Izvoarele Moralei și ale Eticii

“Ilegalitatea sapa pe tacute statul, dupa cum mici cheltuieli repetate adesea, ruineaza în cele din urma averile.” (Aristotel)

Notiunea de izvor de drept, în terminologia juridica, este utilizata în doua acceptiuni:

a) izvor material, denumit si “izvor real”, prin care se evoca acele realitati exterioare, care determina actiunea legiuitorului sau dau nastere unor reguli izvorâte din necesitatile practice;

b) izvor formal, prin care se evoca formele concrete de exprimare a unor reguli, modalitatile prin care continutul perceptiv al normei de drept devine regula de conduita si se impune ca model de urmat în relatiile dintre oameni.

Izvoarele formale sunt astfel actele normative, constituite într-un sistem ierarhizat, începând cu legea fundamentala, Constitutia, continuând cu legile, ordonantele de Guvern, hotarârile de Guvern, actele administratiei ministeriale (ordine, instructiuni, precizari, norme metodologice, acte ale administratiei publice locale (dispozitii ale primarilor, hotarâri ale consiliilor locale si judetene, ordine ale prefectilor).

Constitutia ocupa primul loc în sistemul normativitatii juridice, deoarece ea stabileste regulile esentiale de organizare si functionare a ordinii într-un stat.

Denumita si “lege a legilor” sau “lege deasupra legilor”, constitutia are rolul sa confere forta si forma normativa valorilor fundamentale existente într-o societate. Hegel afirma ca “a dori sa dai unui popor a priori o constitutie, ar nesocoti tocmai momentul în care constitutia ar fi mai mult o nascocire a gândirii...fiecare popor îsi are constitutia care i se potriveste si care i se cuvine”(subl. ns.- V.V.). Întelegem astfel ca o constitutie trebuie sa reflecte si sa respecte, sa se potriveasca starii unui popor. Altfel, ea poate sa fie perfecta, dar sa nu fie acceptata, însusita de poporul respectiv. Ramâne de referinta în istorie esecul lui Napoleon, care a dorit sa le ofere spaniolilor o constitutie mult mai buna decât avusesera ei înainte, dar pe care, în ciuda calitatii sale, acestia au respins-o. Mai mult decât oricare alta lege, o constitutie trebuie sa reprezinte emanatia spiritualitatii unui popor.

În doctrina de specialitate regasim definitii ale Constitutiei care difera de la autor la autor, dar în care se regaseste, cu caracter de constanta, faptul ca ea reprezinta legea fundamentala, suprema în stat, ca ea reglementeaza raporturile sociale si politice de importanta primordiala.

Ne oprim la definitia conform careia Constitutia reprezinta ”legea fundamentala a unui stat, constituita din norme juridice învestite cu forta juridica suprema, si care reglementeaza acele relatii sociale care sunt esentiale pentru instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii”.

Constitutia – izvor al dreptului si izvor al eticii

România are o Constitutie aprobata în 1991 si revizuita în 2003, în care se regasesc reflectate, încorporate, exigente ale constitutionalismului european modern, dar si spiritualitatea poporului român, sistemul sau de cutume si valori.

Din Constitutie izvorasc institutiile, principiile juridice care guverneaza o societate. Dar în ea îsi afla fundamentul si unele din legitatile morale ale vietii publice si private dintr-o societate determinata. Iar Constitutia României este, atât un izvor de drept, cât si un izvor al eticii, al moralei sociale si individuale.

Este aceasta o dimensiune a constitutionalismului contemporan, modern, în sensul ca legile fundamentale ale statelor îsi propun sa puna bazele nu numai ale unor principii si institutii legale dintr-o societate, dar si ale unor principii si institutii etice din societatea respectiva. Aceasta deoarece se porneste de la teza ca nu este suficient ca legile juridice sa existe si sa fie respectate într-un stat, atâta vreme cât legile morale sunt inexistente sau, desi exista, sunt negate.

Vom dezvolta, în cele ce urmeaza, prevederile constitutionale care, în opinia noastra, reprezinta izvoare ale eticii.

Discutia trebuie sa porneasca de la primul articol al Constitutiei care, în alineatul al treilea, enumera valorile considerate supreme si garantate de stat. Vom constata ca prima dintre aceste valori este demnitatea omului, urmata de drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic.

Consideram ca o enumerare într-un text de lege, indiferent ca este o lege obisnuita sau legea fundamentala, nu reprezinta, prin ea însasi, un criteriu axiologic în ceea ce priveste semnificatia institutiei proclamata cu întâietate. Cu toate acestea, ea nu este lipsita de orice relevanta, în sensul ca procesul de valorizare si ierarhizare pe care îl realizeaza legiuitorul dezvaluie o ierarhie, fie si în plan conceptual, teoretic, a autorului sau. Spunem aceasta spre a scoate în evidenta semnificatia declararii, ca prima valoare suprema si garantata juridiceste, a unei valori morale, care este demnitatea omului. Demnitatea, alaturi de libertate, reprezinta o valoare general – umana.

Dupa cum s-au exprimat deja autorii de drept public, aceasta ierarhizare din articolul 1 alin. (3) al Constitutiei conduce, logic, la o anume ordonare a materiei edificiului constitutional, precum si la o anumita tehnica de redactare al regimului constitutional al drepturilor.