Rolul gândirii

1. Caracterizarea gandirii

In majoritatea manualelor publicate la noi sub influenta materialismului dialectic, gandirea era definita ca o „reflectare generalizata si mijlocita a realitatii". Desigur, aici sunt incluse aspecte importante ale ei. De exemplu, cand ma scol dimineata, ma uit pe fereastra si constat ca pamantul gradinii e ud si plin de balti, imi spun: „asta noapte a plouat". Acest act presupune un proces de gandire care e mijlocit, findca nu vad ploaia, ci numai efectele ei. Este si o cunoastere generalizata, intrucat deductia are la baza convingerea ca ploaia abundenta uda totdeauna pamantul din fata ferestrei mele. Caracterizarea nu e insa specifica deoarece si o simpla imagine constituie „o cunoastere mijlocita" de existenta unor perceptii prealabile si, adesea, contine generalizari. Or, o amintire nu implica gandire, intr-un sens propriu. Si mai nepotrivit este termenul de reflectare, el sugerand un fenomen pasiv, similar constituirii imaginii intr-o oglinda, pe cand gandirea implica actiuni, poate fi descrisa ca o activitate de mare complexitate, in ea intervenind intreg psihismul, indeosebi vointa de a solutiona o problema. Gandirea este o succesiune de operatii care duc la dezvaluirea unor aspecte importante ale realitatii si la rezolvarea anumitor probleme. Cand vorbim de probleme ne gandim la dificultatile intampinate in calea atingerii unui obiectiv propus (sau impus).

Totusi, Rene Descartes considera gandirea drept o calitate specifica spiritului. Deci noi am gandi tot timpul. De fapt, marele ganditor pune semnul egalitatii intre termenii „gandire" si „constiinta" (constiinta reflexiva in special). Psihologia trebuie insa sa distinga niveluri diferite de activitate. Iata, mergem pe strada si il intalnim pe amicul nostru Z. il intrebam: „Ce mai faci ? ". El ne raspunde ca se duce la facultate. Aceasta convorbire decurge aproape automat si nu presupune nici un efort. N-am putea vorbi de gandire propriu-zisa, ci doar de un act de comunicare elementara. Doar daca ni se pare nejustificat mersul la universitate si ne punem intrebarea „de ce ne-a mintit ? ", abia atunci intervine procesul de gandire.

Gandirea implica o succesiune de operatii. Cand spunem succesiune nu inseamna ca actul de gandire trebuie sa dureze mult: ca si in cazul perceptiei, implicarea lor se poate realiza extrem de repede, ca si cum ar fi simultane (cand intrevad solutia „dintr-odata"). Alteori, rezolvarea presupune eforturi prelungite, ani de zile - aspect subliniat in descrierea actului de creatie, in care gandirea este inclusa in mod organic.

2. Operatiile generale ale gandirii

Se pot distinge doua categorii de operatii ale gandirii: operatii generale, prezente in orice act de reflectie, si operatii specifice, in relatie cu o anumita categorie de probleme, cu un anume domeniu de cercetare.

Operatiile generale sunt: comparatia, analiza, sinteza, abstractizarea si generalizarea.

Comparatia consta intr-o apropiere pe plan mintal a unor obiecte sau fenomene cu scopul stabilirii asemanarilor si deosebirilor dintre ele. De obicei, se spune ca ea ar consta in stabilirea similitudinilor si a diferentelor. De fapt, acestea presupun analiza si sinteza, comparatia fiind doar momentul initial al reflectiei care necesita alaturarea mintala pentru a putea sa stabileasca potrivirile ori nepotrivirile. Pentru a constata daca floarea intalnita in gradina botanica este aceeasi cu cea din sera bunicilor, trebuie sa mi-o amintesc si sa o alatur celei percepute. Apoi sunt atent la detalii, deci voi face o analiza : separarea mintala a unor obiecte si fenomene sau a unor insusiri, parti, elemente ale lor. Voi examina forma petalelor, apoi frunzele etc.

Daca voi gasi asemanari, voi spune ca este aceeasi specie de planta - ceea ce presupune sinteza: o legatura stabilita intre obiecte, fenomene sau diferitele lor parti, elemente sau insusiri.

Aceste operatiuni au corespondent in numeroase actiuni pe care le efectuam zilnic : alaturarea unor obiecte, descompunerea lor (cojirea unor portocale, de pilda) sau combinarea in prepararea mancarii ori confectionarea de unelte. Ele sunt prezente si in psihicul animalelor superioare care pot rezolva astfel o serie de probleme.

Sa luam exemplul experimentului lui E.G. Vaturo, efectuat cu un cimpanzeu invatat (prin dresaj) sa ia apa cu o canita dintr-un vas mai mare si cu ea sa stinga flacara ce ii bara accesul la o banana pusa intre niste bolovani. Dupa ce s-a deprins cu actiunea efectuata zilnic, intr-o dimineata, n-a mai gasit recipientul cu apa, ci numai canita. Or, experienta se efectua pe o pluta mare, in mijlocul unui lac, deci apa se afla din belsug! Totusi, maimuta statea cu canita in mana si nu stia ce sa faca : pentru ea, in acel moment, apa din lac era altceva decat apa din vas. Ulterior, Vaturo a pus din nou vase cu apa la locul stiut, dar le schimba forma si marimea: cand o putina, cand un butoias, cand o damigeana. Maimuta se descurca totusi, umplandu-si canita cu apa, stingand focul si consumand cu pofta banana. Din nou s-a trezit intr-o zi fara recipient cu apa, gasind doar canita. Uitandu-se in jur, dintr-o data a avut o tresarire, s-a repezit la marginea plutei, a luat apa in cana si a alergat sa stinga focul. De data aceasta, ea a facut o sinteza, o legatura intre apa din lac si cea din vase. Aceasta sinteza a presupus insa o analiza (efectuarea unei separatii, pe plan mintal, intre peretii vasului si continutul sau) si o comparatie: o apropiere mintala intre imaginea apei din vas si perceptia apei din jur. Interesul acestei cercetari este de a fi accentuat un aspect important: progresul gandirii este favorizat de variatia experientei, de diversitatea obiectelor sau a situatiilor. La animale, aceasta varietate trebuie sa apara in actiuni reale. La om, vom vedea, ea poate interveni in mod eficient si numai pe planul actiunilor imaginate.

Celelalte doua operatii generale nu le mai gasim decat la fiintele umane. Abstractizarea este o analiza a esentialului, izolarea pe plan mintal a unor aspecte sau relatii esentiale intre obiecte si fenomene. Spre deosebire de analiza, in abstractizare exista constiinta unui anume aspect, apartinand la mai multe obiecte sau fenomene, chiar junei clase intregi. De pilda, sunt convins ca toate piersicile au o parte carnoasa si parfumata, invelind un sambure dur. Constiinta esentialului este de fapt convingerea in caracterul sau general. De aceea la John Locke (1632-1704), parintele psihologiei moderne, nu gasim o separatie intre abstractizare si generalizare. in cartea sa Eseu asupra intelectului uman, el descrie sase functii ale reflexiunii: a) perceptia; j b) retentia (memoria); c) discernamantul (analiza); d) comparatia ; e) compozitia (sinteza) si f) abstractia, cand „o idee extrasa dintr-o fiinta particulara, devenind generala, reprezinta toate fiintele din aceeasi speta". Astazi, psihologii tind sa efectueze o separatie intre cele doua operatii, presupunand ca izolarea unei relatii poate preceda generalizarea ei. insa in acel moment nu e decat o analiza, care - intr-adevar - se poate produce mult inaintea abstractizarii. Putem caracteriza totusi generalizarea ca fiind operatia prin care extindem o relatie stabilita intre doua obiecte sau fenomene asupra unei intregi categorii. Oamenii de stiinta au constatat prezenta unor cutremure in preajma unui vulcan, precedand o eruptie, si considera aceasta ca un fenomen general, inlesnind predictia. Se vorbeste insa de generalizare si atunci cand includem un dat particular intr-o clasa mai larga de obiecte, fenomene sau insusiri.

3. Operatiile specifice ale gandirii. Teoria lui J. Piaget

A. inca in secolul trecut, gasim in lucrarile lui E. Mach ^1838-1916), fizician si filosof, observatia dupa care gandirea ist ein Gedankenexperiment (este un experiment mintal), ceea ce constituie o referinta implicita la importanta unor actiuni mintale. in mod explicit se va referi la ele Edmond Goblot, in tratatul sau de logica aparut la sfarsitul primului razboi mondial. in capitolul referitor la rationamentul deductiv, el scoate in evidenta sterilitatea silogismului a carui concluzie nu aduce nimic nou fata de premise. Progresul gandirii, arata el, presupune efectuarea unor actiuni mintale si a unor acte de constatare a rezultatelor obtinute. Exemplul pe care-1 da vizeaza o problema simpla de geometrie : sa se demonstreze ca suma unghiurilor unui triunghi este totdeauna 180° (fig. 23).

Fie triunghiul ABC. Daca ne multumim sa observam figura, nu vom putea demonstra nimic. Ducem insa dreapta DE paralela cu latura AB, deci efectuam o actiune pe hartie, dar am putea sa o facem numai in minte. Apoi constatam ca unghiul BAC este egal cu ACE, fiind alterne-interne, formate printr-o dreapta care taie doua paralele. Din acelasi motiv sunt egale si unghiurile ABC si BCD. intrucat unghiul ACB este situat de aceeasi parte a dreptei ED, ca si ACE si BCD, rezulta ca suma celor trei unghiuri ale triunghiului ABC este egala cu suma unghiurilor aflate de aceeasi parte a unei drepte, deci cu 180°. Q.e.d.