Sisteme Informatice de Tip ERP

1. Introducere

Activitatea economică reprezintă procesul complex ce reflectă ansamblul comportamentelor oamenilor, a reacţiilor şi a deciziilor lor variate, referitoare la atragerea şi la utilizarea resurselor economice în vederea producerii, circulaţiei şi consumului de bunuri, în funcţie de nevoile şi interesele economice.

Activitatea economică este forma fundamentală a activităţii umane, prin care se făuresc condiţiile materiale necesare desfăşurării altor activităţi precum şi bazele structurii sociale.

Viaţa economică este un sistem de activităţi ale tuturor agenţilor economici. Activitatea economică trebuie să fie caracterizată prin eficienţă şi raţionalitate.

Principiul urmărit în activitatea economică este de maximizare a efectelor utile şi de minimizare a consumului de resurse şi de efort. Raţionalitatea vizează, de asemenea, maximizarea satisfacerii nevoilor umane. Activitatea eco¬nomică ra¬ţi¬o¬na¬lă şi eficientă se caracterizează prin subordonarea ei faţă de nevoile umane în con¬tinuă creştere şi di¬ver¬si¬fi¬care.

Elementele care definesc circuitul economic sunt:

- activităţile economice;

- subiecţii economici;

- tranzacţiile;

- obiectul acestora.

Termenul de „agent economic” este folosit în literatura economică sinonim cu termenul de „su¬biect e¬co¬no¬mic” având sensul de participant la viaţa economică. Pentru caracterizarea fluxului economic agenţii economici pot fi grupaţi după mai multe criterii:

1. Criteriul de ramură (pe tipuri de activităţi) - pune în evidenţă relaţiile de ordin teh¬ni¬co economic în producţie şi de echilibrare a resurselor. Acest criteriu stă la baza elaborării ba¬lan¬ţe¬lor folosite în e¬vi¬den¬ţi¬e¬rea şi analiza fluxurilor între ramuri sau în cadrul ramurilor.

2. Criteriul instituţional care vizează cunoaşterea comportamentului agenţilor eco¬no¬mici. Potrivit a¬cestui criteriu avem următorii agenţi:

- întreprinderile sau firmele nefinanciare;

- gospodăriile sau menajele;

- instituţiile financiare şi de credit;

- societăţile de asigurări;

- străinătatea

- administraţiile: - publice

- private;

Întreprinderile sau firmele cuprind toate unităţile instituţionale a căror funcţie constă din pro¬du¬cerea şi vânzarea de bunuri comerciale şi servicii nefinanciare destinate pieţei. Ele alcătuiesc sec¬to¬rul productiv al e¬conomiei. Veniturile lor provin din vânzarea producţiei iar scopul activităţii îl con¬stituie obţinerea de profit. Din acest motiv formează aşa numitul sector al afacerilor sau “business”. Caracteristici:

- sunt principalele producătoare de bunuri şi servicii;

- deciziile lor urmăresc maximizarea profitului;

- sunt principalele cumpărătoare şi consumatoare de factori de

producţie.

Gospodăriile sau menajele reprezintă agentul economic care exprimă ca¬li¬ta¬tea de con¬sumatori de bunuri personale. Ele realizând venituri, le folosesc pentru a cum¬păra bunurile de ca¬re au nevoie. Sursa ve¬niturilor este din salarii, titluri de proprietate sau rente. Din acest punct de ve¬dere gospodăriile se prezintă în funcţie de activitatea şefului de fa¬milie, adică se împart în categorii socio-pro¬¬fe¬si¬onale (salariaţi, liberi profesionişti, proprietari de va¬lori mobiliare sau imobiliare, proprietari funciari, mici în¬tre¬prin¬zători, manageri, pensionari, etc.). Caracteristici:

- gospodăria este principala consumatoare de bunuri şi servicii, fiind cea mai importantă unitate de de¬cizie în domeniul cererii;

- deciziile ei urmăresc maximul de satisfacere a nevoilor prin folosirea de bunuri şi servicii;

- este principala proprietară de factori de producţie, decizând cui să vândă serviciile lor.

Instituţiile de credit sunt acele unităţi publice, pri¬va¬te sau mix¬te a că¬ror funcţie principală constă din a fi intermediari financiari între cei¬lalţi agenţi eco¬no¬mici. Aceste u¬ni¬tăţi colectează şi redistribuie disponibilităţile fi¬nan¬ci¬a¬re. Din această grupă fac par¬te toate băncile. Resursele lor provin din angajamente contractate (de¬po¬zite la vedere sau la termen, obli¬ga¬ţi¬uni) din dobânzi.

Societăţile de asigurări realizează despăgubiri în cazuri de risc, în schimbul unor prime de asigurare.

Administraţiile publice exprimă denumirea generică pentru oficialităţile publice la ni¬vel na¬ţional şi local. Ele au în principal funcţia de redistribuire a ve¬ni¬tului efectuând ser¬vicii non¬mar¬fa¬re: a¬sigurarea se¬cu¬rităţii, în¬văţământului public, jus¬tiţiei, infrastructurii rutiere, portuare. Sursa ve¬ni¬turilor este din văr¬să¬min¬te obligatorii efectuate de unităţile care aparţin altor sectoare.

Administraţiile private reprezintă acel agent economic care grupează organizaţiile pri¬va¬te fă¬ră scop lucrativ - asociaţii, fundaţii, organizaţii, având ca funcţie prestarea de servicii non¬mar¬fare pentru a¬nu¬mi¬te colectivităţi specifice. Resursele lor financiare provin din contribuţii vo¬lun¬tare, cotizaţii, venituri pe pro¬¬¬prietăţi, sponsorizări.