Istoria baptiștilor

Introducere

Scopul acestui referat este de a cauta să aducă dovezi istorice şi argumente că anabaptişti au o linie neântreruptă între Biserica Primară şi perioada Reformei Protestante. Deşi există mai multe teorii legate de succesiunea neântreruptă a mişcării anabaptiste vom urmări diferite abordări pe care teologii contemporani le prezintă în sprijinul sau în defavoarea acestei afirmaţii.

I. Teorii legate de începuturile mişcării anabaptiste.

Există trei teorii principale cu privire la sursa din care s-a desprins mişcarea baptistă:

• teoria succesiunii neântrerupte,

• teoria înrudirii anabaptiste

• teoria derivării din separatiştii englezi.

Deoarece ne interesează doar perioada cuprinsă între începutul Bisericii Primare şi Reforma Protestanteă ne vom ocupa în mod special doar de primele două teorii.

1.Teoria succesiunii neântrerupte sau teoria “succesiunii apostolice”

Una din cele mai populare teorii istorice este aceea că mişcarea anabaptistă a existat în toată istoria bisericii, succedându-se într-un lanţ neântrerupt, de la botezarea Domnului Isus în Iordan de către Ioan "Botezătorul" (baptistul) şi până în timpul Reformei. Această teorie pretinde că doar baptiştii posedă adevarata moştenire de credinţă şi practică şi că ei au păstrat-o printr-o serie de grupări a căror existenţă poate fi trasată începând cu vremea Noului Testament.

Pentru început trebuie să amintim că Cristos este capul bisericii. El şi-a organizat ucenicii într-o biserică. Ucenicii la rândul lor aveau datoria să organizeze alte biserici şi să facă alţi ucenici. Începând din primul secol creştinismul s-a dezvoltat rapid şi, deşi se observă o creştere clară, biserica îşi păstrează puritatea în doctrină şi neamestecul în problemele statului, în ciuda persecuţiilor şi dominaţiilor străine.Încă de la origini se dezvoltă o puternică mişcare misionară, exemplul cel mai pregnant fiind activitatea apostolului Pavel. În mijlocul bisericii apar frământări dar care nu modifică cu nimic crezurile fundamentale. În această perioadă nu găsim semne ale unei dezvoltări ierarhice ecleziale. Se conturează în mod special două slujbe: pastorul (numit uneori episcop,presbiter, bătrân) şi diaconul. Nu era diferenţă între clerici şi laici:toţi erau oameni născuţi din nou şi chemaţi la slujire. Bisericile în ceea ce priveşte conducerea şi disciplina erau separate şi independente una faţă de alta. Conducerea era congregaţională, democratică ,a oamenilor prin oameni.

Istoricul Robert Baker afirmă ca o concluzie a perioadei primului secol: “Pastorii nu aveau mai multă autoritate în a oferi salvare prin Cristos mai mult decât membrii bsericii. Ei se distingeau de ceilalţi prin darul cârmuirii ce le-a fost dat prin Duhul Sfânt şi dorinţa lor de-aL sluji pe Dumnezeu…Nu avem nici un dubiu că biserica a fost organizată de oameni convertiţi la Rusalii.

Biserica primară avea două rânduieli : botezul şi Cina Domnului. Numai cei mântuiţi puteau să fie primiţi ca membrii în biserică prin botez şi să se împărtăşească la Cina Domnului. Scripturile erau autoritatea şi călăuza supremă de vieţuire creştină. În acea perioadă biserica era complet separată de stat.

Biserica primară insista asupra separării de practicile păgâne ale societăţii romane. Creştinii erau îndemnaţi să-şi îndeplinească obligaţiile civice de ascultare si respect faţă de autorităţi.

Mai târziu, în secolele 2-4 , începe o perioadă de cristalizare a creştinismului şi de dominare a păgânismului. Dominarea se realizează in această perioadă prin împăraţii romani care au dezlănţuit mai multe prigoane împotriva bisericii. De asemenea scriitorii păgâni se ridică împotriva creştinismlui prin scrierile lor. Cu toate acestea creştinismul se dezvoltă şi începe să devină o putere care ar trebui să fie luată în considerare de către stat. El a pătruns în tot imperiul roman, Europa, Asia centrală, Africa, Anglia şi aproape peste tot unde era o formă de civilizaţie.Apar şi primele devieri de la învăţătura Noului Testament în ce priveşte doctrina şi practică. În această perioadă este formulat crezul creştin (325A .D) ca un răspuns la provocările păgânismului. Consolidarea bisericii creştine aduce cu sine mult formalism şi instalarea ierarhiei în biserică. Unii dintre episcopi sau păstori au început să-şi asume autorităţi neatribuite lor de către Noul Testament.Ei au început să pretindă autoritate asupra altor biserici mai mici. În timpul episcopului Ştefan din Roma apare pretenţia unei superiorităţi a biseriii Romei faţă de bisericile din alte provincii(250A.D.).Încă de la începutul cristalizării crezului creştin gânditorii şi teologii creştini au avut de luptat cu gnosticismul , montanismul, arianismul şi alte curente contrare învăţăturilor Bibliei. Botezul ajunge să fie considerat ca fiind un agent sau o cale spre mântuire şi cu cât are loc mai devreme botezul cu atât este mai bine. Aşa a apărut “botezul copiilor mici “. În 251 A .D . , bisericile credincioase au rupt legatura cu acele biserici care au acceptat aceste greşeli şi care le practicau. Astfel a apărut prima separare oficială şi reală între biserici. Novaţian şi mişcarea lui se ridica împotriva pretenţiilor episcopilor de a ierta păcatele. Dorinţa de autoritate a episcopului Ciprian şi a altora în această perioadă, a condus la faptul că iertarea divină se poate vinde pe bani.