales din investigatiile de teren ce au servit unor interesante teoretizari si ipoteze de cercetare stiintifica,

Ulterior, Edwin Miller propune o alta tipologie a scolilor de management, care, desi preia unele din elementele abordate de Hans Schollhamer, introduce o serie de aspecte noi. Asfel, potrivit acestui binecunoscut specialist, exista trei orientari de conducere comparata :

- orientarea dezvoltarii economice si a mediului, ce reprezinta, de fapt, o combinare a primelor doua scoli delimitate de Schollamer;

- orientarea comportista, ce pune accent pe explicarea structurilor comportamentale dintre indivizi si grupuri in diferite intreprinderi, entitati culturale si nationale;

- orientarea contingency, care se axeaza asupra relatiei dintre intreprindere, management si mediul sau.

Cea mai recenta tipologie a scolilor de management, frecvent cotata de lucrarile de specialitate, apartine lui Raghu Nath. Pe baza unei abordari proprii mai vechi, imbogatite si dezvoltate cu o serie de elemente inedite, acest profesor de la Universitatea din Pitsburg delimiteaza cinci scoli de management :

1. Scoala dezvoltarii economice;

2. Scoala mediului;

3. Scoala comportista sau behaviorista;

4. Scoala sistemelor deschise;

5. Scoala rolului principal al culturii in management.

1. Scoala dezvoltarii economice

Primele studii teoretice si investigatii empirice de management realizate in deceniul 1950-1960 se inscriu in aceasta scoala care, in deceniile urmatoare, isi continua sau chiar amplifica existenta. Dintre numerosii specialisti cu contributii majore la constitiurea sa mentionam pe Frederick Harbinson si Charles Myers.

Din examinarea lucrarilor ce se inscriu in perimetrul acestei scoli se desprind care sunt principalele sale limite:

- tratarea unilaterala a managementului, aproape in exclusivitate prin prisma factorilor economici;

- neglijarea aproape totala a managementului la nivelul firmei, care este esential pentru dezvoltarea economica a fiecarei natiuni;

- aplicabilitatea relativ redusa a cunostintelor de management, generata in buna masura de ocolirea aspectelor microsociale.

Pe langa aceste limite scoala economica prezinta doua contributii sau merite deosebite. Prima se refera la aportul determinant la constituirea acestei noi stiinte si, concomitent, domeniu al practicii sociale care este managementul, al carui rol se amplifica pe masura dezvoltarii societatii, a adancirii diviziunii internationale a muncii si a cresterii interdependentelor dintre state, economii nationale, zone geografice etc.

Studiile si cercetarile de teren prin care s-a manifestat aceasta scoala au dat un nou impuls dezvoltarii managementului in general, mai ales in ceea ce priveste finalitatea economica a abordarilor sale, esentiala pentru dezvoltarea societatii omenesti.

2. Scoala mediului sau environmentalista

Elaboratele teoretice si abordarile pragmatice specifice acestei scoli s-au facut remarcate in deceniul 1960-1970. O contibutie deosebita la constituirea si dezvoltarea scolii mediului au avut Richard Farmer si Barry Richman prin lucrarea lor Comparative Management and Economic Progress.

Dintre caracteristicile majore ale acestei scoli mentionam conceptualizarea mediului ca un cadru de analiza a fenomenelor managementului.

Scoala mediului are ca limite principale supraaccentuarea rolului factorilor externi managementului, conferindu-i acestuia frecvent o pozitie pasiva, predominant de receptare a influentelor acestora, ceea ce evident ca nu corespunde realitatii.

In ciuda acestor limite, abordarea mediului ofera un cadru de analiza a fenomenelor de management international mult mai cuprinzator decat cel asigurat de precedenta scoala.

3. Scoala comportista sau behaviorista

Conturata cu cativa ani mai tarziu decat precedenta  perioada 1965-1975  scoala comportista marcheaza un pas inainte, desi orientat oarecum unilateral, al managementului.

Prin numerosii sai reprezentanti de prestigiu  M. Davis, D. Narain, Ghisseli, M. Porter s.a  reuseste sa aduca in prim-planul preocuparilor variabilele comportamentale, denumite adesea si culturale.Dintre acestea mentionam atitudinile, credintele, sistemele de valori, comportamentale etc. Prin intermediul lor se face trecerea de la abordarea macrosociala, definitorie pentru primele doua scoli, la cea microsociala.

Specific scolii comportiste este axarea asupra interdependentelor fenomenelor de management din diferite tari cu variabilele enuntate la nivel de organizatii, grupuri sau categorii de personal.

Potrivit analizei globale facute acestei scoli de catre Raghu Nath principalele categorii de probleme avute in vedere sunt :