Dobânda

1.1. Definiţia dobânzii. Rata dobânzii

Dobânda reprezintă o altă formă pe care o poate îmbrăca venitul net. Existenţa dobânzii este legată de capitalul de împrumut.

În literatura economică de specialitate dobânzii i se dau diferite definiţii. Iată câteva:

- recompensă a spiritului de economie;

- plată a serviciilor pentru capitalul împrumutat;

- preţul unor sume de bani împrumutate în scop de afaceri;

- sumă de bani pe care creditorul o primeşte în schimbul banilor (capitalului) dat cu împrumut;

- sumă de bani plătită de către debitor creditorului pentru folosirea capitalului împrumutat, ca factor de producţie sau în alte scopuri;

- preţul la care se vinde sau se cumpără capitalul de împrumut pe piaţa capitalurilor, constituind o recompensă pentru riscul pe care şi-l asumă creditorul pentru cedarea temporară a capitalului său.

În prezent, s-a conturat şi se confruntă două optici cu privire la dobândă: una restrânsă, şi alta lărgită.

Dobânda în sens restrâns (sensul iniţial) constă din acel excedent ce revine proprietarului capitalului dat cu împrumut, din remuneraţia capitalului împrumutat ca răsplată pentru cedarea dreptului de folosinţă a numerarului pe un timp determinat.

Dobânda este deci venitul adus celui care dă cu împrumut (creditorul) încasat de la cel ce ia un împrumut (debitorul) şi plătit de acesta din urmă pentru achiziţionarea utilităţii unei sume de bani pe o perioadă determinată.

Dobânda în sens larg este surplusul ce revine proprietarului oricărui capital utilizat în condiţii normale: “Dobânda este preţul specific plătit pentru a treia mare categorie de factori de producţie - capitalul”.

Cele două sensuri au doar semnificaţie istorică, adică ele exprimă aspecte specifice ale evoluţiei creditului şi teoriei dobânzii. Astăzi doar conceptul de dobândă în sens larg este operaţional. Aceasta deoarece, mai întâi, agentul economic nu face distincţie între capitalul propriu şi cel împrumutat când se pune problema folosirii serviciilor acestora.

Formele dobânzii în sens larg sunt următoarele:

- dobânda pe piaţa monetară - care se aplică împrumuturilor pe termen scurt, împrumuturi contractate între bănci, respectiv între băncile comerciale şi banca de emisiune;

- dobânda bancară de bază, care se practică pentru remunerarea certificatelor de depozit sau pentru bunurile de trezorerie;

- dobânda aplicată întreprinderilor de către bănci şi alte instituţii financiare; ea constă din dobânda bancară de bază la care se adaugă un agio, plusul respectiv fiind stabilit în funcţie de tipul de credit şi de situaţia economică a debitorului;

- dobânda percepută la operaţiunile de scontare a efectelor de comerţ, numită şi taxă de scont comercială; dobânda încasată/plătită pentru operaţiunile de rescontare - taxa de scont oficială (taxă de rescont);

- dobânzi corelate ca mărime pentru << remunerarea >> diferitelor forme de plasament pe termen scurt şi mediu, dobânzi pentru depozitele la vedere şi la termen constituite la bănci, la casele de economii;

- dobânzi pe piaţa obligaţiunilor, tipice pentru plasamentele pe termen lung;

- dividendul sau alte forme de remunerare procentuală pentru acţiunile deţinute la societăţile pe acţiuni.

Ratele dobânzii la aceste operaţiuni diferă în funcţie de numeroşi factori generali şi conjuncturali. De fiecare dată, acestea se extind între cele două marje posibile: cea minimă şi cea maximă.

Dobânda simplă constă în suma încasată pentru închirierea serviciului adus de un capital în condiţiile în care dobânda nu se capitalizează, este foarte rar folosită (Ds = C * d * n).

Dobânda compusă - suma respectivă presupune capitalizarea dobânzii, ceea ce înseamnă că se calculează dobândă la dobândă

(Dc = Sn - C; Sn = C(1 +d)n); Sn reprezintă suma ce revine proprietarului după n ani.

Dobânda este un venit contractual şi forfetar, aceasta este considerată brută. Dacă însă din această mărime se scade o primă de risc de insolvabilitate a debitorului şi cheltuielile de gestiune ale creditorului (ale băncii), ceea ce rămâne se numeşte dobândă pură sau netă.