Efectul Ancorării

Abstract

Prin acest studiu, ne am propus, pornind de la o serie de studii anterioare, să observăm în ce măsură efectul ancorării, afectează sau influențează raționamentul oamenilor, în identificarea și oferirea unor date reale, solicitate. Pentru testarea acestui efect al ancorelor asupra judecății umane, au fost concepute două chestionare.

La studiu a participat un total de 56 de subiecți. datele statistice au confirmat ipoteza conform căreia ancorarea, oferită ca informaţie neutră în interiorul unei întrebări cu conţinut nefamiliar subiectului, va deveni punct de reper pentru răspunsul acestuia, transformându-se astfel din informaţie neutra în sursă de eroare.

Fundamentare teoretică

Un mod în care se pot face raţionamente în condiţii de incertitudine este ancorarea de o informaţie care apare la un moment dat în minte şi ajustarea până când se ajunge la un rezultat plauzibil. Această euristică a ancorării şi ajustării este responsabilă de multe dintre raţionamentele intuitive, ajustarea insuficientă fiind invocată adesea ca explicaţie pentru bias-urile de raţionament (Epley, Gilovich, 2006).

Decizia este sistematic influenţată de o abordare întâmplătoare şi lipsită de informaţie. S-a demonstrat că ancorele afectează o largă gamă de raţionamente, inclusiv răspunsuri la întrebări de cunoştinţe, evaluări monetare, estimarea riscului şi incertitudinii, inferenţe statistice, aprecierea autoeficacităţii, deciderea preferinţelor privind partenerul, predicţii privind performanţele viitoare, dar cauzele care stau la baza ancorării au fost explorate doar mult mai târziu. Efectul de ancoră se bazează pe creşterea disponibilităţii şi construirea trăsăturilor pe care ancora şi ţinta le au în comun şi reducerea disponibilităţii trăsăturilor ţintei care diferă de cele ale ancorei. Luarea în consideraţie mai ales a trăsăturilor diferite faţă de ale ancorei duce la reducerea efectului de ancorare, în timp ce considerarea mai atentă a trăsăturilor similare nu are afect (Chapman,şi Johnson, 1999).

Numeroase activităţi cotidiene solicită raţionamente numerice şi care pot fi supuse efectului de ancorare chiar dacă subiecţii acestui efect nu îl recunosc. O situaţie de acest fel este modul în care profesorii dau note este influenţată de notele anterioare, deşi profesorii susţin că unicul criteriu de evaluare este calitatea performanţei curente, fără să fie legată de performanţele trecute, aşa cum relevă un studiu întrprins în 1990 (Caverni şi Pris).

În numeroase experimente tristeţea a fost asociată cu o gândire mai atentă şi mai orientată pe detalii decât fericirea, ceea ce duce la scăderea bias-urilor de raţionament determinate de încrederea în stereotipuri şi alte euristici decizionale simple. Cercetări recente au arătat că starea de tristeţe mai predispune în mai mare măsură la bias-ul de ancorare decât starea opusă sau neutră (Bodenhausen, G., Gabriel, S., Lineberger, M. (2000).

Unele experimente au indicat diferenţe ale efectului pe care îl au anumite ancore care, în ciuda echivalenţei lor semantice (de exemplu 2400 m, faţă de 2,4 km), ancora cu o valoarea absolută mai mare induce o creştere a estimarii numerice (Wong şi Kwong, 2000)

Anumite studii au cercetat relaţiile între procesele de raţionament şi actiune, examinând atât impactul euristicii de ancorare şi ajustare asupra capacităţii performării raţionamentelor cât şi impactul acestor judecăţi privind autoeficacitatea asupra comportamentului, concluzia fiind că bias-urile de ancorare afectează în mare măsură judecăţile privind autoeficacitatea - expunerea la ancore înalte duce la aprecieri ridicate ale propriilor capacităţi, iar expunerea la ancorele joase la aprecieri modeste (Cervone, Peake, 1986).

Ancorarea şi ajustarea reprezintă una dintre cele trei euristici descrise de Tversky şi Kahneman în 1974 in în articolul devenit clasic, care descire, de asemenea, reprezentativitatea şi disponibilitatea. Ca şi celelalte euristici, ancorarea poate fi un mod util de a face raţionamente, dar poate şi contribui la răspunsuri biasate. Cercetările arată că oamenii folosesc strategia de ancorare şi ajustare pentru a rezolva o varietate de probleme de estimare. De exemplu, Tversky (1997) a presupus că în judecarea probabilităţii unor evenimente disjunctive oamenii se ancorează pe probabilitatea unuia dintre evenimente şi ajustează ţinând cont de celălalt eveniment. În mod similar, Kruger (1999) sugera că pentru a răspunde la întrebări de tipul “cum apreciaţi abilitatatea dvs. de a conduce în comparaţie cu cea a colegilor?” oamenii iau drept ancoră propria lor abilitate şi apoi ajustează pentru abilităţile colegilor. Griffin and Tversky (1992) susţineau că în formularea judecăţilor de încredere oamenii folosesc drept ancore posibilităţile extreme ale dovezilor identificate şi apoi ajustează pentru a face credibile aceste variante posibile. În toate aceste situaţii ajustarea este adesea insuficientă, ceea ce duce la răspunsuri biasate.

Numerele informative pot fi ancore. Când ancorele sunt informative informaţia capătă mai multă greutate. De exemplu, Kahneman şi Tversky (1974) au folosit o problemă de multiplicare şi punerea în contrastant a estimării aceluiaşi rezultat: 8x7x6x5x4x3x2x1 şi 1x2x3x4x5x6x7x8. În acest exemplu disparitatea celor două estimări depinde de ordinea prezentării cifrelor, , ancora devine prima cifră din şir şi are cea mai mare importanţă în estimarea rezultatului final. Folosirea unei informaţii cu sens determină apariţia unor întrebări privind importanţa ordinii de prezentare a informaţiei şi diferenţele generate de prezentarea secvenţială sai simultană. De aceea ne vom concentra pe situaţii în care ancorele sunt irelevante pentru sarcină. Deşi numerel sunt irelevante ne aşteptăm să aibă impact asupra răspunsurilor subiecţilor.