Natura psihicului uman

Fenomenele psihice sunt in prezent considerate cele mai complexe fenomene din universul cunoscut, fiind foarte diferite toate celelalte fenomene. Psihicul uman a fost si inca este un subiect foarte controversat nu doar in psihologie, ci si in filozofie, mitologie, religie si stiinta, de unde rezulta caracterul sau interdisciplinar.

Filozofii si psihologii inca au pareri diferite in legatura cu natura psihicului uman. Unii il considera materie, altii o entitate, care este posibil sa isi aiba baza in creier dar este foarta distincta de acesta si are o existenta autonoma. Acest punct de vedere deriva de la Platon, si a fost preluat si de religia crestina. In forma sa extrema, se imbina cu conceptele teologice care afirma ca mintea este in totalitate independenta de corp, de fapt o manifestare a spiritului, care va supravietui mortii corpului si se va intoarce la Dumnezeu, creatorul sau.

Altii sprijina conceptul functionalist, care deriva de la Aristotel, care afirma ca psihicul este un termen de conveninenta pentru o varietate de functii psihice care au putin in comun, cu exceptia faptului ca oamenii sunt constienti de existenta lor. Functionalistii considera ca atributele pe care le numim noi psihic sunt strans legate de functiile creierului si nu o existenta autonoma in afara creierului si nici nu pot supravietui dupa moarte. Din acest punct de vedere, psihicul este o manifestare subiectiva a constiintei :abilitatea creierului de a fi constient de propria lui existenta. Deci conceptul de psihic este un mijloc prin care creierul constient isi intelege propriile operatii.

Din punctul de vedere panteistic, psihicul este sinonim cu sufletul care este nondimensional, deci transdimensional si deriva din spirit (esenta care se poate manifesta la orice nivel in ierarhia panteistica). Ceea ce este nonpsihic, deci corpul si creierul sunt doar mijloace de a supravietui in lumea fizica.

David Bohm, fizician cuantic a avut o teorie referitoare la spihic comparabila cu cele neoplatoniene. “gandirea te guverneaza. Gandirea, iti da falsa impresie ca tu o guvernezi, ca tu esti cel care o controleaza. De fapt, gandirea este cea care ne controleaza pe fiecare” (Thought as a System, D. Bohm, 1992)

Complexitatea psihicului provine din natura sa contradictorie, din ipostazele diferite sub care apare si din dinamica functionalitatii sale. El este interiorizat (ascuns, latent, virtual) dar si exteriorizat (manifest, real). Se caracterizeaza prin opozabilitate si contraste. Astfel , psihicul uman este obiectiv si subiectiv, material si ideal, reprezinta si un proces si un produs, este prezent si in stare latenta si manifesta. Dispune atat de desfasurari normale dar si surprinzatoare, patologice precum visele, halucinatiile, starile emotionale si ideative stranii, o granita intre normal si patologic fiind dificil de trasat. Este determinat si determinant in acelasi timp, dat si liber, in sensul ca reprezinta in acelasi timp constrangere si libertate.

Psihicul poate fi definit prin raportare la anumite criterii exterioare. Astfel, el este o forma a vietii de relatie in raport cu interactiunea universala a lucrurilor. Raportat la materie este o functie a materiei superior organizate si anume creierul. Referindu-ne la mediul inconjurator, este o reproducere subiectiva a realitatii obiective. Deasemenea este conditionat si determinat socio-istoric si socio-cultural, in functie de realitatea sociala.

Fiind o functie a vietii de relatie, psihicul nu exista si nu functioneaza normal decat in relatie cu lumea externa, fiind expresia directa, nemijlocita a vietii de relatie a individului. Suspendarea relatiei cu ambianta duce deasemenea la perturbarea vietii psihice, facand imposibila viata in general, fapt demonstrate prin intermediul experimentelor de privare senzoriala.

Intre psihic si creier exista o relatie foarte stransa , psihicul provenind din materie dar neindentificandu-se cu aceasta. El apare pe o anumita treapta de dezvoltare a materiei. Cea mai elementara forma a psihicului o intalnim la animale, prin sistemul nervos. Modelele dualiste delimiteaza strict psihicul de creier, fiind considerate de sine statatoare. Acestea deasemenea au foarte multe valente, fiind impartite in dualism paralelist, dualism filozofic, dualism epifenomenalist, si interactionist.Modele moniste considera ca nu exista nici o diferentiere intre psihic si creier, acestea fiind si mai variate decat modele dualiste:monism mentalist, monism materialist fizicalist, periferic si centralist, monism emergentist, monism psihoneural, monism neutral. Modelul pluralist (Karl R Popper ) ia in considerare existenta a 3 lumi: lumea materiala, a starilor psihice si a cunoasterii obiective. In completarea lor au aparut si modelul interactionist-emergentist, interactionist-sistemic si modelul dublului determinism.