Structuri organizatorice în managementul internațional

Strategii de organizare in managementul organizational

Atingerea scopurilor propuse si realizarea planurilor strategice elaborate de catre orice organizatie presupun desfasurarea unor activitati multiple, variate in timp si spatiu, interdependente si complementare. In functie de varietatea si complexitatea acestora, ele necesita un anumit grad de coordonare si de integritate. Acest lucru presupune realizarea unor structuri care sa delimiteze clar natura si extinderea relatiilor formale dintre componentele firmei, mai exact, o structura care sa lege diferitele sarcini, posturi si departamente ale companiei.

- Natura si functiile organizarii

- Structura organizatorica este modelul formal conceput de manageri pentru a asigura: diviziunea muncii si repartizarea sarcinilor formale catre indivizi si grupuri de persoane; definirea intinderii puterii de control a managerilor si a structurii de autoritate in firma; coordonarea tuturor activitatilor astfel incat organizatia sa functioneza ca un tot unitar.

- Departamentalizarea. Prin departament intelegem o componenta organizatorica a firmei (serviciu, compartiment, divizie, etc.) in limitele careia un manager are autoritatea privind realiarea unor activitati determinante.

Departamentalizarea se poate realiza pe baza mai multor criterii:

- departamentalizarea pe baza de divizii, grupeaza activitatile care au caracteristici similare in ceea ce priveste produsele, procesele de productie, clientii sau aria geografica de comercializare;

- departamentalizarea matriceala grupeaza angajatii pe departamente in in functie de criteriul functional si de cel divizionar, utilizate simultan;

- departamentalizarea de tip retea consta in esenta in separarea functiilor principale ale firmei in organiatii separate care sunt conectate electronic la sediul central al firmei.

- Delegarea autoritatii

Pentru delegarea autoritatii in cadrul firmei, conducerea acesteia trebuie sa procedeze la stabilirea, in cadrul structurii organizatorice, a liniei de comanda.

Stabilirea liniei de comanda impune respectarea a doua principii de baza:

unitatea de comanda si principiul scalaritatii.

Principiul unitatii de comanda se refera la faptul ca fiecare angajat trebuie saaiba relatii de raportare in fata unui singur sef.

Principiul scalaritatii presupune existenta unei linii verticale de comanda care porneste de la nivelul cel mai inalt si se opreste la ultimul nivel, de-a lungul careia se transmit autoritatile si responsabilitatile in cadrul organizatiei.

Autoritatea reprezinta o anumita putere legitimata de catre companie.

Descentralizarea presupune delegarea autoritatii catre cat mai multi subordonati in timp ce centralizarea presupune pastrarea autoritatii in mana a cat mai putini superiori.

Luarea deciziei de descentralizare a autoritatii tine de mai multi factori care trebuie luati in considerare in mod corelat.

Politica firmei - o politica unitara a companiei presupune o structura centralizata;

Abordarea culturala - unii manageri doresc sa impuna propriile idei si mod de conducere, pe care le considera cele mai bune;

Costul deciziilor - cu cat importanta unei decizii va fi mai mare, cu atat gradul de centralizare a acesteia va fi mai mare;

Marimea si strategia firmei - cu cat o firma este mai mare, numarul si locul in care trebuie luate deciziile este mai mare, iar coordonarea acestora este mai dificila;

Experienta si cultura corporatiei - de multe ori, un anumit grad de centralizare sau descentralizare este dat de modul in care s-a format ace companie;

Disponibilitatea managerilor - pentru a putea delega autoritatea managerii au nevoie de subordonati capabili;

Tehnicile de control - lipsa unor tehnici de control sau complexitatea si costul acestora vor face imposibila delegarea autoritatii catre un subordonat.

- Structuri formale si informale

Una din functiile organizarii o constituie realizarea legaturilor de comunicare in cadrul firmei. Pentru a se reusi atingerea obiectivelor atat informatiile cat si deciziile trebuie sa circule cat mai fluent, mai rapid si mai eficient. Din acest punct de vedere, al organizarii fluxurilor de comunicare, se disting doua tipuri de structuri: structura formala si structura informala.

Structura formala (sau institutionala) are la baza relatiile ierarhice stabilite in cadrul organizatiei, informatiile fiind transmise prin canalele ierarhice, atat pe orizontala cat si pe verticala. Realizarea comunicarii dupa reguli bine stabilite,

urmarind strict linia ierarhica, in majoritatea cazurilor are drept rezultat crearea unei structuri inflexibile care poate genera dezavantaje majore, in special in cazul strucurilor centralizate.

Structura informala se creeaza si exista simultan cu structura formala in cadrul oricarei firme. Structura informala are la baza relatiile persoanelor, stabilite in afara relatiilor de serviciu intre angajatii companiei. In mod obisnuit, spre deosebire de relatiile formale, relatiile informale nu se stabilesc in scopul atingerii unor obiective ale firmei. Relatiile informale intre angajati pot aparea datorita descoperirii unor pasiuni comune sau, pur si simplu in urma unor intalniri intamplatoare care pot deveni baza unor relatii permanente.

- Factori determinanti ai structurilor organizatorice

In cazul unei firme cu activitate internationala modul in care se configureaza structura organizatorica este influentat de un ansamblu de factori atat din afara firmei (factori de mediu), cat si factori din interiorul acesteia (factori corporationali).