Câteva Metode și Tehnici de Predare în Sociologie

Analiza de caz reprezintă examinarea repetată concentrată şi diferenţiată,într-un spaţiu bine definit,a unor persoane sau unităţi sociale (şcoală,clasă,familie).Perspectiva asupra obiectului cercetării permite observarea a numeroşi factori ,respectiv variabile, importanţi pentru interpretarea răspunsului la chestionare sau pentru examinarea ipotezelor în cadrul cercetării analitice.Analiza de caz se realizează mai ales în scopuldescoperirii unor raporturi evidente între factorii individuali ai obiectului examinat,factori deosebit de importanţi pentru formularea ipotezelor şi pentru sondaje.În analiza de caz se folosesc diferite instrumente de ercetare, chestionare, observare, protocol, test.

G.Ferreol afirmă că studiul de caz face recurs la monografii, istoria vieţii sau documentelor personale şi iformaţiile culese servesc astefel drept suport unor analize globale.

Studile de caz au drept obiectiv dezvăluirea logicilor sociale plecând de la analize de tip longitudinal.

Analiza de conţinut este un procedeu de transcriere a textelor (a infomaţiilor calitative) într-o schemă categorială care permite observarea cantitativă şi analiza obiectivă a textului.

În centrul analizei de conţinut se află definirea unităţilor (cuvinte, propoziţii, imagini) şi ordonarea lor în anumite grupuri respectiv categorii (adjective, substantive, cuvinte străine, ş.a.m.d.).Pe baza unor impresii dobândite asupra calităţilor unui anume text, se deduc atitudinile şi motivele autorului.

Analiza de conţinut regrupează tehnici de exploatare şi interpretare a datelor calitative: documente de presă, discursuri, scrisori, lucrări, dar mai ales convorbiri semi sau ne direcţionate în cazul unei anchte.Apariţia sa este legată de dezvoltarea ştiinţelor sociale luând la început forma analizei tematice, abordate care se bazează pe ideea că discurdul exprimă într-un mod mai mult sau mai puţin direct practicile, operaţiile şi reprezentările indivizilor sau grupurilor în care aceştia sunt inseraţi.Sunt necesare apoi selectarea şi neorganizarea corpusului, în modul cel mai exhaustiv posibil.Constituirea unor unităţi tematice pertinente care urmată de o etapă de clasificare, de definire a categoriilor pornind de la criterii semantice sau formale, permiţând compararea transversală a interviurilor pentru fiecare temă şi vizând interpretarea asemănărilor sau disparităţilor între discursuri ( de unde importanţa caracteristicilor socio-culturale ale locuitorilor).Problema validării rezultatealor obţinute adesea nu este tratată, în pofida progreselor ligvisticii şi informaticii.

Acest mod de a proceda intergrează elementele narative (private de contextul care le conferă o semnificaţie) în categorii distincte.Un asemenea instrument de lucru, relativ sărac, permite oare sesizarea bogăţiei unei mărturii, care e ambiguă şi contradictorie în acelaşi timp, ascultând de reguli lingvistice, dar şi o expresie parţială şi instabilă a unor procese în cea mai mare parte inconştiente.Convorbirea nu este interpretabilă decât în globalitatea sa.Pentru a-i sesiza coerenţa internă, foarte importantă este distincţia între conţinut manifest şi conţinut latent.Una dintre sarcinile principale o constituie reluarea omisiunilor, erorilor, tăcerilor, ezitărilor, a tot ce poate fi considerat drept atipic.Este vorba astfel de a înţelege ce este în legătură cu raţionalizarea, strategii, rupturi sau rezistenţe

Analiza de lecţie constă în reflecţia critică şi aprecierea fenemenelor individuale şi a raporturilor din cadrul lecţiei.Are la bază observaţia lecţiei şi a documentaţiei ei, pe baza unor criterii prestabilite şi cu ajutorul anumitor procedee.Din cauza complexităţii lecţiei, atenţia trebuie concentrată asupra unor probleme limitate.Analiza de lecţie are diferite funcţii:

• de a îmbunătăţi activitatea de predare şi învăţare a profesorilor.

• de a-i învăţa pe studenţi să observe, să se documenteze, să analizeze şi să reflecteze asupra lecţiei.

• de a stimula dezbaterea teoretică şi ştiinţifică

În fucţie de preocuparea pentru cunoaşterea şi înţelegereaştiinţifică, distingem între dezbaterea analitico-empirică şi demersul acţional.Apar şi forme mixte, în care experienţa reflexiv–moderatoare şi interpretativă a cercetătorului joacă un rol aparte.

Analiza didactică esteconcepţia elaborată de W.Klafki în 1959 vizând instruirea ca nucleu al pregătirii profesionale a profesorului.Analiza didactică vine să completeze analiza obiectivă tradiţională şi pregătirea metodică a procesului de învăţământ, reflectând şi legitimând conţinuturile cuprinse în planurile de învăţământ, în curriculum, în manuale şi unele media, conţinuturi necesare demersului pedagogic al profesorului.

În scopul structurării reflecţiei,W.Klafky a formulat 5 probleme esnţiale:

1. semnificaţia exemplară:ca raport general între subiectiv şi obiectiv prezintă conţinutul

2. semnificaţia prezentă:ce importanţă are conţinutul pentru viaţa spirituală a copiilor?

3. semnificaţia viitoare:ce importanţă are conţinutul pentru viitorul copiilor.

4. structuta obiectivă:care este structura conţinutului?

5. accesibilitatea:cum este accesibilizat mai bine conţinutul pentru elevi.Analiza didactică este legată şi de noţiuni de instruire categorială şi de didactică instructiv-teoretică.În timp concepţia lui W.Klafky a fost actualizată în mod critic constructiv.