Sfântul Iustin Martirul și Filosoful

SFÂNTUL IUSTIN MARTIRUL ŞI FILOSOFUL

1. VIAŢA

Sfântul Iustin este una dintre figurile cele mai interesante şi originale în galeria autorilor creştini ai secolului al Il-lea. El e cel mai mare, cel mai original şi mai atrăgător dintre apologeţii acestui secol, atât prin viaţa sa plină de zbucium sufletesc şi de evenimente, cât şi prin opera sa scrisă, una dintre cele mai bogate din vremea lui.

Numele lui s-a impus ca autoritate încă din epoca patristică, iar unele dintre ideile lui continuă să preocupe cugetători sau istorici ai gândirii umane din vremea noastră. Ceea ce contribuie a-1 impune încă atenţiei noastre este, printre altele, faptul că el a continuat să poarte haina de filosof elen şi după convertire şi apoi detaliul important că el şi-a încununat viaţa cu martiriu.1

Dacă tragedia morţii lui ne-a rămas consemnată într-un Martirologiu de la sfârşitul secolului al II-lea, drama lăuntrică a sufletului său însetat după adevăr, ca şi celelalte date referitoare la viaţa lui, ni le dă el însuşi în cele două Apologii şi mai ales în Dialogul cu iudeul Tryfon.2

După cum spune în „Apologia întâia în favoarea creştinilor" adresate către împăratul Antonin Piui, el s-a născut la începutul secolului al II-lea în Flavia Neapolis nu departe de vechiul Sichen, azi Nablus în provincia Samaria din Palestina3: „împăratului Titus Aelius Hadrianus Antoninus Pius, Augustul Cesar şi lui Verissimus, fiul filosof şi lui Lucius, filosoful, fiul natural al Cesarului şi adoptiv a lui Pius, iubitor de cultură, precum şi sacrului Senat şi întregului popor roman, eu Iustin, fiul Iui Priscus, nepotul

lui Bacchius, născut în Flavia Neapoli din Syria Palestinei, adresez această cuvântare şi intervenţie a mea, în favoarea oamenilor de tot neamul care sunt pe nedrept urâţi şi chinuiţi, ca unul care însumi fac parte dintre ei".4

A crescut printre păgâni, primind o educaţie aleasă, care i-a deschis dorul după căutarea adevărului, şi 1-a îndreptat către filosofie, ca una care singură, după părerea celor de atunci, era în măsură să descopere oamenilor, după o îndelungată ucenicie, adevărul.

El însuşi la începutul dialogului cu iudeul Trifon ne spune istoria trecerii sale prin aceste şcoli şi cum s-a iniţiat în creştinism. Primul sistem ce i s-a oferit a fost stoicismul care prin înălţimea principiilor morale, prin stima ce profesa prin virtute, prin liniştea sufletească ce promitea înţeleptului, şi poate încă mai mult prin pompa teatrală, cu care propunea maximele sale, putea să seducă imaginaţia unui tânăr cu o inimă nobilă şi generoasă. Cu toate acestea în acest sistem filosofic exista o lacună pe care spiritul pătrunzător al lui Iustin o întrevăzu încă de timpuriu5: „Şi stând destulă vreme la el, dacă am văzut că nu mi se mai spunea nimic despre Dumnezeu (căci nici el, de altfel, nu ştia prea mult lucruri, zicând că o asemenea învăţătură nici nu este necesară), l-am schimbat pe acesta...."6

De la stoic a trecut la un paripatetic vestit pentru ştiinţa lui, dar care după câteva zile de lucru a pretins onorariu de la ucenicul său, ceea ce 1-a scârbit pe acesta, determinându-1 să-1 părăsească, socotind că un asemenea om nu era un filosof. Fiind însă aprins de dorul filosofiei, a continuat să caute alţi filosofi şi astfel a dat peste un pitagorean de mare vază în ale cugetării filosofice. Acesta îi spune, că el, Iustin, nu va putea să pătrundă filosofia, dacă nu-şi va fi însuşit în prealabil muzica, astronomia şi geometria, care scot sufletul din sensibil, facându-1 apt pentru inteligibil. Graţie lor se va putea ajunge la contemplarea a ceea ce este binele şi frumosul în sine.

4 Idem 2, pag. 25-26

5 Săndulescu C. Iustin Martirul şi operle sale, teză de licenţă, Bucureşti, 1986, p. 8

6 Idem 2, pag. 93

Pentru că nu cunoaşte cele trei discipline în chestiune şi pentru că însuşirea lor i-ar fi cerut timp prea mult a fost nevoit să renunţe şi astfel s-a îndreptat spre a patra şcoală filosofică: platonicienii. Nu de multă vreme un filosof platonician venise în oraşul lui Iustin şi acesta s-a întreţinut destul de îndelungat cu el, făcând progrese.7