Structura organizatorică - hotel

Concepută pentru a oferi forma concretă de desfăşurare a funcţiunilor şi activităţilor organizaţiei, structura organizatorică este caracterizată în primul rând prin caracterul ei concret. Structura vizibilă, formală a organizaţiei constă în oameni aflaţi pe posturi, posturi grupate în servicii şi birouri plasate într-o verticală a ierarhiilor sau o orizontală a cooperării.

Structura organizatorică se defineşte ca ansamblul persoanelor, al subdiviziunilor organizatorice şi al relaţiilor dintre acestea astfel constituite şi reglementate, încât să asigure premisele organizatorice necesare obţinerii obiectivelor stabilite.

În ansamblul ei structura organizatorică prezintă două mari părţi:

- Structura de conducere sau funcţională, care reuneşte ansamblul persoanelor, compartimentelor şi relaţiile dintre ele, astfel constituite şi ordonate, încât să asigure condiţiile economice, tehnice şi de control cerute de desfăşurarea integrală a proceselor manageriale şi de execuţie.

- Structura de producţie sau operaţională, care este alcătuită din ansamblul persoanelor, compartimentelor sau relaţiilor organizatorice prin care se asigură realizarea directă a produselor şi/sau serviciilor care intră în obiectul de activitate al organizaţiei Ambele părţi ale structurii organizatorice sunt însă alcătuite din aceleaşi categorii de componente primare.

Definite de la simplu la complex, aceste componente sunt:

- postul

- funcţia

- compartimentul

- relaţiile organizatorice

- ponderea ierarhică şi nivelul ierarhic.

Postul este alcătuit din ansamblul obiectivelor, sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor desemnate pe anumite perioade fiecărei persoane din organizaţie.

Proiectarea conţinutului postului se confruntă cu necesitatea asigurării unui echilibru permanent, dar dinamic, între obiectivele individuale ce revin titularului, pe de o parte şi sarcini, competenţe şi responsabilităţi, pa de altă parte. Importanţa şi complexitatea obiectivelor trebuie să găsească acoperire în sfera de cuprindere a autorităţii şi responsabilităţii, în delimitarea şi exprimarea clară a sarcinilor conferite executanţilor.

Funcţia constituie factorul de generalizare al unor posturi asemănătoare din punct de vedere al ariei de cuprindere a autorităţii şi responsabilităţii.

Analizate după natura competenţelor, responsabilităţilor şi sarcinilor, posturile şi respectiv funcţiile pot fi grupate în :

- posturi, respectiv funcţii de conducere caracterizate printr-o pondere ridicată a competenţelor, sarcinilor, şi responsabilităţilor ce implică exercitarea funcţiilor managementului şi adoptarea de decizii;

- posturi, respectiv funcţii de execuţie, în a căror componenţa se regăsesc sarcini, competenţe, responsabilităţi a căror desfăşurare implică transpunerea în viaţă a deciziilor emise de titularii posturilor de conducere.

Compartimentul este componenta rezultată din agregarea unor posturi cu conţinut similar şi/sau complementar şi se defineşte ca ansamblul persoanelor care desfăşoară activităţi omogene sau complementare în vederea realizării aceloraşi obiective derivate şi subordonate nemijlocit unui manager.

Modul în care contribuie diversele compartimente la realizarea obiectivelor derivate şi respectiv fundamentale ale întreprinderii le diferenţiază în operaţionale şi funcţionale.

Compartimentele operaţionale contribuie în mod direct la realizare obiectivelor derivate şi funcţionale ale întreprinderii, deoarece în cadrul lor fie că se obţin produse, servicii sau componente ale acestora, ce constituie de fapt obiectul de activitate, fie că se prestează o serie de servicii absolut necesare obţinerii produsului sau serviciului final. în cadru acestor compartimente se exercită cu prioritate o autoritate de natură ierarhică.

Relaţiile organizatorice sunt reprezentate de ansamblul legăturilor care se stabilesc între componentele structurii, instituite prin reglementări oficiale.

Nivelurile ierarhice se definesc ca ansamblul subdiviziunilor organiza¬torice plasate pe linii orizontale, la aceeaşi distanţă faţă de managementul de vârf al organizaţiei

Factorii de influenţă ai numărului de nivele ierarhice sunt:

- dimensiunea întreprinderii, diversitatea activităţii şi a atribuţiilor (factori cu influenţă direct proporţională)

- competenţa managerilor (factor cu influenţă invers proporţională)

Ponderea ierarhică reprezintă numărul de persoane, aflate în directa subordine a unui manager. Ponderea ierarhică constituie o modalitate de ordonare a posturilor şi funcţiilor în cadrul compartimentelor. Factorul cu cea mai vizibilă influenţă asupra dimensiunilor ei este numărul nivelelor ierarhice. Cu cât numărul nivelelor ierarhice creşte, cu atât ponderea ierarhică scade şi invers. Necesitatea dimensionării corecte a acestui element, prin care se ordonează componentele primare ale structurii organizatorice, a condus la apariţia şi utilizare noţiunii de „pondere ierarhică optimă".

Variante de structuri organizatorice:

1. Structura ierarhică a fost utilizată pentru prima dată în domeniul militar, constituind forma de organizare a legiunilor romane în domeniul industrial, structura ierarhică a fost propusă, experimentată şi folosită de către F. Taylor. Este o structură simplă, clară, directă cu un număr redus de compartimente, predominante fiind cele cu caracter operaţional. Esenţial pentru acest tip de structură este raptul că la orice nivel al conducerii un subordonat primeşte dispoziţii de la un singur şef în faţa căruia răspunde pentru întreaga sa activitate. Existenţa acestui mod de subordonare determină comunicaţii exclusiv verticale, de-a lungul liniilor ierarhice; comunicaţiile se realizează prin contacte directe între manageri şi executanţi.