Analiza discursului de inaugurare a președintelui Statelor Unite ale Americii, Barak Obama

Situaţia de comunicare pe care urmărim să o analizăm se plasează în contextul ceremoniei de inaugurare al celui de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, care a avut loc pe data de 20 Ianuarie 2009 în Washington DC. Prin această inaugurare, care deţine recordul de audienţă faţă de celelalte ceremonii susţinute anterior la Casa Albă, Barak Obama devine primul preşedinte afro-american dar şi primul preşedinte născut în Hawaii al Statelor Unite ale Americii. Tema celei de-a 56 a inaugurare a fost “O nouă naştere a libertăţii”, comemorând cei 200 de ani de la naşterea lui Abraham Lincoln.

E necesară aducerea în discuţie a contextului economic pe fondul cărui se desfăşoară discursul politic. Astfel, la acel moment, pronosticurile privind evoluţia economiei mondiale în anul 2009 stipulează că Statele Unite ale Americii se confrunta cu una din cele mai grave recesiuni economice, Europa era ameninţată cu cel mai serios declin economic din ultimii 20 de ani, Japonia - din ultimii 10 ani cât despre Irlanda, Italia si Germania, acestea intraseră deja oficial în perioada de recesiune şi se astepta ca ele să fie urmate de alte economii ale UE. Recesiunea în care a intrat SUA în decembrie 2007 s-ar putea dovedi cea mai profundă din intreaga perioadă postbelică, în 2009 economia americană putând înregistra o scădere de 1,8% sau, în cel mai fericit caz, o creştere 0.

Barak Obama este considerat un maestru al oratoriei, discursurile sale, bogate în figuri retorice, referiri istorice şi sugestii ale valorilor perene, fiind cele care au impresionat audienţa şi i-au asigurat un loc la Casa Albă. Discursul supus analizei reflectă capacitatea sa de analiză şi sinteză prin soluţiile propuse privind situaţia actuală a SUA, flexibilitatea gândirii făcând deseori referire la diversitatea culturală specifică poporului american, sensibilitatea faţă de probleme prin exprimarea dorinţei de restabilire a armoniei pe plan naţional şi internaţional.

Barak Obama, pe parcursrul campaniei sale electorale, s-a înfăţişat publicului larg, prin fotografiile publicate, în trei ipostaze: cea de om charismatic, relaxat, cu un oarecare simţ al umorului, cea de om competent, ferm pe deciziile sale şi cea a omului gânditor, care priveşte cu speranţă spre viitor (imaginile sunt inlustrate în Anexa 1). Motivaţia nu poate să derive decât din faptul că creşterea credibilităţii se produce, în general, prin prisma celor trei criterii deja anunţate: competenţă, caracter şi charismă . În vederea susţinerii discursului de inaugurare, Obama a adoptat o atitudine fermă, decisivă, în consens cu tonalitatea şi specificul mesajului şi cu funcţia de şef al statului pe care şi-o asumă în contextul situaţiei politico-economice actuale.

Publicul căruia se adresează se constituie, în primul rănd, din poporul american, cel secundar fiind stabilit la nivel global. În mod evident, discursul se adresează persoanelor interesate de viaţa politică a lumii, drept pentru care putem considera că grupul secundar se constituie din persoane care au ca trăsături definitorii comune: un nivel mediu de educaţie şi un venit mediu sau sub-mediu. În ceea ce priveşte, grupul principal, trăsăturile caracteristice care îi uneşte sunt dificil de identificat, singurul numitor comun fiind votul acordat. Cu toate acestea, putem deduce o anumite deschidere şi flexibilitate în gândire, un anumit comportament moral care vizează eliminarea inegalităţilor derivate din problema rasismului. Barak Obama orientează discursul către poporul american căruia i se adresează în mod direct, însă pe alocuri se adresează direct şi populaţiei mondiale.

Speranţele şi entuziasmul audienţei prezente în mod fizic la situaţia de comunicare au influenţat în mod decisiv succesul discursului şi asta pentru că, în principiu, emitentul a formulat construcţia discursivă pe fondul experientei practice şi cognitive a publicului său.

Scopul, de ordin ideologic, reflectat într-un discurs care îmbină limbajul dentotativ cu cel conotativ, pragmatismul cu speranţa, îşi atinge finalitatea şi reuşeşte o persuadare deplină a publicului larg.