Sisteme, Metode și Tehnici de Management

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Management
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 11 în total
Cuvinte : 1355
Mărime: 17.66KB (arhivat)
Publicat de: Dorli Pop
Puncte necesare: 7
Universitatea Romano-Americana, Facultatea Economia Turismului Intern si International

Extras din referat

Definirea conceptelor

Metoda de management: acea modalitate managerială ale

cărei faze şi componente sunt precis conturate şi riguros

structurate într-un ansamblu funcţional ce facilitează exercitarea

unor componente ale procesului managerial cu implicaţii asupra

conţinutului şi eficacităţii muncii unuia sau mai multor

manageri.

Sistemul de management: ansamblul coerent de elemente,

principii, reguli, metode, proceduri decizionale, organizatorice,

informaţionale – prin intermediul cărora se asigură modelarea şi

exercitarea într-o manieră specifică a totalităţii sau a celei mai

mari părţi a funcţiilor procesului de management pentru firmă

în ansamblu, în vederea sporirii profitabilităţii economice.

Sisteme şi metode generale de management: vizează

ansamblul proceselor şi relaţiilor manageriale din cadrul firmei

sau o mare parte a acestora, având o influenţă adesea decisivă

asupra funcţionalităţii şi eficacităţii managementului.

I. Sisteme şi metode generale de management

1) Managementul prin obiective: sistem de management bazat

pe determinarea riguroasă a obiectivelor până la nivelul

executanţilor,

care participă nemijlocit la stabilirea lor şi pe corelarea strânsă a

recompenselor şi, respectiv, a sancţiunilor cu nivelul realizării

obiectivelor prestabilite.

Are o structură complexă, alcătuită din şase componente:

• sistemul de obiective – cuprinde obiective fundamentale;

• programele de acţiuni – se întocmesc pentru fiecare subdiviziune organizatorică principală;

• repertoarele de metode;

• calendarele de termene;

• bugetele – elaborate pentru fiecare subdiviziune organizatorică constituită ca un centru de venituri şi cheltuieli şi pentru firmă în ansamblu;

• instrucţiunile – de urmat în implementarea elementelor precedente;

Metode şi tehnici manageriale utilizate în managementul prin

• obiective:

• diagnosticarea;

• delegarea;

• şedinţa;

• tabloul de bord;

Preview document

Sisteme, Metode și Tehnici de Management - Pagina 1
Sisteme, Metode și Tehnici de Management - Pagina 2
Sisteme, Metode și Tehnici de Management - Pagina 3
Sisteme, Metode și Tehnici de Management - Pagina 4
Sisteme, Metode și Tehnici de Management - Pagina 5
Sisteme, Metode și Tehnici de Management - Pagina 6
Sisteme, Metode și Tehnici de Management - Pagina 7
Sisteme, Metode și Tehnici de Management - Pagina 8
Sisteme, Metode și Tehnici de Management - Pagina 9
Sisteme, Metode și Tehnici de Management - Pagina 10

Conținut arhivă zip

  • Sisteme, Metode si Tehnici de Management.doc

Alții au mai descărcat și

Tehnici și Metode în Management

Creativitatea – notiune si teorii asupra acesteia Creativitatea este fara indoiala dimensiunea fundamentala a spiritului uman. In conceptia cea...

Aspecte practice privind auditul calității

3.4. Metodologia auditului sistemelor calitatii Standardul international ISO 10011 stabileste principiile, criteriile, practicile de baza si...

Sisteme și Metode Generale de Management

SISTEME ŞI METODE GENERALE DE MANAGEMENT Exercitându-şi funcţiile sale, conducerea se confruntă cu o gamă largă de probleme – identificarea...

Metode și tehnici manageriale

STUDIU ASUPRA METODELOR SI TEHNICILOR MANAGERIALE UTILIZATE IN CADRUL S.C. GRF S.A. Metoda de management este acea modalitate managerială ale...

Sisteme și Metode Generale de Management

Sisteme si metode generale de management Acestea vizeaza ansamblul proceselor si relatiilor manageriale din cadrul firmei sau o parte...

Mediul și firma

Mediul extern al firmei poate fi impartit in doua mari segmente: - mediul general sau mega-mediul - mediul specific(mediul sarcina);...

Metode de Management

În sens general, metodele şi tehnicile de management reprezintă căile folosite de către manageri pentru rezolvarea problemelor care decurg din...

Sicomed - History and Development

WHO and HOW MADE IT POSSIBLE? In order to get where Sicomed has got one has to be very talented, very intelligent an also very patient. The...

Te-ar putea interesa și

Metode și Tehnici Moderne de Management

INTRODUCERE Domeniul managementului se intersectează cu un mare număr de discipline: ştiinţe sociale, logică, filozofie, matematică, tehnologie...

Managementul prin Obiective

INTRODUCERE Atât din punct de vedere teoretic cât şi din punct de vedere pragmatic, managementul reprezintă azi unul dintre domeniile aflate...

Indicatori fiabilitate și mentenanță

Histograme Graficul reprezina valoarea maxima a coeficientului de pb din pulberi in suspensie pe o scara de la 0 la 8.Graficul ne arata cum urca...

Reoganizarea unei firme de distribuție, implementând managementul pe produs - SC Lamina and Co SRL

CAPITOLUL I INTRODUCERE IN MARKETING 1.2. Evoluţia şi definirea marektingului Viaţa omului ca şi altor vieţuitoare, se bazează pe un schimb...

Traiectorii de succes în strategia firmei IOR SA prin aplicarea managementului schimbării

INTRODUCERE Schimbarea este termenul care în momentul de faţă penetrează toate sferele activităţilor economico-sociale făcând obiectul de bază al...

Studiu privind Modalitățile de Perfecționare a Managementului

INTRODUCERE Actualitatea temei. Lucrarea de faţă face parte din încercările de a înţelege schimbările produse în domeniul atât de fascinant al...

Sisteme, Metode și Tehnici de Management - SC UM Sadu SA

CAPITOLUL I SISTEME, METODE SI TEHNICI DE MANAGEMENT SISTEME SI METODE GENERALE DE MANAGEMENT Sistemul de management reprezinta un ansamblu de...

Studiu privind Strategia de Restructurare

INTRODUCERE Schimbarea este termenul care în momentul de faţă penetrează toate sferele activităţilor economico-sociale făcând obiectul de bază al...

Ai nevoie de altceva?